Impresii de aiurea și de pe canapea

Atunci când lucrezi de acasă, cât de des stai la birou? o vagă bănuială e că asta nu se întâmplă foarte des. Majoritatea dintre noi preferăm să ne organizăm un colț confortabil și cu siguranță să nu ne îmbrăcăm la cămașă.
Unul dintre designerii noștri preferați, Philippe Starck, a creat MyWorld lounge system – o canapea customizabilă – pentru a sta și a lucra cât mai comod, dar și să ai la îndemână prize și cabluri USB (care se pot ascunde apoi ușor).
CASSINA-MyWorld_Philippe-Starck-2
Philippe Starck este considerat de majoritatea criticilor de artă drept „regele designului modern”, munca sa de design acoperind o plajă largă de obiecte: de la cele de design de interior pentru cele mai apreciate lanțuri hoteliere din lume, până la obiecte de larg consum, cum ar fi periuțe de spălat pe dinți sau scaune.
starck
Exuberant şi înţelept, visător – însă teribil de lucid, hazliu şi cerebral, Philippe Starck cultivă contrariile. De aici provine complexitatea lui, dezvăluită în recent apăruta Impresii de aiurea, din seria de biografii celebre Victoria Books. Paginile scot la iveală un gânditor autodidact şi spontan, cu capul în nori şi totodată metodic, dispus către o reflecţie nemijlocită.
O carte neaparat de citit în cel mai confortabil loc de acasă sau de aiurea :)!

Era previzibil?

Dan Ariely este unul dintre cei mai de succes autori contemporani, dar și un profesor apreciat la Duke University. Recent a avut și un curs pe platforma coursera.org – care a adunat un număr frumos de persoane din România interesate de economie comportamentală.
Pentru cei care nu au apucat să lectureze prima carte semnată de Ariely – Irațional în mod previzibil – avem o veste bună: cartea este disponibilă din nou, alături de celelalte două titluri ale lui. Continuă lectura „Era previzibil?”

De ce a vinde e omenește?

În Drive, Daniel Pink ne-a explicat ce anume ne motivează cu adevărat. În noua lui carte, A vinde e omenește, ne schimbă percepția privitoare la domeniul vânzărilor.
Fiindcă recent am lansat și cartea lui Adam Grant, A da și a lua, vă invităm la un dialog între cei doi autori, despre A vinde e omenește:

Fiindcă în discuția de mai sus se menționează despre cum putem să avem un discurs de vânzare reușit, mai jos gășiți enumerate sugestiile lui Pink, chiar de el:

Așadar, ești încrezător/oare în tehnica ta de promovare a produselor/ serviciilor?

Ce ne face să progresăm?

Teresa Amabile este profesor universitar de administrarea afacerilor la catedra Edsel Bryant Ford şi director de cercetare la Harvard Business School. În ultimii ani, s-a focusat pe cercetări care investighează modul în care evenimente nesemnificative din viaţa de zi cu zi de la locul de muncă, influenţează oamenii şi randamentul acestora.
Pentru că rezultatele cercetărilor ei au fost surprinzătoare, Teresa a primit, în 1998, premiul E. Paul Torrance din partea Creativity Division a National Association for Gifted Children şi, în 2005, premiul The Leadership Quarterly Best Paper din partea Center for Creative Leadership. S-a clasat pe locul 18 în renumitul Top Thinkers 50, și e probabil printre puținele persoane din lume care a citit peste 200 de jurnale personale.
Mai multe detalii despre cercetarea detaliată în Principiul progresului, și, pe scurt, în conferința de mai jos:

NARATOR – imprint nou la Publica

Genul nonficțiunii creative poate fi descris succint astfel: povești adevărate bine spuse. Sub numele NARATOR am adunat o serie de întâmplări, istorii și memorii deopotrivă adevărate, tulburătoare și, uneori, amuzante.
NARATOR este o colecție a editurii Publica ce-și propune, înainte de toate, să dea glas autenticității.

“Am decis să inaugurăm această colecție pentru că există și la noi un public tot mai numeros interesat să lectureze cărți non-fiction. Fiindcă o parte dintre cărțile seriei pot fi un bun model pentru cei care aspiră să scrie la un moment dat acest gen de literatură, NARATOR – ca și Publica – își așteaptă scriitorii români.”
Bogdan Ungureanu, director executiv Publica

Prima carte lansată sub sigla NARATOR este Paturi de împrumut:
tomsky-news

Cartea semnată de Jacob Tomsky, un veteran al industriei hoteliere, este cuceritor de amuzantă și plină de sfaturi bune de luat în seamă atunci când ne cazăm la hotel. De la perspectiva unui simplu ușier până la cea de lucrător nevăzut din spatele ușilor închise, Tomsky demască mașinăria și mașinațile care stau în spatele hotelurilor de lux și consiliază potențialii oaspeți pe cine și cum trebuie să perie pentru a obține cele mai bune servicii.