Posturi cu tagurile ‘final de an’

La final de 2016,

Dorim să vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi,
să vă dorim sărbători minunate
și lecturi interesante!

Este penultima noastră zi de lucru a acestui an, așa că e timpul să ne uităm în urmă și să ne amintim ce am citit, cu cine ne-am întâlnit și ce ne-a marcat.

Sperăm că selecția de titluri Publica a anului 2016 a inspirat cât mai mulți cititori și că lecturile alese au adus mai multă cunoaștere și decizii mai bune.

Iată ce am făcut, în linii mari, în 2016:

Fiindcă în ciuda evoluției tehnologice, domeniul educației pare a fi unul dintre domeniile în care încă mai avem mult de lucru, anul acesta s-au remarcat câteva tiluri despre, ei bine, grit, peak și educație eficientă:

Cărți care te ajută să vezi altfel lucrurile:

Din biblioteca oricărui antreprenor/ manager câteva cărți sunt #mustread:

Din categoria cărților care nu fac parte neaparat dintr-o categorie, dar care nu trebuie ratate, menționăm cărțile fizicianului Alan Lightman, Universul accidental, a comediantului pasionat de sociologie, Aziz Ansari – Dragostea modernă, și a celor doi freakonomics, Stephen Dubner și Steven Levitt, Când să jefuiești o bancă.

Victoria Booksseria memoriilor și biografiilor de succes – a adunat anul acesta nume consacrate în diverse domenii: Hendrix, Meryl Streep, Michael Jordan, Anderson Cooper și mama lui, Gloria Vanderbilt, dar și povestea evoluției gimnasticii sau povestea unui mare meci din istoria tenisului.

Naratorseria de povești reale, bine scrise – s-a îmbogățit anul acesta cu două cărți-gigant: Dincolo de frumusețea perenă de Katherine Boo și Diavolul din orașul alb de Erik Larson, iar fiindcă David Sedaris ne înseninează zilele, am continuat ”terapia anuală” cu el. Finalul de an l-am rezervat unor autori mai tineri, dar cu povești care ne schimbă puțin percepțiile și perspectivele: Sacha Batthyany și James Rebanks.

Cărțile din seria Publica Extra sunt o bucurie pentru oricine le primește cadou. După succesul jurnalului de mindfulness, anul acesta am publicat colecția de citate curajoase semnată de Cheryl Strayed, cartea despre hygge – termenul care a luat cu asalt lumea în ultimele luni, și în curând va fi disponibilă în această colecție și amuzanta carte semnată de Allie Brosh, O hiperbolă și jumătate:

Deși activitatea noastră se focusează în primul rând pe editarea și publicarea în limba română a titlurilor relevante de business, științe sociale, memorii și nonficțiune creativă, anul acesta am avut ocazia să co-organizăm diverse evenimente care i-au avut invitați pe autorii noștri.

Menționăm un eveniment editorial important pentru noi: am lansat ediția în limba română concomitent cu ediția originală a cărții Small Data. Martin Lindstrom, branding expert și autorul a 4 bestselleruri, a venit în martie la București la invitația Brand Minds.

Alți autori prezenți în diverse evenimente la București:

După cum spuneam la început, în perioada 23 decembrie 2016 – 3 ianuarie 2017 vom fi în vacanță, astfel că vom livra comenzile din acest interval începând cu data de 4 ianuarie; fiindcă vrem să îți mulțumim pentru răbdare, îți oferim un discount de 20% pentru orice comandă plasată în această perioadă.

Cam atât anul acesta! Rămâne să ne auzim cu bine la anul :)!

 

 

 

La final de 2015

Uite că se termină încă un an bogat în titluri de nonficțiune la Publica! Dorim ca prin cărțile selectate în portofoliul nostru să oferim idei care să inspire creativ acțiunile noastre de zi cu zi, precum și informații actuale care să ne folosească în activitățile noastre profesionale.

Mulțumim pentru că ați fost alături de noi prin lecturile alese, prin feedback și propuneri trimise. Luăm în considerare sugestiile și ne străduim, filă cu filă, să oferim o lectură care să aducă acel element de plus-valoare în viețile noastre.

2016-b

Anul acesta seria Narator de povești adevărate, bine scrise, a crescut cu 7 autori cu stiluri diferite: Lena Dunham – una dintre vocile cele mai puternice ale noii generații, Paul Slayer Grigoriu – primul autor român din această serie, Mike Paterniti și Leslie Jamison – doi talentați scriitori pe care i-am cunoscut la conferința The Power of Storytelling, memoriile lui Tobias Wolff care a fost premiat anul acesta de către Președintele Statelor Unite cu National Medal of the Arts, și Lawrence Osborne și Maximillian Potter care ne introduc atât de liric în lumea băuturilor selecte.

Noua serie Publica Extra a fost inaugurată cu albumul Dincolo de linii – artă de colorat. Următorul proiect al acestei serii este jurnalul de mindfulness Sunt aici acum.

O altă serie lansată în 2015 este Publica Pocket, care reunește cărți reeditate ușor de luat cu noi.

Multe dintre titlurile Publica lansate în 2015 au apărut și în original în același an. Câteva dintre titlurile care trebuie menționate:

RO-KIT, cartea sub semnătura designerului cărților Publica, Alexe Popescu, s-a dovedit a fi apreciată nu doar de străinii care au interacționat cu România, ci și de competiția Cele mai frumoase cărți din România, ediția 2015.

Victoria Books a inclus în rândul biografiilor un cântăreț, un actor și o jucătoare de tenis: Eric Clapton, Johnny Depp și Steffi Graf. Persoanele celebre ale căror autobiografii au fost publicate în acest an: Zlatan Ibrahimovic, Monica Seles, Ronnie O’Sullivan, Mike Tyson și antrenorul de tenis Nick Bollettieri. Cartea de memorii profesionale ale regretatului om de radio Paul Grigoriu se înscrie între bestsellerele acestei serii.

2016-a

Noi plecăm în vacanță până la anul, dar am pregătit un discount de 20% pentru orice carte disponibilă pe publica.ro.

Sărbători fericite și o vacanță cu lecturi excelente!

Echipa Publica