Posturi cu tagurile ‘charles duhigg’

Lucrează mai inteligent, nu din greu

publica-10-04-hero-01

Majoritatea suntem stresați și ocupați mai tot timpul. Charles Duhigg (Puterea obișnuinței) ne spune în noua lui carte că această stare de busyness ne ține de la a bifa lucrurile cu adevărat importante. Mai inteligent, mai repede, mai bine este o carte care ajută să identificăm alegerile care alimentează adevărata productivitate. Este un ghid al științei, tehnicilor și oportunităților recomandat oricui vrea să-și organizeze mai bine timpul sau să-și optimizeze munca.

mai-desteptLa baza cărții stau 8 concepte care ne provoacă paradigmele mentale și raționamentele și analizează diversele căi prin care putem deveni mai eficienți – fie că este vorba despre motivație, despre stabilirea obiectivelor, despre luarea deciziilor sau despre stimularea gândirii creative.

Duhigg e un povestitor eficient, foarte priceput în a combina științele sociale cu documentarea amănunțită și cu poveștile captivante.

Iată câteva dintre conceptele dezvoltate de Duhigg în carte:

Motivația și cum deții controlul

Motivația apare atunci când facem alegeri care ne demonstrează nouă înșine că deținem controlul. Este acel sentiment de autodeterminare care ne face să vrem să continuăm.

Chiar dacă ai un locus de control intern (tinzi să crezi că succesul sau eșecul se datorează acțiunilor sau inacțiunilor tale) sau locus de control extern (când ai convingerea că viața este influențată în primul rând de evenimente din exterior asupra cărora nu ai control), vestea bună e că acesta poate fi influențat prin instruire și feedback. Automotivarea devine mai simplă atunci când ne vedem alegerile ca afirmări ale valorilor și scopurilor mai profunde.

Echipa și cum indivizii pot prospera atunci când lucrează împreună

Atunci când oamenii formează un grup, uneori, este nevoie să le oferim celorlalți controlul.

Învață să gestionezi cum, nu cine lucrează în echipă. Dacă ești la conducerea unei echipe, gândește‑te la mesajul transmis de alegerile tale. Încurajezi în mod egal participarea la discuții sau îi răsplătești doar pe cei mai vocali? Demonstrezi că asculți repetând cele spuse de membrii echipei și răspunzând la întrebările și opiniile acestora? Demonstrezi că ești atent reacționând atunci când cineva pare supărat sau confuz? O faci în mod public, pentru ca și ceilalți să îți urmeze exemplul? Capitolul oferă idei despre cum îi poți conduce pe ceilalți într-un mod productiv, cum să încurajezi inovarea și cum să asimilezi mai bine informația.

Concentrarea și cum să îți păstrezi calmul în situații stresante

Toți oamenii se bazează pe modele mentale într‑un anumit grad. Cu toții ne spunem povești despre modul în care funcționează lumea, indiferent dacă ne dăm seama că o facem sau nu. Dacă vrei să înveți să fii mai atent la lucrurile cu adevărat importante, să nu fii copleșit sau distras de fluxul constant de e‑mailuri, conversații și întreruperi care apar zilnic, să știi pe ce să te concentrezi și ce să ignori, atunci obișnuiește‑te să îți povestești realitatea. Povestește‑ți viața exact în timp ce se întâmplă.

Stabilirea obiectivelor pe termen lung și cum le îmbini cu obiectivele zilnice

O soluție este scrierea unor liste de sarcini care să asocieze obiectivele pe termen lung cu cele SMART. Stabilește o listă a celor mai mari ambiții ale tale. Un vis mare și pe termen lung. Prezintă obiectivele care, la prima vedere, par imposibile, cum ar fi înființarea unei companii sau participarea la un maraton. Apoi alege o țintă și începe s‑o fragmentezi în obiective pe termen scurt, pași concreți. Întreabă‑te care sunt progresele realiste pe care le poți face în următoarea zi, săptămână, lună.

Luarea deciziilor

Imaginează‑ți viitoruri posibile. Obligându‑te să îți imaginezi diferite posibilități – dintre care unele se pot exclude reciproc –, ești mai bine pregătit să iei decizii înțelepte. Ne putem cultiva instinctele bayesiene căutând experiențe, perspective și idei de la alții. Găsind informații și rămânând concentrați pe ele, ne putem face opțiunile mai clare.

Charles Duhigg despre Mai inteligent, mai repede, mai bine:

Câteva aplicații din carte, explicate de autor:

Cum funcționează deprinderile

Oamenii au obiceiuri, deprinderi și preferințe. Dacă facem ceva într-o marți, e posibil să facem același lucru și miercuri. Uneori acest lucru ne ajută (de exemplu, periatul pe dinți), altă dată ne pot epuiza fizic sau psihic (de exemplu, ore prelungite în fața TV-ului).

Cum ne formăm obiceiurile? Și, mai important, cum putem să le modificăm pentru a le face conforme cu visele noastre pentru noi?

Charles Duhigg a studiat istoria la Yale și a obținut un MBA la Harvard Business School. Din 2006, este reporter economic la The New York Times. În 2013 a primit Premiul Pulitzer pentru The iEconomy, o serie de articole despre Apple. A scris un longseller fascinant despre deprinderi și despre cum le putem schimba: Puterea obișnuinței. De ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri.

Puterea obisnuintei_editurapublicaCartea lui Duhigg gravitează în jurul argumentului conform căruia deprinderile pot fi schimbate, dacă înțelegem cum funcționează. Să-l lăsăm pe autor să explice printr-un exemplu simplu cei patru pași pentru a modela o deprindere – identifică rutina | experimentează recompensele | izolează semnalul | fă-ți un plan:

Recomandăm Puterea obișnuinței celor care doresc să exerseze o deprindere bună sau să elimine una rea, pentru cine vrea să vadă cum tendințele noastre pentru anumite deprinderi sunt manipulate de companii, sau pentru oricine vrea să implementeze o rutină nouă și bună în organizația sa.

Puterea obisnuintei_edituraPublicaPrima secțiune a cărții are în centrul atenției modul în care se nasc deprinderile în viețile noastre. Explorează neurologia formării obișnuințelor, arătând cum să ne formăm deprinderi noi și cum să le schimbăm pe cele vechi, precum și metodele folosite de diverși specialiști ca să transforme o practică obscură într‑o obsesie națională.
A doua secțiune examinează obiceiurile companiilor și organizațiilor de succes, iar partea a treia cercetează obiceiurile societății și explorează o serie de probleme etice.

 

Noutăți Publica la Bookfest 2016

NOUTATI-BKF

În perioada 1 – 5 iunie vă așteptăm la standul A14 din pavilionul C1 al complexului Romexpo. Ne-am străduit să pregătim pentru acest târg titluri relevante, diverse, cu informații practice și numai bune pentru lecturat în perioada verii.
Discountul oferit în această perioadă – atât la târg, cât și în online – este de 20% din prețul de bază al cărților disponibile, inclusiv pentru noutăți:

Puterea obisnuintei_edituraPublicaPuterea obișnuinței. De ce facem ceea ce facem în viață și afaceriun bestseller așteptat de mulți, despre deprinderile noastre, bune sau rele, și cum anume acestea pot fi modificate. Cu ajutorul unor istorisiri captivante, Charles Duhigg prezintă un mod cu totul nou de înțelegere a naturii umane și a potențialului său. În esență, Puterea obișnuinței conține un argument încurajator: cheia reușitei noastre de a face cu regularitate exerciții fizice, de a slăbi, de a fi mai productivi și de a avea succes este înțelegerea modului în care funcționează deprinderile.

O recomandăm celor care doresc să exerseze o deprindere bună sau să elimine una rea, pentru cine vrea să vadă cum tendințele noastre pentru anumite deprinderi sunt manipulate de companii, sau pentru oricine vrea să implementeze o rutină nouă și bună în organizația sa.

 

Dragostea moderna_editurapublicaDragostea modernă

Internetul și tehnologia modernă au revoluționat modul în care comunicăm, învățăm, lucrăm și trăim. Au revoluționat chiar și dragostea! De ani de zile Aziz Ansari face glume despre dragostea modernă, dar, odată cu cartea de faţă, a hotărât să ducă lucrurile la un cu totul alt nivel. A făcut echipă cu sociologul Eric Klinenberg, de la Universitatea din New York, cu care a elaborat un proiect de cercetare uriaş, în care au fost incluse sute de interviuri şi focus grupuri, și un forum online de cercetare pe Reddit, unde oamenii au lăsat sute de mesaje. Rezultatul este o îmbinare fericită între cercetare sociologică de ultimă oră şi umor nebun care ne dau o perspectivă pe cât de inedită, pe atât de haioasă, despre lumea iubirii de azi.

O recomandăm pentru oricine e interesat/ă de relații în era smartphone-urilor, și pentru fanii lui Aziz sau cei care vor să citească o carte de științe sociale amuzantă.

Prezenta_editurapublicaPrezență. Găsește-ți echilibrul între corp și minte în fața marilor provocări – Amy Cuddy, psiholog social și profesor la Harvard, a captivat zeci de milioane de spectatori din lumea întreagă cu discursul ei TED despre „posturile puternice”. În bestsellerul Prezență ne dezvăluie date științifice uimitoare din spatele efectelor corpului asupra minții și ne învață cum să folosim tehnici simple pentru a ne elibera de teamă în momentele de mare presiune, pentru a acționa la maximă capacitate, pentru a stabili legături cu ceilalți și, nu în ultimul rând, pentru a le da și lor puterea de a face același lucru.

Fiecare cititor va învăța cum să facă față celor mai mari provocări cu încredere, nu cu frică, și să le încheie cu satisfacție, nu cu regret.

 

Echipa de echipe_editurapublicaEchipa de echipe. Noi strategii de leadership pentru o lume complexă: Generalul Stanley McChrystal și colegii săi prezintă modul în care provocările cu care s-au confruntat în Irak pot fi relevante pentru nenumărate tipuri de organizații, și arată chiar cum marile organizații pot beneficia de pe urma agilității echipelor mici. Lumea se schimbă mai repede ca niciodată și cel mai inteligent răspuns pe care îl pot da cei aflați la conducere este să le acorde grupurilor mici libertatea de a experimenta și, în același timp, să-i stimuleze pe toți să împărtășească noutățile și cu ceilalți membri ai organizației.

O recomandăm pentru oricine se ocupă de management organizațional, pentru cine vrea să-și îmbunătățească abilitatea lucrului în echipă, pentru antreprenori.

 

Nudge_edituraPublicaNudge. Cartea ghionturilor pentru decizii mai bune legate de sănătate, bogăție și fericire. Un clasic modern, Nudge ne arată cum putem fi încurajați să luăm decizii mai bune, cu ajutorul unui ghiont.

Folosindu-se de exemple revelatoare din realitatea practică de zi cu zi, Richard Thaler și Cass Sunstein încep prin a explica motivele pentru care luăm decizii proaste în viața de zi cu zi și continuă prin a ne schimba modul de a gândi despre alegere, arătându-ne cum îi putem influența pe oameni pentru a lua decizii mai bune legate de sănătate, bogăție și fericire.

O recomandăm pentru oricine dorește o viață mai sănătoasă și mai disciplinată, și pentru oricine e interesat/ă de modul în care politicile și companiile pot influența deciziile oamenilor.

Cand sa jefuiesti o banca_editurapublicaCând să jefuiești o bancă. Și alte 131 de idei trăsnite și polemici bine intenționate. La zece ani de la publicarea primei ediții a cărții Freakonomics, Steven D. Levitt și Stephen J. Dubner oferă soluția perfectă la o serie de întrebări trăsnite: De ce însoțitorii de bord nu primesc bacșiș în timpul curselor aeriene? Dacă ați fi un terorist, cum ați ataca? De ce KFC rămâne mereu fără aripioare de pui? Cei doi autori mai spun și de ce mint oamenii, de ce persoanele mai înalte tind să fie plătite mai bine și de ce ar fi oportună o taxă pe sex (dacă nu și o taxă pe obezitate).

Erudită și surprinzătoare, elocventă și amuzantă, Când să jefuiești o bancă reconfirmă stilul genial ce a transformat cărțile celor doi autori într-un fenomen internațional.

MJ_VictoriaBooks PublicaNoutatea din Victoria Books este biografia Michael Jordan. Viața de Roland Lazenby. Datorită relațiilor pe care le-a construit în timp cu antrenorii lui Michael Jordan, a nenumăratelor cronici și interviuri care consemnau activitatea și viața personală a sportivului, autorul ne oferă o privire de ansamblu asupra unuia dintre cei mai marcanți sportivi ai secolului nostru. Convergența culturii și tehnologiei i-a încredințat lui Michael Jordan rolul nemaivăzut de zeu absolut al sportului și al unui uriaș imperiu comercial, și de artizan al unui spectacol în fața căruia toată lumea a rămas fără cuvinte.

Diavolul din orasul alb_Narator PublicaDiavolul din orașul alb. Crimă, magie și nebunie la expoziția care a schimbat America. Noutatea seriei Narator va fi greu de lăsat din mână. Erik Larson ne oferă o poveste reală, mai interesantă și mai stranie decât ficțiunea, despre expoziția Universală de la Chicago din 1893, cu uimitorul ei „Oraș Alb”, precum și povestea a doi bărbați – unul, arhitect, celălalt, criminal în serie – ale căror destine s-au întrepătruns. O hipnotică poveste a legendarei expoziții care a transformat America și a pregătit-o pentru secolul XX. Cartea va fi ecranizată de Martin Scorsese, iar unul dintre rolurile principale va fi interpretat de Leonardo di Caprio.

Alte noutăți: Gândirea de tip cutie neagră de Matthew Syed | Originalii de Adam Grant | Concentrat de Cal Newport | autobiografia Jimi Hendrix: De la zero

Vă așteptăm cu drag la standul nostru de la Bookfest (un stand albastru), în perioada 1 – 5 iunie, între orele 10:00 și 20:00 (vineri și sâmbătă până la 21:00)!

Pentru comenzile de minim 130 lei plasate pe site-ul editurii, transportul este gratuit.