Posts Tagged ‘John Maynard Keynes’

Keynes, cel mai citit economist in vreme de criza

Thursday, July 16th, 2009

Sub titlul Ce citesc economistii inainte de culcare? Carti de criza, semnat de Daria Macovei, Ziarul Financiar din 15 iulie 2009 preia rezultatele unui sondaj realizat de cotidianul francez Les Echos dedicat celor mai citite carti in aceasta perioada. La ancheta publicatiei franceze au raspuns peste 120 de personalitati din lumea politica si economica moondiala.

Potrivit celor de la Les Echos, Keynes “pare sa devina un parinte incontestabil al economiei pe perioada crizei. Economistul britanic a fost citat de nu mai putin de 18 ori pe parcursul sondajului, cu lucrarea Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a banilor, fiind amintit de multe ori ca un autor esential pentru domeniul financiar, pentru intelegerea rolului statului in economie, a influentei fluxurilor monetare in economia reala si a regularizarii pietelor in opozitie cu politicile de tip “laissez-faire”.

“Suntem cu totii keynesieni, pana si dreapta americana a ajuns sa adopte aceeasi perspectiva la momentul actual”, potrivit economistului american Joseph Stiglitz, citat de Les Echos. Pentru a constientiza amploarea operelor clasice de economie din SUA, multi dintre cei care au participat la sondajul ziarului financiar francez au recomandat autori importanti si carti de capatai, cum ar fi cea a lui Robert Skidelsky sau opera succesorului sau Alvin Hansen “Ghid pentru intelegerea lui Keynes”.

Iata cum arata top 5 al celor mai citite carti pe perioada crizei:

  1. Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a banilor de John Maynard Keynes (Editura Publica, 2009);
  2. Criza. De ce am ajuns aici? Cum putem iesi? de Michel Aglietta;
  3. Manii, panica si crahuri de Charles P. Kindleberger si Robert Z. Aliber;
  4. Criza economica din 1929: anatomia unei catastrofe financiare de John Kenneth Galbraith;
  5. Lebada neagra: impactul foarte putin probabilului de Nassim Nicholas Taleb (Editura Curtea Veche, 2009).

Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a banilor este prima lucrare aparuta in acest an in Co.lectia de economie, un proiect al editurii Publica in parteneriat media cu saptamanalul Business Magazin si sustinut de OTP Bank.

Asa ca, va dorim lectura placuta! Pentru ca, nu uitati, stiinta economica ne ajuta sa intelegem mai bine lumea in care traim.

Este oficial: cartile Publica vin la Iasi

Thursday, April 30th, 2009

Dragi prieteni,

Ne bucuram sa va anuntam ca in perioada 6-10 mai editura Publica va fi prezenta la editia a 17-a a Targului International de Carte Librex din Iasi. Cartile noastre vor fi prezentate la standul editurii Trei. Cititorii pasionati se pot bucura de preturi reduse cu 20% fata de cele de coperta.

Va invitam sa vizitati targul:

  • miercuri – vineri: 10 – 19
  • sambata: 10 – 20
  • duminica: 10-14

Va asteptam sa consultati selectia noastra de titluri de management, leadership, marketing, advertising, public relations, negociere, customer service, economie cat si cea de design si stiinte sociale.

Pentru cei care vor sa inteleaga mecanismele economiei actuale recomandam primul titlu din Co-lectia de economie initiata de Editura Publica, Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a banilor de John Maynard Keynes, cu o prefata semnata de Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel in economie 2008.

In plus, avem o supriza pentru cititorii nostri din Iasi. In premiera la Targul Librex va fi prezentata cartea Screw it, let`s do it: Lectii din scoala vietii de Richard Branson, fondatorul brandului Virgin. (more…)

Editura Publica lanseaza Co-lectia de economie

Tuesday, March 31st, 2009

Bucuresti, 31 martie 2009

colectia-de-economie

Editura Publica lanseaza Co-lectia de economie, un proiect realizat in parteneriat cu Business Magazin si sustinut de OTP Bank – o selectie de carti “clasice” despre principiile de functionare a economiei.

Teoria generala a ocuparii fortei de munca, a dobanzii si a banilor de John Maynard Keynes este prima carte a seriei.

Cartea lui Keynes, aparuta pentru prima data in anul 1936, reprezinta inca punctul de cotitura catre noua intelegere a stiintei economiei prin regandirea rolului guvernului in societate, respectiv folosirea de masuri fiscale si monetare pentru temperarea efectelor adverse ale recesiunilor, crizelor si boom-urilor economice.

“Fiecare recesiune sau criza economica a fost insotita de reevaluarea teoriilor lui Keynes. Daca anul trecut pe vremea aceasta am fi cautat Keynes pe internet, probabil ca am fi obtinut site-uri ale universitatilor, articole mai vechi, biografia lui Keynes. Acum numele lui Keynes este pomenit zilnic si au loc dezbateri permanente despre corectitudinea si eficienta teoriei sale. Dar nu acesta este motivul pentru care deschidem Co-lectia de economie cu Keynes, ci faptul ca el poate fi considerat printre principalii fondatori ai macroeconomiei moderne si lucrarea sa principala trebuie sa fie citita de toti cei care vor sa inteleaga cum functioneaza economia”, a explicat Bogdan Ungureanu, directorul executiv al editurii Publica.

Cartea are un tiraj de 3.000 de exemplare si este disponibila in librarii si pentru comenzi on-line incepand de miercuri, 1 aprilie.

„Salutam initiativa editurii Publica de a oferi publicului cititor o colectie de economie. In calitatea sa de jucator activ pe piata financiara, OTP Bank Romania este alaturi de Editura Publica in demersul sau educativ extrem de util. Odata cu lansarea acestui proiect, lumea cititorilor se imbogateste cu o serie de lucrari relevante pentru contextul actual. Nume mari, de la John Maynard Keynes pana la Milton Friedman, isi pun pecetea pe teorii si analize economice, oferind o imagine consistenta a evolutiei acestui domeniu”, a precizat Laszlo Diosi, CEO al OTP Bank Romania.

Alte patru lucrari de referinta vor fi publicate pana la sfarsitul acestui an in cadrul co-lectiei de economie

Co-lectia de economie cuprinde acele teorii si analize care au modelat stiinta economiei de-a lungul timpului. In cursul anului 2009 vor mai aparea:

  • The Return of Depression Economics and the Crisis of 2008 de Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel in 2008;
  • Free to Choose de Milton Friedman si Rose Friedman, laureat al Premiului Nobel in 1976;
  • The Theory of the Leisure Class de Thorstein Veblen;
  • An Economic Theorist`s Book of Tales de George Akerlof, laureat al Premiului Nobel in 2001.

„Ideea de a lansa o colectie de economie ne-a venit la inceputul anului trecut. A fost un proces dificil de selectare a autorilor si cartilor pentru ca doream sa oferim o imagine de ansamblu si cat mai completa a dezvoltarilor din aceasta stiinta”, a adaugat Bogdan Ungureanu.

Editura Publica pregateste si o colectie de leadership

Leadershipul este una din temele zilelor noastre. Corporatiile, firmele mai mici cu afaceri de succes, indivizi cu profesii variate si aflati in diverse stadii ale carierei, toti isi doresc sa inteleaga leadershipul si sa ajunga la acest nivel pentru beneficiile pe care le presupune.

„Cea mai bine vanduta carte a noastra in 2008 a fost Aisbergul nostru se topeste a profesorului John Kotter. Este o carte despre gestionarea schimbarii. Leadershipul inseamna un proces care da nastere schimbarii. Acesta este motivul pentru care ne-am gandit sa adunam intr-o colectie acele carti care iti arata ce si cum este leadershipul autentic”, a explicat Bogdan Ungureanu, directorul executiv al editurii Publica.

Colectia va aparea in a doua jumatate a anului si include nume precum Gary Hamel, John Kotter, Warren Bennis, C.K. Prahalad sau Lynda Gratton.

Editura Publica este specializata in publicarea de carti de afaceri, economie si stiinte sociale. S-a lansat in mai 2007 cu best-seller-ul Funky Business de Kjell Nordstrom si Jonas Ridderstrale. In noiembrie 2007, Publica a lansat seria de conferinte Meet The Thinkers, care mijloceste intalnirea dintre autorii din portofoliul editurii si comunitatea oamenilor de afaceri din Romania.

Portofoliul editurii Publica contine in prezent 28 de carti. Ultimele aparitii sunt Proba de caracter de Joseph L. Badaracco Jr si Concurenta intr-o lume plata de Victor K. Fung, William K. Fung si Yoram (Jerry) Wind. In pregatire: Screw it, let’s do it – Lectii din scoala vietii de Richard Branson.

Return to classics: cine a fost John Maynard Keynes?

Friday, March 27th, 2009

Sfarsitul pietei libere? Economia americana renunta la Milton Friedman, cochetand cu interventionismul, se intituleaza un articol semnat de Ciprian Botea in Ziarul Financiar din 16 martie 2009.

Dupa trei decenii in care s-a aflat pe val, filozofia pietei libere a lui Milton Friedman a inceput sa fie eclipsata de ideile interventioniste ale lui James Tobin, laureatul Premiului Nobel care l-a adus pe John Maynard Keynes in contemporaneitate.

john_maynard_keynesJohn Maynard Keynes (1883 – 1946) este o personalitate complexa a secolului 20. Este cunoscut pentru revolutionarea stiintei si practicii economice prin regandirea rolului guvernului in societate, respectiv folosirea de masuri fiscale si monetare pentru temperarea efectelor adverse ale recesiunilor, crizelor si boom-urilor economice. Multi economisti il considera unul dintre principalii fondatori ai macroeconomiei moderne. Ideile sale sunt fundamentul keynesianismului de astazi si au fost dezvoltate in decursul timpului de economisti ai scolii keynesiene. (more…)

Keynes strikes again

Thursday, March 26th, 2009

Candva, John Maynard Keynes, englezul care a revolutionat stiinta economica in anii interbelici, lansase o sintagma ce a facut epoca: inclinatia catre consum. Exprimare de lord. Sintagma lui Keynes a fost preluata in toate tratatele de specialitate. Dar inclinatie (vocatie, atractie, dispozitie pentru consum) nu era tocmai cuvantul potrivit. Pofta – iata cuvantul care s-a dovedit a fi cu adevarat potrivit. Pentru ca reda mult mai fidel gama larga a starilor fizice si psihice legate de consum. De fapt, capitalismul a castigat partida dupa ce a gasit doua chei. Una pentru poarta catre finantarea prin credite a consumului… consumatorilor. Alta pentru poarta pe care a deschis-o catre rationalizarea consumului producatorilor.

Fara pofta de consum, alimentata fara incetare de nevoi vitale, plus nevoi stringente, plus nevoi obisnuite, plus placeri, plus capricii, lumea n-ar avea astazi nimic din ceea ce ii asigura ascensiunea: munca, bani, imaginatie creatoare, performanta, competitie. Si, desigur, n-ar avea nimic din tot ceea ce omenirea a obtinut (si tinde sa obtina) prin combinarea acestor valori. Cu o conditie: sa nu fie intrecuta masura. Latinii aveau insa o vorba: “E o masura-n toate”. Merita sa fie luata in seama. In materie de consum cu deosebire. Pentru ca de prea multe ori, in istorie, consumul s-a prefacut din virtute in viciu. Si atunci nu a mai construit. Doar a distrus. Unde era sanatate a adus boala. Unde era bogatie a adus saracie. Excesul – expresie semnificativa a unui comportament viciat – provocand mari necazuri.

Adrian Vasilescu, 25 martie 2009, Ziarul Financiar

Keynes reloaded

Wednesday, March 25th, 2009

john_maynard_keynesLa sfarsitul lui octombrie 2008, Daniel Daianu spunea in Ziarul Financiar: Keynes, not Marx, is back!

“Politicile monetare sunt indreptate acum spre atingerea stabilitatii financiare si au capatat un soi de flexibilitate care aminteste de poruncile lui John Maynard Keynes, mare economist britanic si sustinator al utilitatii interventiei statului, cu privire la modurile de evitare a echilibrelor rele (Marea Depresie Economica a fost un “echilibru” teribil de rau).”

Cam in aceeasi perioada, tot in Ziarul Financiar, Adrian Vasilescu afirma ca nici Keynes, nici Marx “n-au cum sa restabileasca increderea pierduta, n-au teorii prin care sa introduca o noua calitate in analiza si n-au solutii pentru limitarea riscurilor bancare”. (more…)