Posturi cu tagurile ‘Dan Craciun’

Prima traducere a celei dintâi opere semnate de Adam Smith. Cuvântul traducătorului

Ediția publicată în limba română este cea de-a șasea a cărții, și e o ediție care cuprinde completările lui Adam Smith; în original a apărut în anul 1790.

Dan Crăciun este traducătorul cărții semnate de Adam Smith, iar fragmentul de mai jos este extras din Cuvântul traducătorului de la începutul cărții Teoria sentimentelor morale. Dan Crăciun este Profesor Universitar Doctor la Academia de Studii Economice, Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine; predă Business Ethics, Social Psychology, Behavioural Economics.

Deloc învechită, limba în care Adam Smith expune teoria sa despre sentimentele morale are totuși savoarea unui text din secolul al XVIII-lea, în care, alături de termeni cât se poate de actuali – precum virtute, morală, sentiment, motiv, spectator imparțial, aprobare etc. –, care nu pun traducătorului nicio problemă, există și cuvinte, sintagme sau expresii pe care le putem înțelege și astăzi fără mari dificultăți în traducere literală, dar pe care, în firescul limbii române de astăzi, am fi tentați să le înlocuim cu altele.

Unii dintre acești termeni nu sunt esențiali în expunerea eticii lui Smith, dar pun traducătorul în fața unei importante opțiuni stilistice, având de ales între actualizarea textului original, spre a nu contraria deprinderile lingvistice ale cititorului din zilele noastre, și păstrarea izului ușor vetust al expresiilor originale, spre a nu-i răpi cititorului contemporan plăcerea de a parcurge o operă majoră de filosofie morală, încă grăitoare în principiile și argumentele sale, dar scrisă cu peste două secole și jumătate în urmă. De exemplu, foarte des utilizatul termen proper, pe care, în limba cultă de astăzi, l-am traduce mai degrabă prin „adecvat” sau „corespunzător”, am preferat să-l traducem de cele mai multe ori fie prin cuvântul „potrivit”, fie, atunci când contextul o sugera limpede, prin termenul „cuvenit”. Uneori, am evitat traducerea literală a unor expresii care ar fi contrariat cititorul, întrucât aceeași idee sau sugestie metaforică are, în limba română, alte forme familiare. De pildă, un concept esențial în sentimentalismul lui Smith este „spectatorul imparțial”, pe care foarte frecvent autorul îl mai numește și that inmate in our breast – literal, „acel locatar/chiriaș/deținut/intern din piept”; am socotit că este mai potrivit să ne referim la „acel locuitor din adâncul inimii”, fiindcă, în limba noastră, nu pieptul, ci inima este sălașul (metaforic) al sentimentelor; cât despre inmate, oricare dintre traducerile uzuale sună strident și neverosimil.

Problemele cu adevărat majore sunt legate însă chiar de termenii centrali ai eticii lui Smith. Primul în ordinea apariției, a frecvenței și a importanței este propriety. Având de ales între decență, justețe, conformitate sau corectitudine și dorind să păstrăm parfumul textului original, nu am avut multe ezitări în a alege varianta „bună-cuviință”.

Un alt termen central în etica lui Smith care ne-a pus de multe ori în fața unei alegeri dificile este benevolence, având și forma alternativă good will. După îndelungi ezitări, am decis să traducem cel mai adesea good will prin „bunăvoință”, iar benevolence fie prin „mărinimie”, fie, în anumite contexte, prin „altruism”. Ori de câte ori ni s-a părut că redarea fidelă a sensului nu are nimic de suferit, am preferat termenul mărinimie, pentru a păstra tonul textului original. Sunt însă și fragmente unde am socotit că se impune termenul altruism, întrucât Smith se referă în mod explicit la dorința permanentă a agentului moral de a lua decizii menite să promoveze fericirea celorlalți și de a acționa în conformitate cu ele. Mărinimia sau generozitatea (Smith utilizând pe alocuri și termenul generosity) poate fi părtinitoare; pot fi mărinimos cu prietenii foarte apropiați, dar nu foarte darnic cu necunoscuții sau cu niște relații nu îndestul de apropiate; pot fi extrem de generos față de copiii mei, dar nu și față de tovarășii lor de joacă. Altruismul este o mărinimie principială, care își face din fericirea meritată a celorlalți, oricine ar fi ei, o preocupare constantă și un criteriu de moralitate. Lui Smith îi lipsește acest termen, fiindcă el nu întrebuințează niciodată cuvântul egoism – conceptul opus altruismului, în locul căruia preferă fără excepție selfishness, fapt oarecum surprinzător dacă avem în vedere că Smith avea solide cunoștințe de limba latină, din care provine și termenul benevolence. Evident, noi am tradus peste tot selfishness prin „egoism”, ceea ce, în versiunea românească, face ca „altruismul” să aibă o rezonanță câtuși de puțin neașteptată și stridentă.

Folosirea termenului „altruism” nu este singura abatere de la intenția noastră de a evita, pe cât posibil, orice actualizare a textului original. O altă încălcare deliberată a regulii pe care ne-am impus-o a fost traducerea unei expresii arhaice a lui Smith – fellow-feeling – literal, „simțire-împreună” sau „simțire-pereche”, cu sensul de sentiment împărtășit cu altul, prin termenul consacrat mult mai târziu de „empatie”. Din fericire, nu este un concept-cheie și Smith nu recurge la el decât rareori pe parcursul întregii opere. În afara câtorva excepții de acest gen, în rest ne-am străduit să nu apelăm la termeni din limba cultă actuală, neuzitați pe vremea lui Adam Smith.

Dar și în această privință ne-am confruntat cu o problemă. Pe alocuri, traducerea textului original evocă scrierile cronicarilor noștri, precum Grigore Ureche sau Miron Costin, ori pe cele ale mai recentului Nicolae Bălcescu. Ici și colo apar însă termeni disonanți prin actualitatea lor, făcându-l, poate, pe cititor să-l suspecteze pe traducător de superficialitate și lipsă de consecvență, odată ce strecoară printre cuvintele și expresiile venerabile ale scriiturii din vremi îndepărtate anumiți termeni și unele sintagme supărător de actuale. Așa ar fi în contextul scrierilor românești la care ne-am referit, dar limba engleză din secolul al XVIII-lea, în care se exprimă Adam Smith, este mai emancipată și, în acest sens, mai actuală decât limba cronicarilor noștri. Frecvent apar în textul original termeni precum system, standard, interconnected, to promote, intelligible, incomprehensible, incompatible, superstructure și alții asemenea, pe care am socotit că nu este cazul să-i înlocuim cu arhaisme sau „neaoșisme” românești, numai de dragul consecvenței stilistice – deși am luat în calcul și această opțiune, fără a-i găsi însă argumente suficient de temeinice. Am făcut, poate, o singură excepție: ori de câte ori Smith folosește expresiile self-control ori self-government, cel mai adesea am preferat să traducem prin „stăpânire de sine”, și nu prin autocontrol sau autoguvernare.

[…]

Dar cele mai serioase provocări ale textului original nu sunt legate de termenii pe care-i folosește Adam Smith, ci de lungimea neobișnuită a frazelor, care se întind, nu de puține ori, pe aproape jumătate de pagină. Refăcând, nu de puține ori, topica întregii fraze, sperăm să-i fi fost de ajutor cititorului român în efortul său de a urmări sensul frazei până la capăt. Un efort care merită făcut, căci Teoria sentimentelor morale este o operă marcantă în istoria eticii, care explorează mai departe decât oricare alta o cărare mai puțin bătută de filosofii moralei, majoritatea considerând că facultatea privilegiată a deciziei și acțiunii morale este rațiunea sau credința, menite să domine și să cumințească dinamismul anarhic și incoerent al sentimentelor.

 

Văzând ceea ce alții nu văd: an insight

Textul de mai jos face parte din prefața cărții Văzând ceea ce alții nu văd și este semnat de Prof. univ. Dr. Dan Crăciun, traducătorul cărții:

Știu că aproape nimeni nu citește „Cuvântul traducătorului“ – cel mai adesea, o decizie înțeleaptă. Din acest motiv, cu puține excepții, în cărțile pe care le‐am tradus până acum nu am simțit nevoia să mă adresez direct cititorului nerăbdător să intre în textul autorului. Cartea lui Gary Klein este însă una dintre acele excepții.

vazand-ceea-ce-altii-nu-vad-gary-klein-editura-publicaTermenul central – „eroul“ cărții – este insight. Inițial, mi s‐a părut aproape evident că traducerea cea mai convenabilă și pe deplin corectă a termenului insight este „intuiție“. Textul curgea firesc și, cel puțin pentru mine, pe deplin inteligibil. Așa am tradus până când, în Capitolul 2, Klein face o distincție clară și importantă între insight și intuition!

Ba, mai mult, ne previne asupra riscurilor pe care le implică o confuzie între cele două concepte. Totul trebuia luat de la capăt – dar cum?

Procesul prin care îmi place să cred că am găsit soluția ilustrează surprinzător de bine etapele și unele dintre mecanismele pe care le descrie și le analizează Gary Klein. Odată ce am aflat că trebuie să caut un alt termen prin care să traduc insight, am intrat într‐un impas. Am început să caut o soluție, mi‐au venit câteva idei, dar niciuna nu m‐a convins. „Inventivitate“? Nu, pentru că pot desluși printr‐un insight gândurile, emoțiile sau intențiile ascunse ale cuiva, fără să fi inventat nimic. „Ingeniozitate“? Nu, pentru că pot fi ingenios în modul original de a face niște lucruri, altminteri știute și făcute de mulți alții, dar mai puțin elegant și eficient. „Creativitate“? N‐ar fi tocmai rău, însă termenul este prea general – nu orice act de creație are la bază un insight, cel puțin nu în muzică sau în artele plastice, care nu se construiesc cu „idei“ și nu se susțin cu argumente logice sau factuale.

Prins și cu alte treburi, am lăsat de nevoie „mintea nevăzută“, subconștientul, să lucreze pe tăcute în căutarea celei mai bune traduceri în limba noastră. Brusc, pe când mă ocupam de cu totul altceva, „am auzit“ cu irezistibilă claritate și certitudine soluția salvatoare: perspicacitate! Nu m‐am îndoit nicio clipă de faptul că este singurul cuvânt intrat în limba noastră – cuvânt, nu sintagmă sau perifrază – apt să exprime cel mai bine sensul avut în vedere de autor. În pofida convingerii mele că am găsit ceea ce căutam, mi‐am spus că e de datoria mea să mă documentez din mai multe surse, curios să aflu cum au rezolvat și alții această problemă.

Desigur, prima și cea mai la îndemână soluție am găsit‐o „frunzărind“ pe internet diferite studii, articole și dicționare de specialitate. Nu am fost surprins să constat că, în jargonul lor profesional, mulți dintre psihologii noștri au renunțat la orice tentativă de a găsi un echivalent convenabil și, așa cum au procedat și cu alți termeni, precum bias, au adoptat termenul ca atare: insight. Este, probabil, soluția cea mai eficientă de comunicare în sânul unei comunități (relativ restrânse) de specialiști, ale cărei formație profesională și documentație s‐au făcut, în ultimele decenii, aproape exclusiv în limba engleză.

Am întâlnit aceeași situație, dar într‐un mod mult mai pregnant, în sânul și mai numeroasei comunități de informaticieni și printre nenumărații tineri utilizatori de computere, laptopuri, tablete și smartphone‐uri, toate conectate la internet, desigur. Am fost martorul nașterii unui nou jargon, o „păsărească“ foarte naturală pentru adolescenți și tineri, dar inabordabilă sau nedigerabilă pentru părinții și bunicii lor. Ne logăm și ne logoffăm, bootăm, uploadăm și downloadăm, dăm un search pe browser, googlăm și upgradăm etc. Lol! Încet, dar inexorabil, acești termeni încep să‐și facă loc și în DEX, unde găsim deja termeni precum hardware, software, hard disk, e‐mail, website și așa mai departe.

Procesul este inevitabil și, în fond, benefic, întrucât termenii originali din limba engleză au marele avantaj că pot să exprime foarte sugestiv și precis niște semnificații pentru care limba română sau nu dispune de niciun echivalent, sau este nevoită se recurgă la acte de contorsionism lingvistic pentru a spune în multe silabe, uneori în multe cuvinte, ceea ce anglo‐americanii reușesc să comunice, perfect inteligibil, în câteva silabe. Un exemplu banal? Rewind. Două silabe. „Derulare rapidă înapoi“. Trei cuvinte, zece silabe.

În unele cazuri, nici măcar această soluție greoaie nu ne este la îndemână. De exemplu bookends. Două silabe. Sunt două obiecte grele, așezate pe un raft de bibliotecă, pentru a menține în poziție verticală un rând de cărți. În marele Dicționar Englez‐Român al Academiei Române din 1974, avându‐l drept principal editor pe Leon Levițchi, bookends se definește astfel: „suporturi laterale de carte“. Bun. Probabil cea mai scurtă definiție cu putință. Dar este o definiție. Cum să‐i spunem în românește atunci când traducem un text literar? „Mirela înșfăcă turbată de furie un suport lateral de carte și‐l aruncă în capul lui George.“ Sună grotesc. (Am început să scriu acest cuvânt al traducătorului cu mult înainte de a fi terminat de tradus cartea și l‐am completat pe măsură ce au apărut noi dificultăți de traducere. Mă veți crede sau nu, când am dat acest exemplu nu știam că voi avea de‐a face cu termenul bookends undeva pe la mijlocul cărții lui Klein. Când am fost plăcut/neplăcut surprins de apariția lui, l‐am tradus exact ca mai sus, adică grotesc: „suporturi laterale de carte“ – din fericire, în context având întrebuințarea lor firească.)

Sunt și cazuri bizare, când traducerea pare foarte la îndemână, dar în românește nu are sens fără niște explicații. Un exemplu? Park factor. Trei silabe. Știm ce înseamnă park; știm și ce înseamnă factor. La fel spunem și în românește. Dar park factor? Este o poveste lungă. Expresia aparține jargonului specific al iubitorilor de baseball – un sport aproape necunoscut și greu de înțeles pentru noi. Un jucător numit pitcher („aruncătorul“?) azvârle mingea spre cel cu bâta, the batter („bătătorul“?!) sau the hitter („lovitorul“?!), iar acesta o trosnește cu celebrul ciomag cât mai departe cu putință. Uneori, mingea zboară peste tribună, în afara stadionului, oprindu‐se tocmai în parcare! Aha! În argoul amatorilor de baseball, se spune în glumă că hitter‐ul „a parcat un home run“ (două silabe, altă poveste, poate și mai lungă, dar ceva mai bine cunoscută). Cum jocul de baseball abundă în date statistice, pentru evaluarea unui jucător se calculează și acest park factor – procentul loviturilor sale reușite, la mare distanță și soldate cu un home run. De tradus nu e greu – „factor de parcare“ – dar ce poate să însemne asta pentru cititorul român, de regulă total ignorant în materie de baseball? Absolut nimic. Nu rămâne decât soluția disperată a notei de subsol. Soluție la care mă văd nevoit să apelez și eu, atunci când Klein ne povestește cum fiica lui a avut o idee isteață jucând fantasy baseball. Adică un fel de baseball virtual, în care concurenții își alcătuiesc niște echipe imaginare, din care fac parte însă jucători reali din ligile majore de baseball, și acumulează puncte în funcție de cum evoluează aceștia în meciurile reale.

[…]

Dar cartea lui Gary Klein nu este un tratat de specialitate, având drept target comunitatea restrânsă a celor care cunosc jargonul cognitivist. A folosi de‐a gata cuvântul original insight, fără niciun efort de a stoarce posibilitățile expresive ale limbii noastre, mi se pare nu atât o dovadă de pragmatism ci, în cazul de față, o dovadă de comoditate și de snobism superficial.

Unii psihologi au încercat să propună diferite variante de traducere. Cea mai epatantă am găsit‐o într‐un dicționar de psihologie publicat de Editura Humanitas: „comprehensiune subită“. Nu este greșit, deși explicația se referă explicit la cercetările germanului Kohler asupra primatelor, într‐o paradigmă specifică psihologiei gestaltiste de la începutul secolului XX. Dar sună prea bine. Deci nu sună bine. Prea bombastic, prea livresc, prea savant. Este o sintagmă, nu un termen. Și are prea multe silabe. Și de ce  „comprehensiune“ în loc de înțelegere? Și da, ceea ce vizează Klein prin insight este un act de înțelegere subită, dar nu numai atât. Înțeleg subit că am intrat cu mașina pe contrasens ori că dobermanul vecinului a sărit gardul, fugind spre mine cu o mină deloc prietenoasă, dar asta nu înseamnă insight. E nevoie de mai mult decât atât. Insight înseamnă o înțelegere subită și profundă, originală, creatoare, inaccesibilă oricui și oricând.

În Dicționar de psihologie, publicat de Paul Popescu‐Neveanu la Editura Albatros în 1974, se propune ca echivalent pentru insight expresia „iluminare instantanee“. Expresia suportă aceleași obiecții ca și comprehensiunea subită – nu e un singur termen, ci o sintagmă prea lungă și prea livrescă. În plus, după cum se va vedea în text, în viziunea lui Klein iluminarea este un moment sau o fază în procesul mai amplu de insight.

Așadar, rămâne perspicacitatea. Verific. Conform DEX, perspicace este o persoană „înzestrată cu o minte ageră, pătrunzătoare, capabilă să surprindă și să înțeleagă ceea ce scapă majorității“ – o definiție care exprimă aproape perfect sensul conceptului central din cartea lui Klein. În Dicționarul lui Levițchi, primul echivalent românesc pentru insight este perspicacitate. Și în limba franceză, prima traducere este perspicacité. Sinonime precum agerime a minții, putere de pătrundere (psihologică), subtilitate, istețime etc. pot fi inserate în text, dar nu peste tot. Se pare că am avut un insight bun.

Nu este o soluție fără cusur. Pe lângă numărul mare de silabe și sonoritatea nu tocmai plăcută, „perspicacitate“ mai prezintă un mare neajuns: Gary Klein folosește frecvent pluralul insights, care chiar nu poate fi tradus ca atare, sub forma „perspicacități“ – ceea ce m‐a forțat să apelez la sintagme de genul „momente (clipe, acte, dovezi) de perspicacitate“ sau „idei perspicace“. Am procedat astfel și pentru că autorul folosește frecvent termenul articulat – an insight, the insight – neputându‐se traduce firesc prin „o perspicacitate“ sau „perspicacitatea“, dar nu în sens generic sau ca trăsătură de personalitate, ci ca act sau moment specific de iluminare a unui individ în circumstanțe foarte concrete – ceva de genul „Ideea perspicace a lui Galileo că Pământul se rotește“. Acolo unde a fost posibil, pentru a evita monotonia textului și sonoritatea dezagreabilă a termenului „perspicace“, am folosit și unele sinonime, precum „ager“, „isteț“, „mintos“ sau „pătrunzător“.

[…]

Argumentul traducătorului: Inovatorii

Stimatul Profesor Dan Crăciun a tradus recent Inovatorii de Walter Isaacson, așa că l-am rugat să ne spună câteva cuvinte despre carte:

inovatorii_walter isaacson_editura publicaO temă de mare interes
+
un autor realmente pasionat de subiectul ales, exhaustiv documentat, abil în mânuirea cuvintelor și un maestru al construcției narative
+
o galerie de personaje reale cel puțin interesante (unele de-a dreptul fascinante)
= un bestseller de prim rang, care nu poate fi și nu trebuie ratat.

Inovatorii lui Walter Isaacson este o carte ce întrunește toate aceste atribute. Este o istorie vie a celor aproximativ 150 de ani în care s-a născut mai întâi ideea și s-a desfășurat apoi realizarea practică a unui instrument esențial, de neînlocuit, al modului nostru de gândire și de viață – computerul și colecția uluitoare de aplicații cu ajutorul cărora am intrat într-o nouă eră a tehnologiei, a comunicării instituționale și interindividuale, a modului nostru de învățare și de management al informațiilor.

Citind această carte veți afla cine au fost – unii încă mai sunt – cei care au născocit mașinile mecanice și electromecanice de calcul, tranzistorul, microcipul, computerul personal, Internetul și multiplele sale aplicații. În această galerie, care cuprinde zeci de personalități proeminente, se detașează o serie de figuri emblematice, începând cu Charles Babbage și Ada Lovelace, precursorii din secolul al XIX-lea, și continuând cu Alan Turing, John von Neumann, Vannevar Bush, Claude Shannon, William Shockley, Richard Noyce, Gordon Moore, Douglas Engelbart, Alan Kay și supervedetele timpurilor recente, Steve Jobs, Bill Gates sau Mark Zuckerberg.

Veți afla că mulți dintre acești inovatori provin din familii foarte modeste, din medii rurale, sărace și izolate – ceea ce nu i-a împiedicat să-și realizeze prin muncă, perseverență și încredere potențialul.

Veți afla că începuturile ingineriei de software se datorează unor femei excepțional de înzestrate, capabile nu numai să pună bazele programării computerelor, ci și să înfrângă toate prejudecățile discriminatorii față de aptitudinea femeilor de a face performanță în matematică, logică și inginerie.

Mai presus de toate, veți fi convinși de ideea fundamentală a cărții lui Isaacson: creația inovatoare de mare impact economic, social și cultural este rezultatul colaborării intense dintre indivizi cu abilități și trăsături de personalitate complementare, desfășurată în cadrul unor instituții diversificate, care stimulează interacțiunea dintre oameni cu specializări și interese diferite – marile universități, departamentele și laboratoarele de cercetare ale marilor corporații și armata.
Dar veți fi surprinși să aflați că generațiilor de cercetători din marile centre de cercetare li s-au alăturat, cu contribuții la fel de importante, o pletoră pestriță de hippioți, activiști sociali, anarhiști, ecologiști și întreprinzători independenți, care și-au realizat ideile revoluționare cu mijloace financiare modeste, în poduri și în garaje.

Toate acestea și multe altele, prezentate într-o curgere narativă extrem de vie și de dinamică, aproape ca un scenariu de film, în care alternează într-o dozare perfectă anecdotele biografice captivante și detaliile științifice și tehnice, expuse într-un limbaj accesibil cititorului obișnuit. După cum apreciază majoritatea recenziilor, extrem de elogioase, cartea lui Isaacson va rămâne mult timp de-acum încolo lucrarea de referință despre istoria revoluției digitale.

 

Superficialii. Masă rotundă managerială.

Vă invităm marţi, 19 februarie, ora 19.00 la evenimentul Superficialii. Masă rotundă managerială.
Unde? Librăria Humanitas de la Cişmigiu – Bulevardul Elisabeta, nr. 38. Citește mai mult