Stiglitz: cum putem reduce inegalitatea

În cadrul reuniunii anuale a elitelor lumii de la Davos, în 2014, Oxfam (confederație internațională de 17 organizații care caută să găsească soluții pentru sărăcie și injustiție în lume) a arătat limpede în ce grad crește inegalitatea la nivel mondial, atrăgând atenția că un autobuz în care s-ar urca 85 dintre miliardarii planetei ar însuma tot atâta bogăție cât jumătatea inferioară a populației mondiale, adică vreo trei miliarde de oameni. Un an mai târziu, autobuzul se micșorase – nu mai era nevoie decât de 80 de locuri. La fel de dramatic, Oxfam a constatat că grupul de 1% din vârful piramidei deținea acum aproape jumătate din avuția lumii – și este pe cale să posede la fel de multă avuție ca restul de 99% din populație, luată în bloc, până în 2016.
Marea divizare. Societățile inegale și ce putem face în privința lor este o carte care analizează efectele inegalității asupra economiei, a democrației și a globalizării. Inegalitatea – extremele la care a ajuns, formele pe care le îmbracă – este o chestiune de alegere, de politici publice. Iar acestea, la rândul lor, sunt rezultatele deciziilor noastre politice. Această inegalitate s-a resimțit în ultimul deceniu odată cu apariția crizei, și pe viitor, dacă nu schimbăm politicile publice care i‐au dat ocazia să apară, va avea efecte și mai vizibile.

Mai jos, un extras din carte asupra căruia putem reflecta: o întrebare a jurnalistului Cullen Murphy și răspunsul lui Stiglitz din cadrul interviului pentru Vanity Fair:
În rândul grupului de 1%, există persoane care vin cu aceleași argumente ca și dumneavoastră pentru a explica de ce inegalitatea contează și de ce oamenii bogați au de câștigat din bunăstarea tuturor. Cine sunt cei care susțin asemenea opinii?
Sunt mulți, printre care George Soros și Warren Buffett. Sute dintre ei au semnat o petiție, coordonată de un grup intitulat Milionarii Patrioți, cerând majorarea taxelor pentru cei bogați, pe care o puteți găsi pe site‐ul www.patrioticmillionaires.org. Ei înțeleg că o casă divizată nu poate să stea în picioare; ei înțeleg că binele lor pe termen lung, și cel al copiilor lor, depind de existența unei societăți americane unite, care investește cum se cuvine în educație, infrastructură și tehnologie. Mulți dintre ei sunt oameni care au trăit visul american, care nu au moștenit de la părinți averea pe care o posedă azi și care vor ca și alții să aibă aceleași șanse de care s‐au bucurat și ei. Mai presus de toate, eu bănuiesc că acești oameni cred cu tărie în anumite valori – ilustrate prin stilul de viață al lui Buffett – și se tem că, într‐o Americă din ce în ce mai divizată, acele valori vor deveni tot mai mult o raritate. Așa cum scriau Milionarii Patrioți în petiția de susținere a propunerii legislative inițiate de Buffett: „Țara noastră a fost bună cu noi. Ne‐a oferit un fundament prin care să putem reuși. Acum, vrem să ne facem și noi datoria în menținerea solidității acestui fundament, pentru ca și alții să poată reuși la fel ca noi“.

Flux. Csikszentmihalyi și psihologia fericirii

Cu siguranță ți s-a întâmplat de câteva ori să fii absorbit/ă de ceea ce faci, nimic din jur să nu îți distragă atenția, să uiți că a trecut demult ora prânzului și nu ai mâncat nimic, iar într-un final să te ridici super-mulțumit/ă de ceea ce ai făcut.
Celebrul psiholog Mihaly Csikszentmihalyi a cercetat acest comportament, această stare a conștiinței și a numit-o flux (flow, în original); în starea de flux oamenii trăiesc un sentiment profund de bucurie, creativitate și implicare completă.

flux_csikszentmihalyi_publicaCartea Flux. Psihologia fericirii ne ajută să conștientizăm și să explorăm mai des starea de flux, pentru o viață împlinită, fericită chiar.
Înainte de a recomanda condițiile pentru atingerea stării de flux și a unui sens al vieții, autorul ne prezintă conceptul fericirii, ne explică rădăcinile nemulțumirii, vorbește despre asumarea experiențelor trăite și ne oferă căi de eliberare, pentru a avea parte de bucurie și o viață optimală (când informația conștientă e în concordanță cu scopurile noastre, astfel că energia psihică curge fără niciun efort).
Studiile lui Csikszentmihalyi se axează pe fericire și creativitate, iar introducerea conceptului flux i-a adus atât aprecierea specialiștilor, cât și a publicului larg, astfel că acum este recunoscut ca fiind cel mai bun cercetător din domeniul psihologiei pozitive din lume. Un clasic must-read, așadar 🙂 !
 

Văzând ceea ce alții nu văd: an insight

Textul de mai jos face parte din prefața cărții Văzând ceea ce alții nu văd și este semnat de Prof. univ. Dr. Dan Crăciun, traducătorul cărții:
Știu că aproape nimeni nu citește „Cuvântul traducătorului“ – cel mai adesea, o decizie înțeleaptă. Din acest motiv, cu puține excepții, în cărțile pe care le‐am tradus până acum nu am simțit nevoia să mă adresez direct cititorului nerăbdător să intre în textul autorului. Cartea lui Gary Klein este însă una dintre acele excepții.
vazand-ceea-ce-altii-nu-vad-gary-klein-editura-publicaTermenul central – „eroul“ cărții – este insight. Inițial, mi s‐a părut aproape evident că traducerea cea mai convenabilă și pe deplin corectă a termenului insight este „intuiție“. Textul curgea firesc și, cel puțin pentru mine, pe deplin inteligibil. Așa am tradus până când, în Capitolul 2, Klein face o distincție clară și importantă între insight și intuition!
Ba, mai mult, ne previne asupra riscurilor pe care le implică o confuzie între cele două concepte. Totul trebuia luat de la capăt – dar cum?
Procesul prin care îmi place să cred că am găsit soluția ilustrează surprinzător de bine etapele și unele dintre mecanismele pe care le descrie și le analizează Gary Klein. Odată ce am aflat că trebuie să caut un alt termen prin care să traduc insight, am intrat într‐un impas. Am început să caut o soluție, mi‐au venit câteva idei, dar niciuna nu m‐a convins. „Inventivitate“? Nu, pentru că pot desluși printr‐un insight gândurile, emoțiile sau intențiile ascunse ale cuiva, fără să fi inventat nimic. „Ingeniozitate“? Nu, pentru că pot fi ingenios în modul original de a face niște lucruri, altminteri știute și făcute de mulți alții, dar mai puțin elegant și eficient. „Creativitate“? N‐ar fi tocmai rău, însă termenul este prea general – nu orice act de creație are la bază un insight, cel puțin nu în muzică sau în artele plastice, care nu se construiesc cu „idei“ și nu se susțin cu argumente logice sau factuale.
Prins și cu alte treburi, am lăsat de nevoie „mintea nevăzută“, subconștientul, să lucreze pe tăcute în căutarea celei mai bune traduceri în limba noastră. Brusc, pe când mă ocupam de cu totul altceva, „am auzit“ cu irezistibilă claritate și certitudine soluția salvatoare: perspicacitate! Nu m‐am îndoit nicio clipă de faptul că este singurul cuvânt intrat în limba noastră – cuvânt, nu sintagmă sau perifrază – apt să exprime cel mai bine sensul avut în vedere de autor. În pofida convingerii mele că am găsit ceea ce căutam, mi‐am spus că e de datoria mea să mă documentez din mai multe surse, curios să aflu cum au rezolvat și alții această problemă.
Desigur, prima și cea mai la îndemână soluție am găsit‐o „frunzărind“ pe internet diferite studii, articole și dicționare de specialitate. Nu am fost surprins să constat că, în jargonul lor profesional, mulți dintre psihologii noștri au renunțat la orice tentativă de a găsi un echivalent convenabil și, așa cum au procedat și cu alți termeni, precum bias, au adoptat termenul ca atare: insight. Este, probabil, soluția cea mai eficientă de comunicare în sânul unei comunități (relativ restrânse) de specialiști, ale cărei formație profesională și documentație s‐au făcut, în ultimele decenii, aproape exclusiv în limba engleză.
Am întâlnit aceeași situație, dar într‐un mod mult mai pregnant, în sânul și mai numeroasei comunități de informaticieni și printre nenumărații tineri utilizatori de computere, laptopuri, tablete și smartphone‐uri, toate conectate la internet, desigur. Am fost martorul nașterii unui nou jargon, o „păsărească“ foarte naturală pentru adolescenți și tineri, dar inabordabilă sau nedigerabilă pentru părinții și bunicii lor. Ne logăm și ne logoffăm, bootăm, uploadăm și downloadăm, dăm un search pe browser, googlăm și upgradăm etc. Lol! Încet, dar inexorabil, acești termeni încep să‐și facă loc și în DEX, unde găsim deja termeni precum hardware, software, hard disk, e‐mail, website și așa mai departe.
Procesul este inevitabil și, în fond, benefic, întrucât termenii originali din limba engleză au marele avantaj că pot să exprime foarte sugestiv și precis niște semnificații pentru care limba română sau nu dispune de niciun echivalent, sau este nevoită se recurgă la acte de contorsionism lingvistic pentru a spune în multe silabe, uneori în multe cuvinte, ceea ce anglo‐americanii reușesc să comunice, perfect inteligibil, în câteva silabe. Un exemplu banal? Rewind. Două silabe. „Derulare rapidă înapoi“. Trei cuvinte, zece silabe.
În unele cazuri, nici măcar această soluție greoaie nu ne este la îndemână. De exemplu bookends. Două silabe. Sunt două obiecte grele, așezate pe un raft de bibliotecă, pentru a menține în poziție verticală un rând de cărți. În marele Dicționar Englez‐Român al Academiei Române din 1974, avându‐l drept principal editor pe Leon Levițchi, bookends se definește astfel: „suporturi laterale de carte“. Bun. Probabil cea mai scurtă definiție cu putință. Dar este o definiție. Cum să‐i spunem în românește atunci când traducem un text literar? „Mirela înșfăcă turbată de furie un suport lateral de carte și‐l aruncă în capul lui George.“ Sună grotesc. (Am început să scriu acest cuvânt al traducătorului cu mult înainte de a fi terminat de tradus cartea și l‐am completat pe măsură ce au apărut noi dificultăți de traducere. Mă veți crede sau nu, când am dat acest exemplu nu știam că voi avea de‐a face cu termenul bookends undeva pe la mijlocul cărții lui Klein. Când am fost plăcut/neplăcut surprins de apariția lui, l‐am tradus exact ca mai sus, adică grotesc: „suporturi laterale de carte“ – din fericire, în context având întrebuințarea lor firească.)
Sunt și cazuri bizare, când traducerea pare foarte la îndemână, dar în românește nu are sens fără niște explicații. Un exemplu? Park factor. Trei silabe. Știm ce înseamnă park; știm și ce înseamnă factor. La fel spunem și în românește. Dar park factor? Este o poveste lungă. Expresia aparține jargonului specific al iubitorilor de baseball – un sport aproape necunoscut și greu de înțeles pentru noi. Un jucător numit pitcher („aruncătorul“?) azvârle mingea spre cel cu bâta, the batter („bătătorul“?!) sau the hitter („lovitorul“?!), iar acesta o trosnește cu celebrul ciomag cât mai departe cu putință. Uneori, mingea zboară peste tribună, în afara stadionului, oprindu‐se tocmai în parcare! Aha! În argoul amatorilor de baseball, se spune în glumă că hitter‐ul „a parcat un home run“ (două silabe, altă poveste, poate și mai lungă, dar ceva mai bine cunoscută). Cum jocul de baseball abundă în date statistice, pentru evaluarea unui jucător se calculează și acest park factor – procentul loviturilor sale reușite, la mare distanță și soldate cu un home run. De tradus nu e greu – „factor de parcare“ – dar ce poate să însemne asta pentru cititorul român, de regulă total ignorant în materie de baseball? Absolut nimic. Nu rămâne decât soluția disperată a notei de subsol. Soluție la care mă văd nevoit să apelez și eu, atunci când Klein ne povestește cum fiica lui a avut o idee isteață jucând fantasy baseball. Adică un fel de baseball virtual, în care concurenții își alcătuiesc niște echipe imaginare, din care fac parte însă jucători reali din ligile majore de baseball, și acumulează puncte în funcție de cum evoluează aceștia în meciurile reale.
[…]
Dar cartea lui Gary Klein nu este un tratat de specialitate, având drept target comunitatea restrânsă a celor care cunosc jargonul cognitivist. A folosi de‐a gata cuvântul original insight, fără niciun efort de a stoarce posibilitățile expresive ale limbii noastre, mi se pare nu atât o dovadă de pragmatism ci, în cazul de față, o dovadă de comoditate și de snobism superficial.
Unii psihologi au încercat să propună diferite variante de traducere. Cea mai epatantă am găsit‐o într‐un dicționar de psihologie publicat de Editura Humanitas: „comprehensiune subită“. Nu este greșit, deși explicația se referă explicit la cercetările germanului Kohler asupra primatelor, într‐o paradigmă specifică psihologiei gestaltiste de la începutul secolului XX. Dar sună prea bine. Deci nu sună bine. Prea bombastic, prea livresc, prea savant. Este o sintagmă, nu un termen. Și are prea multe silabe. Și de ce  „comprehensiune“ în loc de înțelegere? Și da, ceea ce vizează Klein prin insight este un act de înțelegere subită, dar nu numai atât. Înțeleg subit că am intrat cu mașina pe contrasens ori că dobermanul vecinului a sărit gardul, fugind spre mine cu o mină deloc prietenoasă, dar asta nu înseamnă insight. E nevoie de mai mult decât atât. Insight înseamnă o înțelegere subită și profundă, originală, creatoare, inaccesibilă oricui și oricând.
În Dicționar de psihologie, publicat de Paul Popescu‐Neveanu la Editura Albatros în 1974, se propune ca echivalent pentru insight expresia „iluminare instantanee“. Expresia suportă aceleași obiecții ca și comprehensiunea subită – nu e un singur termen, ci o sintagmă prea lungă și prea livrescă. În plus, după cum se va vedea în text, în viziunea lui Klein iluminarea este un moment sau o fază în procesul mai amplu de insight.
Așadar, rămâne perspicacitatea. Verific. Conform DEX, perspicace este o persoană „înzestrată cu o minte ageră, pătrunzătoare, capabilă să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității“ – o definiție care exprimă aproape perfect sensul conceptului central din cartea lui Klein. În Dicționarul lui Levițchi, primul echivalent românesc pentru insight este perspicacitate. Și în limba franceză, prima traducere este perspicacité. Sinonime precum agerime a minții, putere de pătrundere (psihologică), subtilitate, istețime etc. pot fi inserate în text, dar nu peste tot. Se pare că am avut un insight bun.
Nu este o soluție fără cusur. Pe lângă numărul mare de silabe și sonoritatea nu tocmai plăcută, „perspicacitate“ mai prezintă un mare neajuns: Gary Klein folosește frecvent pluralul insights, care chiar nu poate fi tradus ca atare, sub forma „perspicacități“ – ceea ce m‐a forțat să apelez la sintagme de genul „momente (clipe, acte, dovezi) de perspicacitate“ sau „idei perspicace“. Am procedat astfel și pentru că autorul folosește frecvent termenul articulat – an insight, the insight – neputându‐se traduce firesc prin „o perspicacitate“ sau „perspicacitatea“, dar nu în sens generic sau ca trăsătură de personalitate, ci ca act sau moment specific de iluminare a unui individ în circumstanțe foarte concrete – ceva de genul „Ideea perspicace a lui Galileo că Pământul se rotește“. Acolo unde a fost posibil, pentru a evita monotonia textului și sonoritatea dezagreabilă a termenului „perspicace“, am folosit și unele sinonime, precum „ager“, „isteț“, „mintos“ sau „pătrunzător“.
[…]