Lansarea cărții Cei care schimbă jocul

invitatie lansare cei care

Vă invităm joi, 5 iunie, ora18:00, în Grădina secretă Cărturești Verona(strada Pictor Arthur Verona 13-15) unde va avea loc lansarea cărții Cei care schimbă jocul. Cum gândesc, decid și acționează antreprenorii români care se bat cu multinaționale.

Alături de autoarele cărții – Mona Dîrțu și Andreea Roșca – vor participa antreprenorii al căror parcurs este consemnat în carte, iar discuția va fi moderată de jurnalistul Vlad Mixich.

Cei care schimbă jocul este, după știința noastră, prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă. Am pornit în acest proiect cu gândul că după cortina de mituri, clișee și judecăți pe informație puțină a crescut, în timp, o promițătoare clasă de antreprenori români. Dar Cei care schimbă jocul nu este, totuși, o carte despre afaceri. E mai degrabă o carte despre câțiva oameni care au decis, la un moment dat al vieții lor, să o pornească pe cont propriu – în ciuda lipsei de direcție, de experiență, de capital de pornire și mai ales în ciuda fricii de eșec. autoarele Mona Dîrțu și Andreea Roșca.

Cartea scoate la iveală, printr-un business storytelling de calitate, experiențele antreprenorilor Dragoș Petrescu (City Grill, Caru’ cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Șucu (Mobexpert); Florin și Măriuca Talpeș (Bitdefender și Softwin).

Suntem încântați să adăugăm în portofoliul nostru o carte care va inspira mulți tineri în drumul lor spre antreprenoriat, semnată de două nume cu rezonanță în jurnalismul românesc. – Bogdan Ungureanu, director executiv editura Publica.

Vă așteptăm cu drag!

Noutăți Publica la Bookfest 2014

În perioada 28 mai – 1 iunie se desfășoară salonul internațional de carte Bookfest 2014.
Publica este prezentă cu un stand de carte în care își așteaptă vizitatorii; ca în fiecare an ne găsiți la Romexpo – Pavilion C1, zona A, standul 16:
bookfest2014
La târg, precum și pe publica.ro, beneficiați de 20% discount din prețul de bază al cărților disponibile. Pe lângă cele mai recente cărți lansate sub umbrela Publica*, la standul nostru de la Bookfest 2014 veți găsi următoarele titluri care vor fi livrate direct din tipografie:
Sir Alex Ferguson: Autobiografia mea
Atât psihologia managementului, cât și detaliile strategiei fotbalistice la nivel înalt pot fi chestiuni complicate, dar nimeni nu le-a explicat într-un mod mai interesant și mai accesibil cititorului obișnuit decât o face Sir Alex în cartea lui inepuizabil de amuzantă – o adevărată sursă de inspirație!
De ce? Motivațiile ascunse și economia misterioasă a vieții cotidiene
Autorii Uri Gneezy și John List sunt printre cei mai buni economiști contemporani, admirați de colegii lor pentru creativitatea subiectelor de interes. Este un privilegiu să beneficiem de concluziile inovativelor experimente de teren, iar autorii nu se opresc aici, ci ne îndrumă și pe noi spre o cultură a experimentării în viața noastră.
Minighid de protejare a activelor
Atunci când totul este minunat și piețele par perfecte trebuie să te gândești cum să-ți protejezi câștigurile acumulate. Cu această apariție David Darst aduce un subiect nou în colecția Cărți mici, profituri mari: cum fac bogații să rămână prosperi indiferent dacă piețele sunt în creștere sau în scădere.
noutati bookfest2014_3* Cele mai recente apariții Publica:
Cei care schimbă jocul – cartea semnată de Mona Dîrțu și Andreea Roșca îmbină magistral un business storytelling de calitate cu particularitățile antreprenoriatului românesc. Spunem de acum: rezervați în agendă ora 18:00 a zilei de joi, 5 iunie – când va avea loc lansarea oficială a cărții!
Pasionații de tenis, și nu numai, pot citi despre căutarea perfecțiunii à la Roger Federer.
E o promisiune: vei citi pe nerăsuflate cartea lui Liel Leibovitz despre fascinantul muzician și poet de excepție, Leonard Cohen!
Greșelile fac parte din viața fiecăruia, dar puțini sunt cei care aleg să plătească pentru ele și apoi să reușească să-i îmbogățească pe ceilalți. În ultima carte din colecția de nonficțiune creativă Narator Piper Kerman ne surprinde plăcut cu Portocaliul este noul negru.
Un plus: existența unui serial inspirat de această carte ne oferă un studiu de caz interesant privind modul în care este transformat un manuscris în scenariu de film.
Mark Mobius, unul dintre cei mai influenți oameni din lume, ne învață în Minighidul de piete emergente cum să facem bani pe piețele cu cea mai rapidă dezvoltare din lume.
Cartea lui Oliver Burkeman – Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă – e o lectură smart pentru persoanele realiste și un must read pentru ceilalți :)!

Care este rostul acestei cărți?

argument semnat de autoarele cărții, Mona Dîrțu și Andreea Roșca
fete
Gândul care a împins proiectul de la faza de idee la cea de redactare a acestui argument a fost acela că antreprenoriatul românesc arată mult mai bine pe dinăuntru decât pe dinafară. Știm asta nu din vreo cercetare, ci pentru că în anii noștri de presă – câte 18 de persoană – am avut interacțiuni frecvente și de substanță cu mediul de afaceri românesc. Publicațiile pentru care am lucrat – Capital, Business Magazin și Money Express – s‐au ocupat în principal de economia privată, cu toate minusurile, plusurile, gafele, focurile de artificii, poticnelile și victoriile ei. Sigur că am văzut și noi, ca toată lumea, afaceri făcute la limita legii sau – prea adesea – în afara ei. Dar am văzut și multe companii făcute să dureze – afaceri crescute sănătos, organic, hrănite cu muncă multă, inteligență, învățătură, perseverență.
La un moment dat, prin 2012 – la scurt timp după ce noi înșine am pornit pe cont propriu – ne‐am pus întrebarea din care această carte avea să se nască: are oare România, după un sfert de secol de piață liberă, modele de antreprenoriat locale care să fie sursă de învățăminte pentru cei care pornesc azi pe cont propriu? Sondajele sunt descurajante: 68% dintre cei intervievați în 2011 de IMAS într‐un studiu al Fundației Romanian Business Leaders spun că nu știu niciun om de ­ faceri român pe care să‐l considere un model demn de urmat. Niciunul. Ba și mai rău, aproape trei sferturi dintre români – 73,2% – cred că antreprenorii români sunt mai degrabă necinstiți, spune același sondaj. Probabil că zeci de mii, poate chiar sute de mii de antreprenori mici și mari se indispun când dau peste astfel de procente – e frustrant să fii judecat în 2014 cu verdicte în alb‐negru din anii ’90 sau prin asociere cu știrile despre infracțiuni economico‐financiare.
În proiectul Cei care schimbă jocul am pornit cu gândul că, după cortina de mituri, clișee și judecăți pe informație puțină, a crescut, în timp, o promițătoare clasă de antreprenori români. La cei care și‐au dorit întotdeauna o viață pe cont propriu se adaugă continuu oameni care devin întreprinzători ca a doua sau a treia opțiune de carieră – de la angajatul care din motive de criză își pierde slujba și‐și face prăvălie până la managerul pe care succesul l‐a extenuat într‐atât încât s‐a refugiat în suburbii, unde și‐a ridicat fermă bio.
Clasa despre care vorbim nu e, poate, foarte numeroasă: ca număr de antreprenori la mia de locuitori – ori ca mărime a afacerilor – România e sub potențial, cu mult în urma Poloniei ori a Cehiei, spun statisticile. Sunt însă și unele cifre care ne îndreptățesc să credem că antreprenoriatul ar putea deveni pentru români o opțiune într‐o măsură mai mare decât este azi. În materie de intenții antreprenoriale, de pildă – e vorba despre cetățeni care susțin că au intenția de a începe o afacere în următorii trei ani –, avem cel mai ridicat procent din UE: 23,7%, față de o medie europeană de 13,5%, potrivit raportului pe 2013 al Global Entrepreneurship Monitor, o organizație care de 15 ani evaluează activitatea antreprenorială din 70 de țări.
Și dacă ar fi ca intențiile din statistica menționată să devină afaceri, de unde oare va învăța business această nouă generație de antreprenori? Probabil că de unde învață, de când e lumea, toți antreprenorii. În primul rând prin încercare și eroare. Mai apoi de la colegi, prieteni sau familie – în caz că au bafta de a avea rude întreprinzători –, din cărți, cursuri ori presa de afaceri. Îndrăznim să adăugăm, pe lista de resurse pentru viitoarea generație de antreprenori, și cartea pe care deja o țineți în mâini: ea vă vorbește despre gândirea antreprenorială de la temelia a șapte companii care s‐au născut, au crescut și au navigat prin criză chiar aici, în România.

cei-care-fb2

Cei care schimbă jocul nu este, totuși, o carte despre afaceri. E mai degrabă o carte despre câțiva oameni care au decis, la un moment dat al vieții lor, să o pornească pe cont propriu – în ciuda lipsei de direcție, de experiență, de capital de pornire și mai ales în ciuda fricii de eșec. Premisa de la care am plecat în acest proiect este că a venit timpul, după 25 de ani de capitalism, să punem sub semnul întrebării teoria cu „noi n‐avem modele“ de care ne împiedicăm – sau pe care o invocăm – când ceva nu iese.
Sigur că, istoric vorbind, nu avem, dacă ne comparăm cu alte națiuni, prea multe modele demne de o galerie globală – fie ele culturale, de leadership, economice, de educație, de orice. Și totuși: să nu fi crescut oare în România, în ultimele două decenii, măcar câteva afaceri antreprenoriale care să poată completa pachetele de studii de caz anglo‐saxone folosite în traininguri și prin școlile de afaceri? „Este enormă nevoie de exemple documentate de bune practici autohtone“, spune Cosmin Alexandru, fost director al GfK România, azi consultant și cofondator al Wanted Transformation. Același lucru ni l‐au spus, pe parcursul documentării, diverși manageri, directori de fonduri de investiții, consultanți, educatori, antreprenori.
Proiectul Cei care schimbă jocul a fost mai întâi o listă de 15‐20 de nume de antreprenori români. Lângă ea am adăugat, în scurt timp, și o listă de criterii. Am hotărât să vorbim cu antreprenori care îndeplineau șase condiții: să conducă afaceri pornite de la zero, companiile lor să aibă capital majoritar românesc, să fie nr. 1 pe piață, să aibă competitori multinaționale, să fi trecut cu bine de criză și – foarte important – să nu fi crescut prin contracte cu statul.
Setul de criterii prin care am cernut 40‐50 de nume de antreprenori români – pe care‐i știam personal sau doar din auzite/citite – s‐a dovedit a fi un filtru sever. Am găsit o mulțime de businessuri valoroase care îndeplinesc patru sau chiar cinci dintre criteriile stabilite, dar relativ puține care să le bifeze pe toate șase.
În final, dintre cele zece companii cu ai căror fondatori am avut discuții preliminare pentru acest proiect, șapte au fost de acord să‐și descompună în factori primi aminti­rile, experiențele, să răspundă la toate întrebările și să nu condiționeze toate acestea de nevoia omenească de a vedea, înainte de tipărire, materialul pentru care au furnizat atâta informație personală și de afaceri. Le suntem recunoscătoare tuturor pentru încrederea cu care s‐au lăsat în mâinile noastre și pentru eleganța cu care au acceptat tot ceea ce am cerut.
Veți citi în această carte – în ordinea vârstelor de pe tricou – despre Dragoș Petrescu (City Grill, Caru’ cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Șucu (Mobexpert); Florin și Măriuca Talpeș (Bitdefender și Softwin).
Sigur că lista putea fi de două ori mai lungă. Dar am hotărât să ne limităm la șapte companii cu gândul că e bine să‐ți propui lucruri pe care să le poți face. Ne‐am propus, așadar, să reconstituim parcursul a șapte afaceri antreprenoriale românești din perspectiva fondatorilor. Ideal ar fi fost, ne gândeam, ca fiecare antreprenor să‐și spună singur povestea în fața publicului, marcând punctele de inflexiune, explicându‐și deciziile, vorbind despre momentele de îndoială și despre lecțiile învățate din mișcări mai puțin inspirate. O utopie, evident. Antreprenorii au, ca toți oamenii, momentele lor de introspecție, dar arareori au vreme, răbdare, motivație ori chef să le pună în cuvinte, eventual în ordine cronologică. Ba chiar, aveam să constatăm foarte repede, multe dintre întrebările de pe listele noastre antreprenorii nu și le puseseră ­niciodată – focusul lor a fost întotdeauna pe a acționa, nu pe a explica propriile acțiuni.
Cei care schimbă jocul este, după știința noastră, prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă. Pe cei numiți mai sus i‐am ales nu pentru că ar fi perfecți – cei-carepoate că cei cu care lucrează, prietenii sau familiile îi consideră uneori nedrepți, fixiști, intoleranți, autoritari, insuportabili, pisălogi, narcisiști, nerezonabili, suciți, neatenți. I‐am ales pentru că, pornind de la aceeași linie de start ca întreaga lor generație, ei au reușit acolo unde alții au eșuat. Și pentru că acum, după 25 de ani de business, sunt gata să împărtășească oricui din lecțiile pe care le‐au învățat.
Extras din cartea Cei care schimbă jocul, paginile 21 – 25
Copyright © 2014 Publica 

Portocaliul este noul negru. Prima zi

Pe 4 februarie 2004, la mai bine de zece ani după infracţiunile pe care le‐am comis, Larry m‐a dus cu maşina până la închisoarea pentru femei din Danbury, Connecticut. Noaptea precedentă ne‐o petrecuserăm acasă; Larry mi‐a gătit o cină rafinată, apoi ne‐am strecurat în pat, ghemuindu‐ne şi plângând. Acum, goneam prea repede înspre necunoscut, într‐o dimineaţă cenuşie de februarie. Când am luat‐o la dreapta înspre teritoriul federal şi am urcat un deal pentru a ajunge în parcare, am văzut înălţându‐se o clădire masivă, ameninţătoare, cu un gard format din trei straturi de sârmă ghimpată. Dacă asta era securitate minimă, o încurcasem.
Larry a tras pe unul dintre locurile de parcare. Ne‐am uitat unul la celălalt, cu ochii mari. Aproape instantaneu, o furgonetă albă cu  reflectoarele poliţiei a tras lângă noi. Am coborât fereastra din dreptul meu.
— Azi nu se fac vizite, mi‐a spus poliţistul.
Mi‐am scos bărbia în afară, încercând să‐mi maschez teama prin bravare.
— Am venit să mă predau.
— O, bine atunci.
S‐a întors şi a plecat. Oare fusese mirat? Nu eram sigură.
În maşină, mi‐am dat jos toate bijuteriile – cerceii cu diamante pe care mi‐i dăduse Larry de Crăciun; inelul cu safir de la bunica mea; ceasul bărbătesc din anii ’50, pe care nu‐l dădeam niciodată jos; toţi cerceii din toate găurile în plus din urechi, care îl agasaseră pe bunicul. Am rămas doar în blugi, tenişi şi un tricou cu mânecă lungă.
— Hai s‐o facem şi p‐asta!, am spus eu, cu o bravadă falsă.
Am intrat pe hol. O femeie calmă, cu părul creţ şi în uniformă stătea în spatele unui birou înalt. În jur erau nişte scaune, dulapuri, un telefon cu fise şi un automat de sucuri. Totul era imaculat.
— Am venit să mă predau, am anunţat.
— Aştepaţi o secundă.
A ridicat un receptor şi a schimbat scurt câteva replici cu cineva.
— Luaţi loc.
Ne‐am aşezat. Şi am aşteptat câteva ore. Se făcuse ora prânzului. Larry mi‐a dat un sandvici cu pateu pe care mi‐l făcuse din ce rămăsese de la cina din noaptea precedentă. Nu‐mi era foame deloc, dar l‐am desfăcut din folia de staniol şi am molfăit fiecare îmbucătură ca şi cum aş fi mâncat pietre. Sunt convinsă că am fost prima dintre absolventele Seven Sisters care a mâncat ficat de gâscă şi a băut Coca‐Cola dietetică în holul unui penitenciar federal. Dar e adevărat că nu poţi să ştii niciodată.
În cele din urmă, o femeie mult mai puţin agreabilă a venit în hol. Avea o cicatrice groaznică pe o parte a feţei şi pe gât, şi vorbea sâsâit.
— Kerman?, a zbierat ea.
Am sărit amândoi în picioare.
— Da, eu sunt.
— Ăsta cine e?, a întrebat.
— E logodnicul meu.
— Ei bine, tre’ să plece înainte să te duc înăuntru.
Larry era revoltat.
— Asta‐i regula, ca să evităm neplăcerile. Ai vreun obiect personal?
Aveam un plic din hârtie galben‐închis, pe care i l‐am înmânat. Conţinea instrucţiunile de predare, câteva acte, 25 de fotografii (cu ridicol de numeroasele mele pisici), liste cu numele prietenilor şi cu adresele membrilor familiei şi un cec de 290 de dolari pe care mi se spusese să‐i aduc. Ştiam că urma să am nevoie de bani pentru a da telefoane şi pentru a cumpăra… ceva? Nu‐mi imaginam ce.
— Nu‐l pot lua, a spus ea, dându‐mi înapoi cecul.
— Dar m‐au sunat săptămâna trecută şi mi‐au spus să‐l aduc!
— Trebuie să‐l trimită în Georgia, apoi o să‐l încasăm noi, a spus ea implacabil.
— Unde să‐l trimitem?, am întrebat, dintr‐odată nervoasă.
— Hei, ştii adresa din Georgia?, a întrebat‐o peste umăr pe femeia de la birou, în timp ce cotrobăia prin plic. Ce sunt astea, fotografii? Ai vreuna deocheată?
A ridicat o sprânceană, iar pe faţa ei se citea deja viclenia. Deocheate? Chiar vorbea serios? S‐a uitat la mine de parcă ar fi spus Trebuie să mă uit prin toate ca să văd dacă eşti o perversă?
— Nu, n‐am poze deocheate, am spus.
Nu trecuseră decât trei minute de când mă predasem şi deja mă simţeam umilită şi înfrântă.
— Bine, eşti gata?
Am dat din cap că da.
— Păi, gata, ia‐ţi rămas‐bun. Pentru că nu sunteţi căsătoriţi, s‐ar putea să dureze ceva până să poată să te vadă. S‐a dat un pas în spate, simbolic, probabil pentru a ne oferi intimitate.
— Eşti gata?, m‐a întrebat gardiana, întorcându‐se către mine. Eram singură cu ea şi cu acel ceva ce mă aştepta.
— Mda.
— Păi, haide.
A deschis poarta şi am păşit. M‐am uitat peste umăr, către libertate. Următoarea poartă s‐a deschis cu un huruit. Am păşit din nou şi m‐am trezit înconjurată de peste tot cu plasă metalică şi sârmă ghimpată. Am simţit cum mă cuprinde un val de panică. Era atât de înspăimântător, că simţeam cum o să fac pe mine de frică.
Am ajuns la intrarea în clădire şi din nou s‐a auzit uruitul care ne‐a permis accesul. Am trecut printr‐un hol mic într‐o încăpere instituţională, cu pardoseală şi cu o puternică lumină fluorescentă. Părea veche, sordidă, rece şi complet goală. Mi‐a făcut semn să mă duc într‐una dintre camerele de detenţie cu banchete suprapuse, pe perete, şi cu plasă metalică peste toate marginile ascuţite vizibile.
portocaliul— Aşteaptă acolo.
Apoi a deschis o uşă şi a intrat în altă cameră. M‐am aşezat pe o banchetă cu faţa spre uşă.
M‐am uitat la micile ferestre înalte prin care nu puteam zări decât nori.
 
Fragment extras din cartea Portocaliul este noul negru de Piper Kerman, paginile 55-59.
Copyright © Publica, 2014, pentru ediția în limba română.