Posturi cu tagurile ‘clay christensen’

Inovarea în orice tip de organizație

 

Cea mai recentă carte coordonată de Clayton Christensen, profesor la Harvard Business School și desemnat de către Thinkers50 ca fiind cel mai influent intelectual din domeniul de afaceri (în cadrul a două ediții consecutive), este o carte care are potențialul să schimbe modul în care privim inovația – nu doar în startup-urile disruptive (un termen introdus de el, apropo), ci chiar în organizații publice și corporații.

Steven van Groningen (foto stânga), Președinte & CEO Raiffeisen Bank, semnează prefața ediției în limba română a cărții În competiție cu norocul:

Companiile de succes sunt catalogate astfel pentru că au descoperit modul în care pot să creeze valoare pentru clienți. Dar ca să continue să aibă succes, trebuie să inoveze.

Istoria ne demonstrează că nu este tocmai ușor, iar lucrurile nu merg întotdeauna conform planului. Uneori, companiile încearcă să facă tot mai bine lucruri care se dovedesc a fi greșite și sfârșesc prin a pierde. Chiar am auzit recent pe cineva spunând că sunt prea multe organizații care se concentrează pe eficiență sperând la eficacitate, în loc să procedeze invers.

Cuvântul ,,inovare” te duce cu gândul la start-up-uri, incubatoare, tehnologii noi, capital investițional și schimbări disruptive. Vorbim despre millennials, digitalizare, internet, demografie, globalizare. Vorbim mult mai puțin despre cum anume facem un anumit lucru, din punct de vedere al metodei, pe baza cercetărilor și a teoriei. Da, facem sondaje de opinie, segmentăm clientela, creăm focus grupuri. Ne întrebăm ce vor clienții și încercăm să le oferim ceea ce își doresc. Adăugăm noi funcționalități, noi arome, punem fundițe și sperăm că vor funcționa. Dar oare va fi așa?

Henry Ford este faimos pentru următorul citat: ,,Dacă i-aș fi întrebat pe oameni ce voiau, mi-ar fi răspuns: cai mai rapizi”. De fapt, unul dintre motivele pentru care este foarte greu să inovezi are de-a face cu faptul că ,,un client cumpără foarte rar ceea ce o companie crede că îi vinde”, după cum spunea cândva Peter Drucker.

Importanța norocului în succesul inovării pare a fi universal acceptată în anumite domenii de activitate. În competiție cu norocul ne arată însă că nu ar trebui să fie așa și ne familiarizează cu ,,Teoria Sarcinilor (de rezolvat)”, pentru a găsi răspunsuri la întrebarea fundamentală, de tip cauză-efect: ,,Ce îl determină pe un client să cumpere și folosească un anumit produs sau serviciu?”.

Oamenii nu cumpără produse sau servicii, ci le aduc în viața lor ca să facă progrese, ca să rezolve o problemă. Să te gândești la progres ca la o sarcină de rezolvat reprezintă o metaforă foarte puternică. O sarcină ce poate fi rezolvată sau nu. Ce alternative există pentru a o rezolva. Teoria Sarcinilor ne ajută să înțelegem procesul inovării, care înseamnă mai mult decât dezvoltare de produse și marketing. Cultura companiei, felul în care este organizată și valorile sale reprezintă o parte importantă din acest proces. Citind și recitind textul și reflectând asupra conținutului, am reușit să descopăr procesul de inovare și din alte perspective interesante. Odată ce înțelegi conceptul, este ușor de văzut cum se poate aplica el multor domenii, nu doar celui de afaceri. De exemplu, ce sarcină cred politicienii că le dăm noi de făcut și cum se compară ea cu ceea ce credem noi că au ei de făcut, odată ce i-am votat? Sunt ele congruente sau această situație este încă o confirmare a spuselor lui Peter Drucker?

Această carte m-a învățat foarte multe despre cum poți privi inovația. Mi-a lărgit orizonturile și m-a făcut să mă gândesc la inovația din propria companie. Este o carte care merită citită de oricine este interesat de supraviețuirea pe termen lung a afacerii sale. Sper că ea se va dovedi o contribuție importantă pentru acest domeniu în România și că va oferi metodă și structură potențialului imens de talent și creativitate care deja există aici. Inovație care să ajute România și pe români să își atingă potențialul maxim.