Posturi cu tagurile ‘Economia manipulării și a înșelăciunii’

Phishing for phools: economia înșelăciunii

De la autorii cărții Spirite animale, distinși profesori și laureați ai premiului Nobel în economie (în anul 2001, respectiv 2013), George Akerlof și Robert Shiller, avem un nou bestseller: La pescuit de fraieri. Economia manipulării și a înșelăciunii.

Traducătorul cărții, profesorul Dan Crăciun, explică titlul cărții – în original Phishing for phools – și traducerea acestuia: termenul phishing aparține vocabularului tipic al utilizatorilor de internet. În esență, constă în folosirea unor mijloace frauduloase de a obține informații sensibile (parole, coduri, PIN‑uri etc.) din partea utilizatorilor creduli de e‑mail, SMS, e‑banking sau rețele de socializare, păcăliți să ofere aceste informații unor solicitanți aparent credibili. Termenul phishing din jargonul informatic este derivat din fishing – pescuit, pronunția fiind aceeași.
Autorii se folosesc de același procedeu de circumstanțiere a sensului unui cuvânt banal atunci când în loc de fools – fraieri, proști, nătăfleți – scriu phools, termen fonetic identic. Aplicând același procedeu, ne‑am gândit să inventăm și noi termenul „phraieri“, dar ni s‑a părut o extravaganță mult mai greu digerabilă în limba română. De aceea, am decis să păstrăm originalul phishing, pe cale de a intra în vocabularul nostru curent, alături de numeroși alți termeni legați de utilizarea computerului și a internetului, și să traducem phools prin „fraieri“.

Cartea nu se axează doar pe cazurile de fraudă online, ci la manipulări și înșelăciuni care au loc la nivelul întregului sistem al economiei de piață. Iată ce spun autorii:

Obiectivul cărții de față este să ofere un număr de cazuri de phishing al unor fraieri care vor ilustra cât de mult ne afectează viața phishingul: activitățile, gândurile, scopurile noastre și frustrarea acestor scopuri. Unele cazuri vor fi legate de viața de zi cu zi, având de‑a face cu mașinile, alimentele și medicamentele noastre și cu casele pe care le cumpărăm sau le vindem și în care locuim. Altele vor fi mai sistematice și mai tehnice, precum cele privind piețele financiare. Dar, mai presus de toate, exemplele pe care le vom explora vor avea grave implicații în politica socială, care include rolul guvernului ca un complement mai degrabă decât ca un obstacol în calea piețelor libere – odată ce, așa cum computerele noastre au nevoie de protecție împotriva virușilor, tot astfel și noi avem nevoie de protecție față de phishingul de fraieri, definit într‑un sens mai larg.

Câteva dintre subiectele atinse în carte:

lapescuitCartea, lansată în original în toamna anului trecut, a obținut deja multe premii și recunoașteri printre care:

Winner of the 2016 Gold Medal in Economics – Axiom Business Book Awards, Honorable Mention for the 2016 PROSE Award in Economics – Association of American Publishers, Longlisted for the FT & McKinsey Business Book of the Year 2015. De asemenea, cartea a ajuns în topurile: The Independent’s Best Economics Books 2015, LinkedIn’s Best Business Books of 2015, BusinessInsider.com’s Best Business Books of 2015, Legal Theory Bookworm’s Books of the Year 2015.