Posturi cu tagurile ‘colectia de economie’

Teoria sentimentelor morale

Echipa Marfin Bank semnează prefața ediției în limba română a cărții semnate de Adam Smith, Teoria sentimentelor morale:

Probabil că Adam Smith este mai cunoscut pentru cea de-a doua sa carte, Avuția națiunilor, care, după mai mult de 300 de ani, a rămas pentru partizanii piețelor libere un must read cu relevanțe contemporane. Teoria sentimentelor morale (prima ediție a apărut în anul 1759; ediția în limba română este traducerea celei de-a șasea ediții originale, cu adăugiri, apărută în anul 1790) este o analiză profundă a naturii comportamentului uman și a teoriei sociale, o carte excepțională în istoria mondială a intelectualității. Ideile sale sunt convergente cu cele ale altor filosofi ai epocii, precum Hume, Bentham, Mill.

În prima sa carte, Adam Smith se concentrează pe etică și binefacere socială, structurând lucrarea în patru părți: drepturi private și libertăți naturale, drepturi familiale (economice) ale statului și libertăți individuale (politice), stabilind deja parametrii pentru Avuția națiunilor. Filosoful și economistul scoțian a încercat și a reușit să ofere o imagine clară a comportamentului uman în diferite situații, subliniind răsplata și pedeapsa, sensul datoriei și impactul mai multor factori sociali și economici asupra comportamentului valorilor morale. Smith găsește interesant rolul compasiunii, al grijii față de binele altora, a căror bucurie poate genera mulțumire proprie. Cu cât omul simte singur, la prima mână, trăirile celorlalți, cu atât compasiunea este mai puternică.

Autorul argumentează profund faptul că valoarea pe care cineva o atribuie unei judecăți nu se bazează pe valoarea/utilitatea judecății, ci pe similaritatea cu propria judecată, astfel atribuindu-se sau nu calitatea de judecată corectă sau justă. De asemenea, emoțiile sociale precum generozitatea, umanitatea, compasiunea sunt luate în considerare în principal dacă nu sunt percepute ca un exces şi dacă sunt aprobate de un spectator imparțial.

Această carte nu își va pierde niciodată valoarea excepțională și caracterul de actualitate în explorarea înțelegerii dorinței specifice naturii umane, de a face bine prin simpatie și pasiune.

Prima traducere a celei dintâi opere semnate de Adam Smith. Cuvântul traducătorului

Ediția publicată în limba română este cea de-a șasea a cărții, și e o ediție care cuprinde completările lui Adam Smith; în original a apărut în anul 1790.

Dan Crăciun este traducătorul cărții semnate de Adam Smith, iar fragmentul de mai jos este extras din Cuvântul traducătorului de la începutul cărții Teoria sentimentelor morale. Dan Crăciun este Profesor Universitar Doctor la Academia de Studii Economice, Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine; predă Business Ethics, Social Psychology, Behavioural Economics.

Deloc învechită, limba în care Adam Smith expune teoria sa despre sentimentele morale are totuși savoarea unui text din secolul al XVIII-lea, în care, alături de termeni cât se poate de actuali – precum virtute, morală, sentiment, motiv, spectator imparțial, aprobare etc. –, care nu pun traducătorului nicio problemă, există și cuvinte, sintagme sau expresii pe care le putem înțelege și astăzi fără mari dificultăți în traducere literală, dar pe care, în firescul limbii române de astăzi, am fi tentați să le înlocuim cu altele.

Unii dintre acești termeni nu sunt esențiali în expunerea eticii lui Smith, dar pun traducătorul în fața unei importante opțiuni stilistice, având de ales între actualizarea textului original, spre a nu contraria deprinderile lingvistice ale cititorului din zilele noastre, și păstrarea izului ușor vetust al expresiilor originale, spre a nu-i răpi cititorului contemporan plăcerea de a parcurge o operă majoră de filosofie morală, încă grăitoare în principiile și argumentele sale, dar scrisă cu peste două secole și jumătate în urmă. De exemplu, foarte des utilizatul termen proper, pe care, în limba cultă de astăzi, l-am traduce mai degrabă prin „adecvat” sau „corespunzător”, am preferat să-l traducem de cele mai multe ori fie prin cuvântul „potrivit”, fie, atunci când contextul o sugera limpede, prin termenul „cuvenit”. Uneori, am evitat traducerea literală a unor expresii care ar fi contrariat cititorul, întrucât aceeași idee sau sugestie metaforică are, în limba română, alte forme familiare. De pildă, un concept esențial în sentimentalismul lui Smith este „spectatorul imparțial”, pe care foarte frecvent autorul îl mai numește și that inmate in our breast – literal, „acel locatar/chiriaș/deținut/intern din piept”; am socotit că este mai potrivit să ne referim la „acel locuitor din adâncul inimii”, fiindcă, în limba noastră, nu pieptul, ci inima este sălașul (metaforic) al sentimentelor; cât despre inmate, oricare dintre traducerile uzuale sună strident și neverosimil.

Problemele cu adevărat majore sunt legate însă chiar de termenii centrali ai eticii lui Smith. Primul în ordinea apariției, a frecvenței și a importanței este propriety. Având de ales între decență, justețe, conformitate sau corectitudine și dorind să păstrăm parfumul textului original, nu am avut multe ezitări în a alege varianta „bună-cuviință”.

Un alt termen central în etica lui Smith care ne-a pus de multe ori în fața unei alegeri dificile este benevolence, având și forma alternativă good will. După îndelungi ezitări, am decis să traducem cel mai adesea good will prin „bunăvoință”, iar benevolence fie prin „mărinimie”, fie, în anumite contexte, prin „altruism”. Ori de câte ori ni s-a părut că redarea fidelă a sensului nu are nimic de suferit, am preferat termenul mărinimie, pentru a păstra tonul textului original. Sunt însă și fragmente unde am socotit că se impune termenul altruism, întrucât Smith se referă în mod explicit la dorința permanentă a agentului moral de a lua decizii menite să promoveze fericirea celorlalți și de a acționa în conformitate cu ele. Mărinimia sau generozitatea (Smith utilizând pe alocuri și termenul generosity) poate fi părtinitoare; pot fi mărinimos cu prietenii foarte apropiați, dar nu foarte darnic cu necunoscuții sau cu niște relații nu îndestul de apropiate; pot fi extrem de generos față de copiii mei, dar nu și față de tovarășii lor de joacă. Altruismul este o mărinimie principială, care își face din fericirea meritată a celorlalți, oricine ar fi ei, o preocupare constantă și un criteriu de moralitate. Lui Smith îi lipsește acest termen, fiindcă el nu întrebuințează niciodată cuvântul egoism – conceptul opus altruismului, în locul căruia preferă fără excepție selfishness, fapt oarecum surprinzător dacă avem în vedere că Smith avea solide cunoștințe de limba latină, din care provine și termenul benevolence. Evident, noi am tradus peste tot selfishness prin „egoism”, ceea ce, în versiunea românească, face ca „altruismul” să aibă o rezonanță câtuși de puțin neașteptată și stridentă.

Folosirea termenului „altruism” nu este singura abatere de la intenția noastră de a evita, pe cât posibil, orice actualizare a textului original. O altă încălcare deliberată a regulii pe care ne-am impus-o a fost traducerea unei expresii arhaice a lui Smith – fellow-feeling – literal, „simțire-împreună” sau „simțire-pereche”, cu sensul de sentiment împărtășit cu altul, prin termenul consacrat mult mai târziu de „empatie”. Din fericire, nu este un concept-cheie și Smith nu recurge la el decât rareori pe parcursul întregii opere. În afara câtorva excepții de acest gen, în rest ne-am străduit să nu apelăm la termeni din limba cultă actuală, neuzitați pe vremea lui Adam Smith.

Dar și în această privință ne-am confruntat cu o problemă. Pe alocuri, traducerea textului original evocă scrierile cronicarilor noștri, precum Grigore Ureche sau Miron Costin, ori pe cele ale mai recentului Nicolae Bălcescu. Ici și colo apar însă termeni disonanți prin actualitatea lor, făcându-l, poate, pe cititor să-l suspecteze pe traducător de superficialitate și lipsă de consecvență, odată ce strecoară printre cuvintele și expresiile venerabile ale scriiturii din vremi îndepărtate anumiți termeni și unele sintagme supărător de actuale. Așa ar fi în contextul scrierilor românești la care ne-am referit, dar limba engleză din secolul al XVIII-lea, în care se exprimă Adam Smith, este mai emancipată și, în acest sens, mai actuală decât limba cronicarilor noștri. Frecvent apar în textul original termeni precum system, standard, interconnected, to promote, intelligible, incomprehensible, incompatible, superstructure și alții asemenea, pe care am socotit că nu este cazul să-i înlocuim cu arhaisme sau „neaoșisme” românești, numai de dragul consecvenței stilistice – deși am luat în calcul și această opțiune, fără a-i găsi însă argumente suficient de temeinice. Am făcut, poate, o singură excepție: ori de câte ori Smith folosește expresiile self-control ori self-government, cel mai adesea am preferat să traducem prin „stăpânire de sine”, și nu prin autocontrol sau autoguvernare.

[…]

Dar cele mai serioase provocări ale textului original nu sunt legate de termenii pe care-i folosește Adam Smith, ci de lungimea neobișnuită a frazelor, care se întind, nu de puține ori, pe aproape jumătate de pagină. Refăcând, nu de puține ori, topica întregii fraze, sperăm să-i fi fost de ajutor cititorului român în efortul său de a urmări sensul frazei până la capăt. Un efort care merită făcut, căci Teoria sentimentelor morale este o operă marcantă în istoria eticii, care explorează mai departe decât oricare alta o cărare mai puțin bătută de filosofii moralei, majoritatea considerând că facultatea privilegiată a deciziei și acțiunii morale este rațiunea sau credința, menite să domine și să cumințească dinamismul anarhic și incoerent al sentimentelor.

 

Despre inegalitatea socială și economică

Fragmentele de mai jos sunt extrase din cartea Despre inegalitate: teoria inegalității economice pe înțelesul tuturor. Economistul american James K. Galbraith explică într-un limbaj simplu și clar conceptul inegalității și aduce în actualitate una dintre cele mai aprinse dezbateri economice și politice ale generației noastre.

InegalitateOrganizată într-un format ușor de citit și înțeles, cartea răspunde concis tuturor întrebărilor legate de tema inegalității: de la originile filosofice și teoretice ale acestui termen, până la varietatea de concepte folosite pe scară largă, la indicatorii empirici, precum și avantajele și dezavantajele acestora. Autorul nu se oprește aici, ci avansează teorii moderne despre cauzele și efectele creșterii inegalității din întreaga lume și propune o serie de măsuri politice în acest sens.

Iată două fragmente din carte:

Care sunt efectele migrației asupra inegalității?

Imigranții sunt adesea blamați pentru declinul salariilor muncitorilor necalificați; argumentul este, din nou, unul simplu de tipul cerere‑ofertă, în care o ofertă în creștere de non‑nativi dornici să muncească pentru salarii mai mici duce la scăderea salariului de echilibru în acele segmente ale pieței muncii în care imigranții pot ocupa posturi ce necesită calificare. Acestea pot include munca în ferme, în construcții, hoteluri și restaurante, pază și treburi casnice și slujbele de jos din fabrici, mai ales în sectorul de procesare a alimentelor. În trecut, puterea acestui argument era suficientă pentru a motiva sindicatele să preia o poziție puternică împotriva imigrației, având interesul protejării propriilor salarii.

Și în acest caz, există totuși un contraargument plauzibil, care constă în faptul că muncitorii neorganizați au o influență mai mică asupra salariilor lor și care ia, de asemenea, notă de faptul că Statele Unite au un venit federal minim, cu minime la nivel statal și municipal care sunt, în multe cazuri, cumva mai mari (de exemplu, în timp ce minimul federal a fost fixat la 7,25 dolari pe oră, California a stabilit un venit minim de zece dolari pe oră, iar Los Angeles a votat ca acesta să ajungă, gradual, la cincisprezece dolari pe oră).

Ideea alternativă este că salariile mici, în special salariul minim, sunt profitabile pentru angajatori în căutarea muncitorilor imigranți. Motivul este simplu: atunci când salariul minim este foarte mic, este foarte greu să găsești muncitori indigeni competenți și care să–și dorească această slujbă, cu excepția, probabil, câtorva medii de lucru atent supervizate pentru adolescenți și (din ce în ce mai mult) tineri adulți, cum ar fi cafenele și restaurante fast‑food. Prin urmare, angajatorii sunt în căutarea angajaților migratori și a celor imigranți – adesea fără documente legale –, care vor accepta slujba și nu vor cauza probleme, din moment ce vor fi întotdeauna îngrijorați în legătură cu posibilitatea încarcerării sau deportării. Invers, un salariu minim mult mai mare va face slujbele proaste mai
atractive pentru cetățeni și, prin urmare, va reduce imigrația (în special pe cea ilegală).

Duce imigrația la scăderea salariilor sau este determinată de salariile mici? Nu este ușor să deosebești cele două modele în mod clar, dar există câteva metode. Cu câțiva ani în urmă, într‑un schimb de scrisori cu profesorul Christopher Jencks publicate în The New York Review of Books, autorul a remarcat că orașul Cambridge din Massachussetts are două universități majore, Harvard și MIT, aflate la aproximativ 20 de minute de mers pe jos una de cealaltă. Dacă piața muncii ar funcționa așa cum sugerează teoria economică clasică, ele nu ar trebui să aibă salarii diferite de încadrare pentru personalul administrativ. Și totuși au: deși Harvard este o instituție mult mai bogată, salariul de încadrare pentru personalul administrativ de la MIT este mai mare cu aproape șase dolari pe oră. O predicție a teoriei alternative ar fi aceea că Harvard ar angaja forță de muncă mai vulnerabilă, mai ușor de administrat – în mare parte, constituită din imigranți – decât ar face‑o MIT, deși, în mod sigur, și MIT ar fi putut să aibă acces la aceeași forță de muncă ieftină dacă ar fi dorit să aibă un avantaj. Nu am putut să verific această predicție decât prin intermediul observărilor ocazionale făcute de colegi la ambele instituții.

[…]

Care este legătura dintre inegalitate și creșterea productivității?

La începutul anilor 1950, doi economiști suedezi specializați în studiul sindicatelor, Rudolf Meidner și Gösta Rehn, au formulat o teorie a structurilor salariale egalitare care a ghidat politica social‑democrată de la jumătatea anilor 1930 pentru o perioadă de aproximativ 30 de ani.

Argumentul lui Meidner și al lui Rehn s‑a bazat pe faptul că în toate industriile și în majoritatea altor sectoare economice există un spectru disponibil de grade de eficiență și productivitate, de la cele mai bune practici, trecând prin cele progresive și ajungând la cele retrograde și inferioare. Firește, cu cât mai productivă este o firmă, cu atât mai puțină muncă pe unitatea de produs este folosită și cu atât mai mari pot fi salariile plătite și viceversa.

Prin urmare, au dedus ei, politica salarială trebuie să interzică plata salariilor mici, din cauză că acest lucru va forța firmele neperformante să se îmbunătățească și va da firmelor avangardiste un avantaj competitiv puternic. De‑a lungul timpului, firmele mai avansate vor avea o pondere mai mare din economia națională, reacționarii incorigibili vor fi puși la zid, iar productivitatea și standardele de viață se vor îmbunătăți. Acest proces este compatibil cu liberul schimb – într‑adevăr, nu poate funcționa dacă există bariere protecționiste și necesită doar recalificarea muncitorilor concediați (de către stat), dacă aceștia nu se pot adapta sectoarelor avansate.

Se poate susține că acest model „scandinav” sau „LO” a jucat un rol important în transformarea Suediei dintr‑o țară cu un venit echivalent venitului mediu european, foarte dependentă de cherestea, fier și alte resurse naturale, într‑o putere inginerească, aeronautică și auto. Totuși, ne putem întreba dacă acest principiu poate funcționa într‑o țară mare, care nu‑și poate transforma atât de eficace toate industriile sale în performeri mondiali și care trebuie să accepte o combinație între foarte competitivitatea ridicată și cea aproape de medie – și, prin urmare, o combinație de salarii mari și mici.

Teoria economică actualizată

Adam Smith spunea că educația, abilitățile, talentele și competențele oamenilor pot fi privite ca o formă de capital. Dacă un patron de fabrică investește în abilitățile și cunoștințele muncitorilor săi, inițiativa lui poate să aibă aceleași efecte precum investiția într-o nouă mașină. Vă trimiteți angajații la un curs ca să învețe o nouă tehnologie și, abracadabra, ei pot să producă de două ori mai mult. Ați făcut o investiție. Cursul costă bani și, în plus, vă costă să întrerupeți producția o întreagă după-amiază, dar, în cele din urmă, câștigați totul înapoi și chiar faceți un profit.

Economiștii de la Chicago au găsit la Smith termenul „capital uman“ și l-au inclus în teoriile lor. „Acum poate să pară bizar, dar am ezitat o vreme până să mă decid să-mi intitulez cartea Human Capital“, a spus economistul de la Chicago, Gary Becker, în discursul său de la primirea Premiului Nobel din 1992. În prezent, cartea este considerată o lucrare clasică. „La început, mulți oameni au criticat acest termen și analiza bazată pe el, întrucât credeau că îi trata pe oameni ca pe niște sclavi sau ca pe niște mașini. Dumnezeule, cum s-au schimbat lucrurile!

Și, într-adevăr, s-au schimbat. Prin termenul „capital uman“, fiecare individ a fost transformat într-un întreprinzător, implicat în afacerea de a se vinde pe sine. Astăzi, luăm acest concept ca fiind, mai mult sau mai puțin, de la sine înțeles. Dacă te educi, investești în tine și, prin urmare, te poți aștepta la un profit mai mare în viitor. Dacă alegi să emigrezi în altă țară, este, de asemenea, o investiție în capitalul tău uman. Un calcul rațional al viitoarelor câștiguri. Salariul pe care-l primești nu mai este un salariu, ci un profit al capitalului investit. Viața ta este o mică afacere și capitalul, în acest caz, ești tu.

Omul economic nu mai este o persoană care face schimb de bunuri cu altcineva, așa cum și-a imaginat Adam Smith că sunt oamenii. Omul economic este un aparat care investește în sine însuși. Dacă jefuiești o bancă, dacă abandonezi studiile medicale, dacă îți albești dinții – totul este o alegere, făcută ca oricare altă decizie de afaceri, calculând viitoarele câștiguri și pierderi. Investiții mai mult sau mai puțin reușite în tine însuți. Sistemul economic devine sinonim cu natura umană și nu poți pune la îndoială esența ta cea mai profundă.

Cojiți strat după strat și tot timpul veți da peste economie. Viața fiecăruia poate fi tradusă într-o serie de investiții pe care le-am făcut în propria noastră valoare.

kartinemarcal

Fragmentele de mai sus sunt preluate din cartea Cine i-a gătit cina lui Adam Smith? O poveste despre femei și economie de Katrine Marçal. Iată discursul ei TED, de la care pornește și ideea cărții:

12