Arta luptei cu giganții

davidgoliat David și Goliat nu este o carte religioasă, deși titlul său ar putea să ne ducă cu gândul la acest lucru. Autorul se folosește de povestea din Biblie doar ca punct de pornire, apoi ne poartă prin timp până în zilele noastre, trecând prin alte povești asemănătoare, din diverse domenii ale societății: învățământ, sport, sistem de sănătate, armată, mișcări populare, revolte și războaie.
Malcolm Gladwell analizează lupta dintre David și Goliat, precum un detectiv investighează o crimă, și ajunge la concluzia că deznodământul luptei nu ar trebui deloc să ne surprindă, fiind cât se poate de plauzibil. Goliat pare că posedă toate avantajele pentru a învinge – este un uriaș cu forță brută, armură și arme adecvate pentru luptă – însă în realitate, chiar aceste avantaje sunt cele care îl defavorizează în lupta cu David – suferă de gigantism și vede dublu, se mișcă greu din cauza armurii și posedă arme eficiente doar pentru o luptă de aproape. David, pe de altă parte, deși la prima vedere pare că e dezavantajat, fiind mic de statură, fără armură și cu o armă (praștie) ce pare mai degrabă adecvată pentru o joacă de copii, în realitate este rapid și agil. Nu este împovărat de armură și posedă o armă extrem de eficientă de la distanță, pe care știe să o folosească la fel de bine precum un trăgător de elită. David schimbă regulile jocului, îl surprinde pe Goliat și câștigă lupta.
Concluzia autorului – pentru această confruntare – este că nu suntem în stare să interpretăm corect lupta dintre un gigant și un outsider, ce pare a fi plăpând și inadaptat. Nu ținem cont de faptul că alte avantaje pot substitui forța și puterea. Această eroare o mai facem și astăzi. Tocmai de aceea, autorul pleacă de la această poveste și călătorește prin timp și spațiu pentru a prezenta câteva idei importante: Continuă lectura „Arta luptei cu giganții”

Spre sfârșitul primei săptămâni, am început să nu mai visez nici la covrigei, nici la prăjituri, nici la pâine, mă simțeam de parcă o dependență ce dura de o viață întreagă încetase în mod miraculos. În fiecare zi a următoarei săptămâni, m‐am trezit de parcă aș fi avut cel mai odihnitor somn din întreaga mea viață. Începeam să cred în succesul acestui demers.
– Djokovic, Dieta câștigătoare

Omul din spatele demnitarului bisericesc

Pentru prima dată, nu‐i adresam întrebări despre chestiuni religioase, sociale sau culturale. Doream să cunoaştem aspectele vieţii sale zilnice, obiceiurile, gusturile şi sentimentele sale. Nu în ultimul rând, doream să‐l cunoaştem pe omul din spatele înaltului demnitar bisericesc, am spune, apelând la o banalitate jurnalistică.
Pope-Francis-21152349-2-402
 Și am început…
— Cum v‐aţi prezenta în faţa unui grup care nu vă cunoaşte?
— Mă numesc Jorge Bergoglio şi sunt preot. Chiar îmi place că sunt preot.
— Un loc în lume?
— Buenos Aires.
— O persoană?
— Bunica mea.
— Cum preferaţi să aflaţi noutăţile?
— Citind ziarele. Radioul îl deschid pentru a asculta muzică clasică.
— Internet?
— Cel mai probabil voi face ca unul dintre predecesorii mei, cardinalul Aramburu, care a început să navigheze pe internet la pensie, după ce a împlinit 75 de ani.
— Aţi avut iubită? Continuă lectura „Omul din spatele demnitarului bisericesc”

Top vânzări Publica la Gaudeamus 2013

S-a încheiat ediția cu numărul 20 a târgului de carte Gaudeamus. Publica a participat cu o ofertă de aproximativ 130 de titluri de non-ficțiune: business, științe sociale și biografii celebre. Cele mai recente titluri s-au clasat în topul preferințelor vizitatorilor noștri.
Top vânzări Publica la târgul de carte Gaudeamus 2013:

  1. Papa Francisc: Convorbiri cu Jorge Bergoglio – cartea-interviu cu Papa s-a clasat în topul preferințelor celor care au trecut pe la standul nostru. Nouă ne-a făcut plăcere să o recomandăm, fiind una dintre cele mai juste cărți citite în ultimul timp.
  2. David și Goliat – cea mai recentă carte semnată de Malcolm Gladwell, începe de la o întâmplare relatată în Biblie. Doar că Gladwell o privește altfel, iar apoi ne aduce în zilele noastre. Cred că cea mai bună recomandare, parafrazându-l pe Steve Jobs, ar fi umătoarea: this book is for the crazy ones, the misfits, the rebels, the troublemakers, the round pegs in the square holes, the ones who see things differently.
  3. Dieta câștigătoare – despre dieta fără gluten și cum l-a ajutat pe Novak Djokovic în cariera lui. Nu știm ce părere au cei care au achiziționat cartea, însă pe noi ne-a convins cel puțin să facem testul de două săptămâni!
  4. Rafa. Povestea mea – numărul 1 ATP și povestea sârguinței lui a fost, în primul rând, una dintre cărțile preferate de adolescenții care ne-au vizitat.
  5. Dulcele bar. Memorii – a doua carte din colecția Narator semnată de JR Moehringer și clasarea ei în top vânzări nu e o surpriză pentru noi: aveam o slăbiciune pentru acest autor încă de la Open, biografia lui Agassi.

În perioada târgului de carte Gaudeamus, discountul de 20% a fost disponibil și online. Astfel că topul vânzărilor online din perioada 20 – 24 noiembrie este:

  1. David și Goliat – de Malcolm Gladwell
  2. Roz tranchilizant – de Adam Alter
  3. Cum îți vei măsura viața – de Clayton Christensen
  4. Papa Francisc. Convorbiri cu Jorge Bergoglio
  5. Semnalul și zgomotul – de Nate Silver

Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi! Lectură plăcută!
 

Noutăți Publica la Gaudeamus 2013

În perioada 20 – 24 noiembrie are loc târgul de carte Gaudeamus – International Book and Education Fair la Romexpo, București. Și la această ediție ne veți găsi în pavilionul central, la standul 15A. Anul acesta standul nostru s-a îmbrăcat într-o little black dress: lăsăm „accesoriile” moderne și personalitatea lor să strălucească!
publica_gaudeamus 2013
Așadar să trecem în revistă bijuteriile Publica, sezonul toamna-iarna 2013:
 
davidgoliat
David și Goliat de Malcolm Gladwell
Așteptarea s-a sfârșit pentru fanii Gladwell! Cea mai recentă carte semnată de Gladwell este disponibilă și în limba română, și autorul nu dezamăgește nici de această dată. Stilul lui de a relata o poveste sau o întâmplare mai mult sau mai puțin cunoscută ne suprinde cu o întrebare în minte: eu de ce nu m-am gândit la asta?! – în opinia mea, este un argument suficient pentru a se clasa în topul personal de autori preferați.
semnalul
Semnalul și zgomotul de Nate Silver
Silver este preferatul americanilor. Și nu degeaba: este un statistician cu o poveste profesională impresionantă. Este semnatarul blogului socio-politic FiveThirtyEight.com al ziarului New York Times, a elaborat PECOTA – un sistem de prognoză a performanței în baseball și este autorul unei foarte importante cărți: despre cum să alegem informația care contează din marea de date și mai ales despre cum putem estima cât mai corect viitorul.
Roz tranchilizant de Adam Alter
roz
Cum poți calma deținuții turbulenți? Cum poți obține donații mai consistente? Cum poți câștiga un meci în care nu ai șanse de izbândă? Poate ai ghicit deja: cu ajutorul culorii roz-bombon! Cartea lui Alter nu este despre cromoterapie, ci despre micile detalii care ne impactează gândirea, implicit felul în care reacționăm – iar Daniel Gilbert concluzionează ferm: „Roz tranchilizant este o minunată introducere în unele dintre cele mai ciudate fenomene psihologice.”
papa
Papa Francisc. Convorbiri cu Jorge Bergoglio
Prima carte albă din Victoria Books, ne invită la un interviu cu fascinantul om de la Vatican: Papa Francisc. Acesta răspunde cu sinceritate şi curaj la întrebările directe care îi permit să mărturisească modul său de gândire, fără să ocolească niciun subiect incomod: de la cum trebuie să fie trăită experienţa rugăciunii, trecând prin celibat şi activitatea pastorală a Bisericii, până la scandalurile sexuale sau opinia sa despre dictatura argentiniană.
djokovic
Dieta câștigătoare de Novak Djokovic
Cartea lui Djokovic nu este neaparat o autobiografie. Deși ne duce magistral prin câteva locuri și experiențe din viața lui, cartea e despre cum regimul alimentar fără gluten l-a ajutat să ajungă numărul 1 ATP. Nole este considerat de majoritatea specialiștilor și comentatorilor sportivi drept unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile; vă invităm să citiți despre secretul succesului lui.
Alte titluri foarte bune care și-au făcut loc recent în portofoliul nostru:
Cum îți vei măsura viața? – Clay Christensen, gânditorul numărul unu din lumea de business, te va ajuta să-ți conturezi un răspuns care să te împlinească.
Efectul de platou – despre cum să depășim acele momente când, deși depunem efort, parcă batem pasul pe loc. O carte care merită citită!
Cum a salvat Stella ferma – o poveste-parabolă simpatică despre inovația în organizații. Interesant de văzut cu ce animal ne asemănăm :)!
Ne vedem la Gaudeamus, nu-i așa?

În câteva zile…

… vei putea citi despre secretul câștigătorului Turneului Campionilor de la Londra 2013!
djoko
Cartea lui face parte din Victoria Books, seria care reunește biografii celebre. Iubitorii de tenis s-au bucurat până acum de autobiografiile a trei mari tenismani: Agassi, Sampras, Nadal, dar și de sfaturile îndrăznețe ale lui Brad Gilbert, fost jucător și antrenor.
 

Privește cartonul de mai jos. Cum te simți?

carton pink
Conform studiilor ar trebui să ne simțim liniștiți, relaxați, pașnici. În anul 1979 profesorul universitar Alexander Schauss a pus într-o sală bine luminată 153 de bărbați tineri și sănătoși în fața a două bucăți de carton colorat. Concluziile studiului au aprins imaginația multor categorii de specialiști: culoarea roz-bombon are un efect tranchilizant.
rozÎn cartea Roz tranchilizant și alte influențe neașteptate asupra felului în care gândim, simțim și ne purtăm, profesorul Adam Alter examinează stimulii psihologici care ne ghidează comportamentul. Culorile, prenumele pe care le dăm copiilor noștri, numele firmelor pe care le înființăm, etichetele, simbolurile, motivațiile sociale, căldura soarelui, cultura și mediile opresive sunt doar câteva dintre elementele pe care Alter le analizează.
Fiind daltonist, pentru Adam Alter a devenit cu atât mai interesant de studiat științific modul în care ceilalți percep culorile, și influența lor asupra noastră. Mai jos găsiți un interviu cu autorul cărții:

 
 

The Oscars of Management Thinking

Astăzi se anunță rezultatele mult-așteptatului clasament Top Thinkers 50, ediția 2013!
Thinkers 50 este cel mai influent clasament global al gânditorilor de business și a fost creat în 2001 de specialiștii în comunicare Des Dearlove și Stuart Crainer. Clasamentul se actualizează odată la doi ani, iar rezultatul final presupune numeroase criterii de selecție printre care originalitatea și utilitatea practică a ideilor, valoarea pentru afaceri și valabilitatea internațională, rigoarea cercetărilor.
Thinkers 50 – ediția 2013 poate fi vizionat live aici începând cu ora 22:30, ora României.

Thinkers501

Ne mândrim cu faptul că prima gală Thinkers 50 a avut loc la București, în anul 2009. Gala face parte din seria de evenimente organizate de Publica sub egida Meet the Thinkers.
Multe dintre titlurile din portofoliul Publica sunt semnate de autori clasați de-a lungul timpului în Top Thinkers 50, printre care: Clayton Christensen, Malcolm Gladwell, Gary Hamel, Theresa Amabile, John Kotter, Sir Ken Robinson, Roger Martin, Tom Peters, Don Tapscott, Linda Gratton, Seth Godin, Daniel Pink, Jonas Ridderstrale.
 
Later edit:
Primul loc al topului Thinkers 50, ediția 2013, e consecutiv atribuit lui Clayton Christensen! Christensen este părintele conceptului de inovație disruptivă și ne bucurăm că un recent titlu semnat de el se regăsește în portofoliul Publica: Cum îți vei măsura viața?

Invitație la conferința de lansare a MCR

Ce faci joi dimineța? Prietenii noștri de la Doingbusiness.ro și EY România ne invită la un eveniment cu tradiție: lansarea publicației Major Companies in Romania, ediția 2013. Evenimentul va avea loc pe 14 noiembrie, la Radisson Blu Hotel din București.

Vestea bună e că te poți alătura celor 150 de top manageri așteptați la eveniment dacă ne spui ce crezi că e mai important (și de ce!) pentru o companie de succes: buna funcționare a sistemelor operaționale interne sau angajații proactivi?
Așteptăm răspunsul tău până luni, 11 noiembrie, la ora 18:00. Vom alege doi câștigători.

Imagine MCR_728x90Imagine MCR

Evenimentul este structurat în două sesiuni: o conferință cu o temă de interes actual și prezentarea metodologiei & lansarea propriu-zisă a MCR.
Breakthrough Innovation. Leveraging New Technologies and Business Models for Growth este tema conferinței de anul acesta și aduce în atenția participanților inovația, discuțiile concentrându-se pe identificarea noilor tehnologii și inovații integrate în strategiile de creștere ale marilor companii din România, precum și pe identificarea celor mai inovative industrii din țară. Continuă lectura „Invitație la conferința de lansare a MCR”

Informaţia nu mai este o marfă rară; avem mai multe informaţii decât ştim ce să facem cu ele. Credem că dorim informaţie când, în realitate, dorim cunoaştere.­
Semnalul este adevărul. Zgomotul este ceea ce ne distrage atenţia de la adevăr. Aceasta este o carte despre semnal şi despre zgomot. – Nate Silver, Semnalul și zgomotul