Posturi cu tagurile ‘colectia de economie’

Despre inegalitatea socială și economică

Fragmentele de mai jos sunt extrase din cartea Despre inegalitate: teoria inegalității economice pe înțelesul tuturor. Economistul american James K. Galbraith explică într-un limbaj simplu și clar conceptul inegalității și aduce în actualitate una dintre cele mai aprinse dezbateri economice și politice ale generației noastre.

InegalitateOrganizată într-un format ușor de citit și înțeles, cartea răspunde concis tuturor întrebărilor legate de tema inegalității: de la originile filosofice și teoretice ale acestui termen, până la varietatea de concepte folosite pe scară largă, la indicatorii empirici, precum și avantajele și dezavantajele acestora. Autorul nu se oprește aici, ci avansează teorii moderne despre cauzele și efectele creșterii inegalității din întreaga lume și propune o serie de măsuri politice în acest sens.

Iată două fragmente din carte:

Care sunt efectele migrației asupra inegalității?

Imigranții sunt adesea blamați pentru declinul salariilor muncitorilor necalificați; argumentul este, din nou, unul simplu de tipul cerere‑ofertă, în care o ofertă în creștere de non‑nativi dornici să muncească pentru salarii mai mici duce la scăderea salariului de echilibru în acele segmente ale pieței muncii în care imigranții pot ocupa posturi ce necesită calificare. Acestea pot include munca în ferme, în construcții, hoteluri și restaurante, pază și treburi casnice și slujbele de jos din fabrici, mai ales în sectorul de procesare a alimentelor. În trecut, puterea acestui argument era suficientă pentru a motiva sindicatele să preia o poziție puternică împotriva imigrației, având interesul protejării propriilor salarii.

Și în acest caz, există totuși un contraargument plauzibil, care constă în faptul că muncitorii neorganizați au o influență mai mică asupra salariilor lor și care ia, de asemenea, notă de faptul că Statele Unite au un venit federal minim, cu minime la nivel statal și municipal care sunt, în multe cazuri, cumva mai mari (de exemplu, în timp ce minimul federal a fost fixat la 7,25 dolari pe oră, California a stabilit un venit minim de zece dolari pe oră, iar Los Angeles a votat ca acesta să ajungă, gradual, la cincisprezece dolari pe oră).

Ideea alternativă este că salariile mici, în special salariul minim, sunt profitabile pentru angajatori în căutarea muncitorilor imigranți. Motivul este simplu: atunci când salariul minim este foarte mic, este foarte greu să găsești muncitori indigeni competenți și care să–și dorească această slujbă, cu excepția, probabil, câtorva medii de lucru atent supervizate pentru adolescenți și (din ce în ce mai mult) tineri adulți, cum ar fi cafenele și restaurante fast‑food. Prin urmare, angajatorii sunt în căutarea angajaților migratori și a celor imigranți – adesea fără documente legale –, care vor accepta slujba și nu vor cauza probleme, din moment ce vor fi întotdeauna îngrijorați în legătură cu posibilitatea încarcerării sau deportării. Invers, un salariu minim mult mai mare va face slujbele proaste mai
atractive pentru cetățeni și, prin urmare, va reduce imigrația (în special pe cea ilegală).

Duce imigrația la scăderea salariilor sau este determinată de salariile mici? Nu este ușor să deosebești cele două modele în mod clar, dar există câteva metode. Cu câțiva ani în urmă, într‑un schimb de scrisori cu profesorul Christopher Jencks publicate în The New York Review of Books, autorul a remarcat că orașul Cambridge din Massachussetts are două universități majore, Harvard și MIT, aflate la aproximativ 20 de minute de mers pe jos una de cealaltă. Dacă piața muncii ar funcționa așa cum sugerează teoria economică clasică, ele nu ar trebui să aibă salarii diferite de încadrare pentru personalul administrativ. Și totuși au: deși Harvard este o instituție mult mai bogată, salariul de încadrare pentru personalul administrativ de la MIT este mai mare cu aproape șase dolari pe oră. O predicție a teoriei alternative ar fi aceea că Harvard ar angaja forță de muncă mai vulnerabilă, mai ușor de administrat – în mare parte, constituită din imigranți – decât ar face‑o MIT, deși, în mod sigur, și MIT ar fi putut să aibă acces la aceeași forță de muncă ieftină dacă ar fi dorit să aibă un avantaj. Nu am putut să verific această predicție decât prin intermediul observărilor ocazionale făcute de colegi la ambele instituții.

[…]

Care este legătura dintre inegalitate și creșterea productivității?

La începutul anilor 1950, doi economiști suedezi specializați în studiul sindicatelor, Rudolf Meidner și Gösta Rehn, au formulat o teorie a structurilor salariale egalitare care a ghidat politica social‑democrată de la jumătatea anilor 1930 pentru o perioadă de aproximativ 30 de ani.

Argumentul lui Meidner și al lui Rehn s‑a bazat pe faptul că în toate industriile și în majoritatea altor sectoare economice există un spectru disponibil de grade de eficiență și productivitate, de la cele mai bune practici, trecând prin cele progresive și ajungând la cele retrograde și inferioare. Firește, cu cât mai productivă este o firmă, cu atât mai puțină muncă pe unitatea de produs este folosită și cu atât mai mari pot fi salariile plătite și viceversa.

Prin urmare, au dedus ei, politica salarială trebuie să interzică plata salariilor mici, din cauză că acest lucru va forța firmele neperformante să se îmbunătățească și va da firmelor avangardiste un avantaj competitiv puternic. De‑a lungul timpului, firmele mai avansate vor avea o pondere mai mare din economia națională, reacționarii incorigibili vor fi puși la zid, iar productivitatea și standardele de viață se vor îmbunătăți. Acest proces este compatibil cu liberul schimb – într‑adevăr, nu poate funcționa dacă există bariere protecționiste și necesită doar recalificarea muncitorilor concediați (de către stat), dacă aceștia nu se pot adapta sectoarelor avansate.

Se poate susține că acest model „scandinav” sau „LO” a jucat un rol important în transformarea Suediei dintr‑o țară cu un venit echivalent venitului mediu european, foarte dependentă de cherestea, fier și alte resurse naturale, într‑o putere inginerească, aeronautică și auto. Totuși, ne putem întreba dacă acest principiu poate funcționa într‑o țară mare, care nu‑și poate transforma atât de eficace toate industriile sale în performeri mondiali și care trebuie să accepte o combinație între foarte competitivitatea ridicată și cea aproape de medie – și, prin urmare, o combinație de salarii mari și mici.

Teoria economică actualizată

Adam Smith spunea că educația, abilitățile, talentele și competențele oamenilor pot fi privite ca o formă de capital. Dacă un patron de fabrică investește în abilitățile și cunoștințele muncitorilor săi, inițiativa lui poate să aibă aceleași efecte precum investiția într-o nouă mașină. Vă trimiteți angajații la un curs ca să învețe o nouă tehnologie și, abracadabra, ei pot să producă de două ori mai mult. Ați făcut o investiție. Cursul costă bani și, în plus, vă costă să întrerupeți producția o întreagă după-amiază, dar, în cele din urmă, câștigați totul înapoi și chiar faceți un profit.

Economiștii de la Chicago au găsit la Smith termenul „capital uman“ și l-au inclus în teoriile lor. „Acum poate să pară bizar, dar am ezitat o vreme până să mă decid să-mi intitulez cartea Human Capital“, a spus economistul de la Chicago, Gary Becker, în discursul său de la primirea Premiului Nobel din 1992. În prezent, cartea este considerată o lucrare clasică. „La început, mulți oameni au criticat acest termen și analiza bazată pe el, întrucât credeau că îi trata pe oameni ca pe niște sclavi sau ca pe niște mașini. Dumnezeule, cum s-au schimbat lucrurile!

Și, într-adevăr, s-au schimbat. Prin termenul „capital uman“, fiecare individ a fost transformat într-un întreprinzător, implicat în afacerea de a se vinde pe sine. Astăzi, luăm acest concept ca fiind, mai mult sau mai puțin, de la sine înțeles. Dacă te educi, investești în tine și, prin urmare, te poți aștepta la un profit mai mare în viitor. Dacă alegi să emigrezi în altă țară, este, de asemenea, o investiție în capitalul tău uman. Un calcul rațional al viitoarelor câștiguri. Salariul pe care-l primești nu mai este un salariu, ci un profit al capitalului investit. Viața ta este o mică afacere și capitalul, în acest caz, ești tu.

Omul economic nu mai este o persoană care face schimb de bunuri cu altcineva, așa cum și-a imaginat Adam Smith că sunt oamenii. Omul economic este un aparat care investește în sine însuși. Dacă jefuiești o bancă, dacă abandonezi studiile medicale, dacă îți albești dinții – totul este o alegere, făcută ca oricare altă decizie de afaceri, calculând viitoarele câștiguri și pierderi. Investiții mai mult sau mai puțin reușite în tine însuți. Sistemul economic devine sinonim cu natura umană și nu poți pune la îndoială esența ta cea mai profundă.

Cojiți strat după strat și tot timpul veți da peste economie. Viața fiecăruia poate fi tradusă într-o serie de investiții pe care le-am făcut în propria noastră valoare.

kartinemarcal

Fragmentele de mai sus sunt preluate din cartea Cine i-a gătit cina lui Adam Smith? O poveste despre femei și economie de Katrine Marçal. Iată discursul ei TED, de la care pornește și ideea cărții:

Phishing for phools: economia înșelăciunii

De la autorii cărții Spirite animale, distinși profesori și laureați ai premiului Nobel în economie (în anul 2001, respectiv 2013), George Akerlof și Robert Shiller, avem un nou bestseller: La pescuit de fraieri. Economia manipulării și a înșelăciunii.

Traducătorul cărții, profesorul Dan Crăciun, explică titlul cărții – în original Phishing for phools – și traducerea acestuia: termenul phishing aparține vocabularului tipic al utilizatorilor de internet. În esență, constă în folosirea unor mijloace frauduloase de a obține informații sensibile (parole, coduri, PIN‑uri etc.) din partea utilizatorilor creduli de e‑mail, SMS, e‑banking sau rețele de socializare, păcăliți să ofere aceste informații unor solicitanți aparent credibili. Termenul phishing din jargonul informatic este derivat din fishing – pescuit, pronunția fiind aceeași.
Autorii se folosesc de același procedeu de circumstanțiere a sensului unui cuvânt banal atunci când în loc de fools – fraieri, proști, nătăfleți – scriu phools, termen fonetic identic. Aplicând același procedeu, ne‑am gândit să inventăm și noi termenul „phraieri“, dar ni s‑a părut o extravaganță mult mai greu digerabilă în limba română. De aceea, am decis să păstrăm originalul phishing, pe cale de a intra în vocabularul nostru curent, alături de numeroși alți termeni legați de utilizarea computerului și a internetului, și să traducem phools prin „fraieri“.

Cartea nu se axează doar pe cazurile de fraudă online, ci la manipulări și înșelăciuni care au loc la nivelul întregului sistem al economiei de piață. Iată ce spun autorii:

Obiectivul cărții de față este să ofere un număr de cazuri de phishing al unor fraieri care vor ilustra cât de mult ne afectează viața phishingul: activitățile, gândurile, scopurile noastre și frustrarea acestor scopuri. Unele cazuri vor fi legate de viața de zi cu zi, având de‑a face cu mașinile, alimentele și medicamentele noastre și cu casele pe care le cumpărăm sau le vindem și în care locuim. Altele vor fi mai sistematice și mai tehnice, precum cele privind piețele financiare. Dar, mai presus de toate, exemplele pe care le vom explora vor avea grave implicații în politica socială, care include rolul guvernului ca un complement mai degrabă decât ca un obstacol în calea piețelor libere – odată ce, așa cum computerele noastre au nevoie de protecție împotriva virușilor, tot astfel și noi avem nevoie de protecție față de phishingul de fraieri, definit într‑un sens mai larg.

Câteva dintre subiectele atinse în carte:

lapescuitCartea, lansată în original în toamna anului trecut, a obținut deja multe premii și recunoașteri printre care:

Winner of the 2016 Gold Medal in Economics – Axiom Business Book Awards, Honorable Mention for the 2016 PROSE Award in Economics – Association of American Publishers, Longlisted for the FT & McKinsey Business Book of the Year 2015. De asemenea, cartea a ajuns în topurile: The Independent’s Best Economics Books 2015, LinkedIn’s Best Business Books of 2015, BusinessInsider.com’s Best Business Books of 2015, Legal Theory Bookworm’s Books of the Year 2015.

Keynes, omul universal

Richard Davenport-Hines este istoric și biograf, laureat al Premiului Wolfson pentru istorie. A scris biografii ale unor personalități ca W.H. Auden și Marcel Proust și, cel mai recent, An English Affair, o relatare foarte apreciată a scandalului Profumo. În Omul Universal, autorul pornește în căutarea adevăratului Keynes, scriind despre „climatul“ din viața acestuia:

Keynes a fost intelectualul care a influențat cel mai mult viața publică britanică din secolul XX. El a fost, pentru Anglia, exemplul suprem al academicianului ca om de acțiune. A conceput teorii economice izolat în studiu, dar și în discuții animate. Apoi i‐a convins pe politicienii și finanțiștii de pe două continente să le implementeze.

Isaiah Berlin, care a lucrat cu el la Washington, în timpul războiului, îl considera ca fiind cel mai inteligent om pe care îl cunoscuse vreodată – „te inspiră să îl venerezi intelectual“. Lordul Beaverbrook, un magnat al presei scrise și un maestru manipulator al opiniei publice, se referea la Keynes, în 1945, ca fiind „cel mai bun propagandist în viață“ al Angliei.

Înainte de el, omul economic trăia condus de fosile ale sistemelor. Expresii ca economie keynesiană sau revoluție keynesiană sunt dovezi ale influenței sale atât asupra teoriei economice, cât și asupra politicilor guvernamentale. E drept, economia keynesiană nu a fost la fel de importantă pentru lume ca era keynesiană: acea perioadă de 35 de ani, de după cel de‐al Doilea Război Mondial, când versiuni ale ideilor sale economice dominau politicile economice ale guvernelor occidentale, generând o creștere care este considerată, astăzi, ca fiind cea mai stabilă perioadă de expansiune rapidă din istorie. Keynesianismul încuraja capitalismul reglementat. Presupunea un angajament pentru eradicarea șomajului cu orice preț, ceea ce, în Anglia, a dominat atât politicile economice ale guvernelor laburiste, cât și pe cele ale guvernelor conservatoare, începând cu Attlee, în 1945, și până la Thatcher, în 1979.

Keynes_Picture.

 

Keynes și‐a petrecut viața încercând mereu să îi încurajeze, să îi convingă și să îi stimuleze pe oameni să gândească așa cum ar trebui. El provoca circumstanțele și tot ceea ce îl înconjura pe măsură ce se opunea sloganelor, demasca minciunile, arunca la o parte vorbele goale, insista pe ceea ce era faptic, construia o punte către realitate.

 

La Universitatea Cambridge, în timpul anilor 1970, despre John Maynard Keynes se spunea că era un om mai presus de emulație.

Patruzeci de ani mai târziu, admirația mea pentru autocontrolul, autoritatea și bunăvoința lui s‐a intensificat. El pare să fie – mai mult ca oricând – un exemplu care inspiră, un exemplu de intelectual care era curajos cu ideile sale și deloc egoist cu felul în care le punea în practică. Dacă ar fi să se desprindă o lecție proeminentă din viața sa, bazată nu pe speranțele efemere pentru natura umană, ci pe probabilitățile unor rezultate bune, acea lecție ar fi că, dacă ne confruntăm cu alternative opuse atunci când alegem calea pentru a merge înainte în aspecte practice, principiul solid este de a urma cea mai generoasă variantă.

Extras din primul capitol al cărții Omul generos. Cele șapte vieți ale lui John Maynard Keynes, de Richard Davenport-Hines.

12