Posturi cu tagurile ‘david sedaris’

Publica la Gaudeamus: ofertă și noutăți

editura publica, gaudeamus 2017

De miercuri până duminică inclusiv (22 – 26 noiembrie) se desfășoară Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură. Ca de obicei, ne găsiți la parterul pavilionului central, vizavi de intrarea principală, la standul 15; programul târgului este între orele 10:00 – 20:00.

Discountul cu care vă așteptăm la stand este de 20% din prețul de bază al cărților disponibile, inclusiv pentru noutăți! Pentru cei care nu pot ajunge la Romexpo: e bine de știut că oferta de la stand este valabilă și pe site-ul editurii, astfel că pentru orice titlu disponibil beneficiați de 20% discount. Pentru achizițiile peste 130 lei transportul este gratuit.

Cu ce noutăți vă așteptăm anul acesta la Gaudeamus:

 

biografia david bowie, david buckley, strange fascination, stranie fascinatieDavid Bowie. O stranie fascinație

Modul unic în care David Buckley (numit de The Guardian cel mai bun biograf al lui Bowie) abordează descifrarea enigmei numite Bowie – prin interviurile cu unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi și prin analiza biografică și academică – face ca această biografie să nu aibă egal, fiind o lectură esenţială atât pentru fanii vechi ai lui Bowie cât și pentru cei noi.

Cartea prezintă informaţii obţinute în exclusivitate despre turnee, despre realizarea albumelor, despre certuri și despărţiri, despre muzica lui Bowie și, cel mai important, despre omul însuși. Incluzând fotografii rare, biografia este cea mai completă istorisire despre David Bowie și despre influenţa sa asupra culturii pop din câte s-au scris vreodată. În plus, biografia Victoria Books reușește lucrul cel mai de preţ: te face să asculţi din nou albumele lui Bowie. Ceea ce vom face și noi la stand

 

maria sharapova, biografie tenis, victoria books, unstoppableDe neoprit. Viața mea de până acum

Maria Sharapova nu trece neobservată. Povestea ei începe într-un mic oraș din Rusia, unde, la doar cinci ani, a început să joace tenis cu o putere precoce de concentrare. Iuri Sharapov, tatăl ei, riscă totul ca să ajungă cu ea în Florida, cu doar șapte sute de dolari în buzunar și fără să cunoască engleza, dar convins că fiica sa putea deveni o mare campioană.

La șaptesprezece ani, Maria a învins-o pe Serena Williams și a câștigat turneul de la Wimbledon. A ajuns pe locul întâi în clasamentul mondial când avea optsprezece ani și, de atunci, a urcat de mai multe ori pe această poziție. Până în prezent a câștigat cinci turnee de Grand Slam și a devenit una dintre sportivele cu cele mai mari câștiguri din lume. În timpul turneului Australian Open din 2016, a fost anchetată de ITF din cauza utilizării unui medicament care fusese adăugat pe lista substanțelor interzise; în final a fost suspendată, lucru care a ținut-o departe de activitatea competițională cincisprezece luni, timp în care a și scris cartea de față.

Oare o să zboare?

Are vreo valoare ideea ta de afaceri? Va avea ea succes pe piața pe care încerci să o deservești sau va fi doar o pierdere de timp și de resurse? Este oare o idee cu adevărat bună pentru tine? Îți poate oferi un venit recurent și stabil? Cu alte cuvinte, oare o să zboare?

Plină de sugestii practice, cu exerciții bazate pe acțiune și studii de caz reale, cartea lui Pat Flynn te va provoca să gândești critic, să acționezi în mod deliberat și să îndrăznești foarte mult. Pat este cunoscut în special în domeniul antreprenoriatului online, al marketingului digital și al afacerilor de lifestyle și pentru principiile autentice pe care le susține. Celebrul său podcast de afaceri, Smart Passive Income Podcast, inspiră oamenii pe parcursul călătoriei lor în domeniul afacerilor online.

C#caturi spuse de tata

Justin Halpern a creat în vara lui 2009 un cont de Twitter în care și-a propus să arhiveze vorbele de duh, necenzurate și condimentate din belșug, ale tatălui său. În interval de o lună, @shitmydadsays a devenit o senzaţie a internetului. Cugetările lui Sam Halpern sunt urmărite azi de peste 2,5 milioane de oameni numai pe Twitter și Facebook. Justin Halpern este și coscenaristul și coproducătorul serialului de televiziune $#*! My Dad Says (WarnerBros/CBS).

Cartea de față este o amuzantă poveste biografică despre maturizare, fiind portretizarea autentică, haotică și amuzantă a relației tată-fiu, povestită de o nouă voce de forţă a comediei.

Sinceritate radicală. Cum să fii un șef dat naibii fără să îți pierzi umanitatea

Kim Scott a fost director executiv la Google, Dropbox, Qualtrics, Twitter, și, ulterior, la Apple, unde a lucrat alături de echipa sa la un curs (pentru Universitatea Apple) despre cum să fii un șef bun. În ultimii ani a devenit celebră datorită modului revoluționar în care abordează managementul eficient: sinceritatea radicală.

Scott pornește de la o idee simplă: ca să fii un șef bun, trebuie să îți pese cu adevărat și să discuți deschis. Când provoci pe cineva la o discuție fără să-ți pese, ești intolerabil de agresiv; când îți pasă de cineva, dar nu discuți deschis cu persoana respectivă, ești distrugător de empatic. Când nu ai niciunul dintre aceste două comportamente, dai dovadă de o lipsă de sinceritate de-a dreptul manipulativă. Cartea este scrisă atât pentru șefi, cât și pentru cei care au de-a face cu șefi și este prezentată sub forma unor lecții clare și ușor de aplicat de cititor.

Alte titluri publicate recent:Cum să nu greșești ne convinge că matematica nu e doar o înșiruire de calcule pe care să le faci mecanic. Este logică, este filosofie, și ne ajută să nu greșim atunci când luăm fie o decizie simplă, și în special atunci când luăm una mai complicată.

Botanistul euforic nu trebuie să lipsească din biblioteca unui gurmand, pasionat de grădinărit, mixologist sau oricui apreciază o băutură bună. În plus, designul unic și anecdotele lui Amy Stewart fac din Botanistul euforic un cadou tare plăcut.

Dacă încă nu ai apucat să citești vreo carte din co-lecția de știință, trebuie să încerci măcar una! Cărțile sunt scrise tare bine, pe înțelesul tuturor, iar subiectele sunt diverse și cu implicații majore în viețile noastre. Putem afla despre miliardele de microbi din noi și ce facem greșit când ne raportăm la ei, despre viața secretă a copacilor, despre interesanta inteligență a caracatițelor, despre istoria umanității din perspectiva geneticii, dar și despre prietenia care a schimbat pentru totdeauna modul în care percepem economia, cum gândim și cum acționăm.

În seria Narator avem două noutăți la a căror lectură vei plânge, vei râde, vei trage aer adânc în piept și vei zâmbi: povestea minunatei fetițe Juniper și noua carte marca Sedaris.

Vă așteptăm cu drag la Gaudeamus! Să avem lecturi excelente!

Diabet cu bufnițe prin lentilele lui Sedaris

david sedaris, sa exploram diabetul cu bufnite

Să explorăm diabetul cu bufnițe dovedește încă o dată de ce David Sedaris este considerat cel mai amuzant scriitor din America.

În pielea goală este prima lui carte pe care am tradus-o cu ocazia venirii lui în București, în decembrie 2014. Dialogul lui cu Cristi Lupșa de la DOR este disponibil pe canalul nostru de youtube.

Anul trecut am publicat un alt ”clasic Sedaris” care a descrețit multe frunți: Eu o să vorbește drăguț cândva.

Fiindcă ni se făcuse dor de el, am ales o altă serie de eseuri care se citește pe nerăsuflate: Să explorăm diabetul cu bufnițe. Eseuri etc. Nu vorbește deloc despre diabet în această carte, foarte puțin despre bufnițe, însă efectul e acolo: râsete cu lacrimi.

Sedaris transformă cu multă dibăcie fiecare eseu din această carte într-o poveste de dragoste. Vorbește despre cum este să ai o relație de lungă durată, despre ce înseamnă să ai familie și despre cum este posibil, în ciuda tuturor absurdităților cu care te încearcă viața, să ajungi să te iubești pe tine.

Etc.-urile sunt șase monologuri pe care Sedaris le scrie din perspectiva unor femei, a unui tată și a unei adolescente cu un accent britanic fals.

Ascultă-l citind un fragment din carte sau uită-te la acest interviu cu el, din perioada când promova în State această carte:

P.S. Lucrăm și la traducerea celei mai recente cărți semnate de el – Theft by Finding.

All things Sedaris

sedaris

Cunoscutul scriitor american de satiră, David Sedaris, a venit în luna iunie la noi în țară, cu ocazia lansării în limba română a cărții Me Talk Pretty One Day | Eu o să vorbește drăguț cândva – în seria Narator, alături de În pielea goală. Recomandăm, pe lângă citirea cărților lui Sedaris, câteva fotografii care surprind atmosfera evenimentelor, precum și interviuri, impresii și fragmente – adunate mai jos.

VEZI: Poze de la evenimentul An evening with David Sedaris – eveniment-satelit al The Power of Storytelling, susținut de NN, cu sprijinul Domeniile Sâmburești și Aqua Carpatica. Și un simpatic video de Tavi Coman, care surprinde atmosfera plăcută a evenimentului.

VEZI: Poze de la lansarea cărții Eu o să vorbește drăguț cândva

CITEȘTE: Un interviu cu David Sedaris semnat de Ioana Burtea pentru DOR. Sedaris: ”Universitatea Yale vrea să-mi cumpere jurnalele și, uitându-mă peste cele din vremea aia, m-am gândit „nu am cum să las pe nimeni să citească așa ceva!”. […] Cred că jurnalul meu a ajuns să fie mai mult despre lumea înconjurătoare. A evoluat spre asta de mult timp. Dacă aș auzi pe cineva publicând un jurnal în care se plânge tot timpul și povestește numai despre sentimente, aș zice că-i un căcat. Cine naiba ar vrea să citească asta? Dar aș citi un fragment despre un program TV folcloric din România, în care niște oameni dansează cel mai leneș dans pe care l-am văzut, legănând niște carafe în aer și având niște pălărioare amuzante în cap.”

sedaris10

CITEȘTE: Un review al cărții de Cătălina Miciu pe blogul Cărturești (Wait! Cătălina își primește autograful despre care povestește în articol chiar în poza de mai sus)

CITEȘTE: Ani de liceu – un articol de Gabriela Pițurlea pentru sub25

CITEȘTE: Ioana Pelehatăi pentru Scena9: ”Lui David Sedaris îi plac ciudățeniile mici și sticlele românești de apă plată, pătrățoase, de jumătate de litru, pentru că au cea mai largă gură pe care a văzut-o vreodată. Are o voce foarte ușor de recunoscut – și în scris și când vorbește, pe un ton înalt, dar cu un strop de miere sudistă în accent – și îi plac înjurăturile românești.” Aici tot articolul

CITEȘTE-L pe Sedaris însuși, în două fragmente extrase din cartea Eu o să vorbește drăguț cândva: Dublu sau nimic și Douăsprezece momente din viața unui artist.

VEZI: pentru că Sedaris trebuie să fie și ascultat/ văzut, iată un video din decembrie 2014, cu ocazia primei lui vizite în România: lansarea cărții În pielea goală.

Credit foto: Cătălin Georgescu

David Sedaris: Dublu sau nimic

Din câte am observat, americanii care merg în vacanță la Paris vorbesc două tipuri de franceză: cel elitist și cel de baltă.
Primul dintre ele implică să știi conjugarea unor verbe perfide și să ai priceperea de a le strecura printre alte cuvinte, pentru a forma propoziții de genul: „Ieu merg la lui să zic bună ziua“ și „Nu, nu la lui merg să‑i zic asta acum“.

Cel de‑al doilea tip de franceză este unul mai puțin complicat și presupune să zbieri în engleză din toți rărunchii, la fel cum ai zbiera la o persoană surdă sau la un câine pe care credeai că‑l dresaseși să nu se mai urce pe canapea. Vorbitorul de franceză de baltă nu trebuie nici să se îndoiască de ce spune, nici să ezite să vorbească, pentru că, dacă știe să ambaleze frumos ce scoate pe gură, poate considera că cei din jurul lui îl înțeleg perfect, ca și când și ei ar fi tot din Reno, Nevada. Nu are nevoie de dicționar de buzunar și este cruțat de situația umilitoare în care, odată ajuns la restaurant, trebuie să‑i indice cu degetul ospătarului ce vrea să comande. Dacă vorbești franceza de baltă, când vrei să mănânci ceva nu trebuie decât să spui: „ADU‑MI O FRIPTURĂ“.

Eu mă apucasem de franceza elitistă și, când mi se întâmpla la restaurant să aud astfel de solicitări, mă uitam urât și spuneam în gând: „Se zice un friptură, amice“.

Dintre toate obstacolele inerente studiului acestei limbi, cel mai mare mi se pare principiul conform căruia fiecare substantiv are un gen în funcție de care trebuie acordate atât articolul, cât și adjectivul. O găină, de exemplu, este de gen masculin tocmai pentru că este femelă și face ouă. Și vagin este de genul masculin, în timp ce masculinitate este feminin. Forțat de gramatică să accepte unul dintre cele două genuri, hermafrodit este masculin, în timp ce indecizie este feminin. [În limba franceză, le vagin, la masculinité, le hermaphrodite, l’indécision]

Abia după câteva luni bune, timp în care am tot căutat un cod secret, mi‑am dat seama că treaba asta cu genurile nu avea nimic de‑a face cu raționalul. Isterie, psihoză, tortură, depresie: mi s‑a spus că, dacă un lucru este neplăcut, atunci probabil că este de genul feminin. Acest lucru mi‑a dat aripi, dar m‑am dezumflat repede din cauza unor substantive la masculin de genul crimă, durere de dinți sau lamă de ras. [În limba franceză, le crime, le mal de dents, le rasoir]. Nu cuvintele în sine mă omorau, ci genurile acestora, care refuzau să‑mi intre în cap.

Cum ai putea să ții minte vreodată că sandvici este de genul masculin? Adică ce are în comun cu un tip cu penis? Ca să pot ține minte, mi‑am spus că un sandvici este de genul masculin pentru că, dacă îl lași singur vreo două săptămâni, începe să‑i crească barbă. Când a venit însă timpul să comand, m‑am gândit eu mai bine și mi‑am zis că sandvici era clar de genul feminin, pentru că își mai pierdea câteodată trusa de machiaj.

Pur și simplu nu mă descurcam să țin minte poveștile, astfel că m‑am apucat să învăț prin repetiție. „Bună, fetelor“, spuneam în timp ce deschideam o cutie cu agrafe de hârtie. Sau: „Hugh, ai văzut pe undeva cureaua mea? Ea nu este pe nicăieri“. Ajunsesem să le creionez personalități tuturor obiectelor de pe șifonier și să le fac lipeala pe nevăzute. Când vedea că nu‑i ieșea schema cu portofelul, ceasul de mână, de exemplu, se ducea și băga fitiluri între peria de păr și brichetă. Fazele astea îmi aminteau de copilărie, când surorile mele și cu mine puneam în scenă drame epice cu ajutorul alimentelor pe care le consumam. Cartofii prăjiți și plini de ketchup mărșăluiau prin farfurie și aveau aventuri scurte sau dispute aprinse cu feliile de morcov, în timp ce copanele grăsune de pui le asigurau spatele, gata oricând să sară la bătaie în caz că lucrurile ar fi degenerat. Genurile erau la latitudinea noastră și puteau fi schimbate de pe o zi pe alta, dar aici, în Franța, știuletele de porumb [l’épi de maïs] și păstăile de fasole [l’haricot] rămâneau cantonate în rolurile lor rigide de substantive de genul masculin. Fiecare este liber să spună ce vrea despre Carolina de Nord, dar măcar aici un hotdog poate să aibă ce gen vrea.

Nimic în Franța nu este lipsit de gen. Într‑o zi, când îmi făceam tema și frunzăream niște dicționare, am observat că francezii atribuiau gen inclusiv diverselor forme de relief și minunilor naturii pe care noi, americanii, le consideraserăm întotdeauna defective de gen. Cascada Niagara, de exemplu, era de gen feminin și, la polul opus, Marele Canion, de gen masculin. Statele Florida și Georgia erau la feminin, în timp ce Montana și Utah erau la masculin. New England era o duduie, în timp ce zona pe care noi o denumim Vestul Mijlociu era un nene corpolent. Mă întreb cui i‑a revenit sarcina de a da gen tuturor acestor substantive. Oare și‑o fi făcut treaba chiar acolo, la sanatoriul unde era internat, sau i s‑o fi închiriat un birou mic, în care se putea izola de tot zgomotul din jur?

Mai sunt și situații în care, în cazul aceluiași cuvânt, articolul trebuie fie omis, fie pronunțat clar și asta pentru că respectivul cuvânt are două înțelesuri complet diferite, în funcție de cele două genuri, masculin și feminin. Ar fi trebuit să fie clar pentru mine că nu puteam găti o omletă decât într‑o tigaie, și nu pe o plită cu lemne, și mă scotea din sărite că făceam aceeași greșeală iar și iar. Și ajungeam să‑mi înnebunesc și interlocutorul încă înainte să ajung la verb.

Încrederea mi‑a fost încă și mai zdruncinată când Adeline, prietena mea, mi‑a spus că și copiii francezi greșeau des, dar niciodată genurile substantivelor. „Este ceva cu care creștem“, mi‑a zis. „Auzim un anume gen odată și începem să‑l considerăm parte din universul înconjurător. Nu‑i mare brânză.“ N‑ai cum să duci o viață fără griji când nu te poți simți superior nici măcar unui mucos. Sătul să mă mai fac de cacao în fața copiilor de doi ani, am început să folosesc numai forma de plural a substantivelor, ceea ce nu a fost floare la ureche, dar măcar mi‑a rezolvat problemele. Dacă vrei să spui pepene în franceză, trebuie să folosești articolul pentru genul masculin. Dacă vrei să spui pepeni, trebuie să folosești articolul pentru plural, care este defectiv de gen, adică, același atât pentru masculin, cât și pentru feminin. [Le melon – forma de singular a cuvântului pepene; les melons – forma de plural]. Dacă ceri doi, zece sau trei sute de pepeni, te‑ai scos cu pluralul, pentru că‑ți ia din grijă articolul. Un kilogram masculin de roșii feminine are o problemă de natură sexuală care poate fi rezolvată foarte ușor dacă ceri două kilograme. Așa am început să folosesc pluralul când făceam cumpărăturile, spre disperarea lui Hugh care, înghesuit într‑un colțișor din mica noastră bucătărie, zbiera la mine: „Ce‑o să facem cu două kilograme de roșii?!“

Eu îi răspundeam că sigur aveam să le folosim la ceva. Mai greu era să găsim un loc unde să le depozităm. Nu încăpeau în frigider, pentru că spațiul era deja ocupat cu cei doi pui pe care îi cumpărasem de la măcelărie cu o seară înainte, când uitasem că nu reușisem să dăm gata cele două fripturi de porc de mărimea unui palet de lemne pentru grătar, marca Duraflame. „Am putea să le punem lângă aparatele de radio“, ziceam eu. „Sau să le pasăm în blendere. Hai, nu te îmbufna așa. Să n‑ai roșii deloc este mai rău decât să ai două kilograme, nu?

Hugh mi‑a spus că nu mai aveam voie să mă apropii de piață până când nu învățam să vorbesc franceză. Era plin de spume, dar mi‑am zis că îi va trece când va vedea CD‑playerele pe care i le cumpărasem de ziua lui.

[…]

Eu o sa vorbeste dragut candva_editurapublicaFragmentul de mai sus face parte din cea mai recentă carte Narator semnată de David Sedaris, în traducerea Ruxandrei Tudor. Mai multe: Eu o să vorbește drăguț cândva

În curând vom avea ocazia să interacționăm cu talentatul scriitor american în cadrul a două evenimente: An evening with David Sedaris, luni 20 iunie, eveniment (soldout) prezentat de The Power of Storytelling și Lansarea cărții ”Eu o să vorbește drăguț cândva”, marți 21 iunie, la Cărturești Verona, ora 19:00.
Mai multe detalii despre vizita lui David Sedaris la București, aici.

123