Posturi cu tagurile ‘eric schmidt’

Cea mai bună carte despre Google

Una dintre puținele companii ale căror nume a ajuns un verb este în momentul de față un exemplu de inovație organizațională, iar doi dintre cei mai iluștri manageri ai companiei ne dezvăluie în Cum funcționează Google detalii despre cultura și strategia organizațională, talentul angajaților, procesul de luare a deciziilor, comunicarea internă, inovația, precum și modalități de a face față apariției altor startup-uri revoluționare.

cumfunctioneazagoogle_editurapublicaEric Schmidt, fost director executiv Google între anii 2001-2011, alături de Jonathan Rosenberg, consultant al unuia dintre fondatorii Google (Larry Page), ne împărtășesc principiile de funcționare care au ajutat la clădirea acestei fabuloase companii.

Cum funcționează Google ne arată ce înseamnă o cultură organizațională sănătoasă, cum se construiește o strategie de afaceri de succes și de ce talentul e cel mai bun activ pe care o companie îl poate deține.

În plus, vom afla cum se obține cu adevărat consensul, ce este comunicarea eficientă și de ce haosul este cel care face loc inovației.