Posturi cu tagurile ‘Castiga urat’

Agassi introduce un nou autor Publica

Iubitorilor de tenis și nu numai, vă prezentăm cu bucurie o carte care de câțiva ani încoace brad-gilbertstă la loc de cinste în bibliotecile marilor jucători de tenis: Câștigă urât. Războiul mental în tenis de Brad Gilbert. Gilbert este considerat de majoritatea experților din lumea tenisului ca fiind un foarte bun strateg și tehnician, remarcându-se de-a lungul timpului ca antrenor al lui Andre Agassi, Andy Roddick și Andy Murray. Fiindcă apare des în Open, autobiografia lui Agassi, ne-am gândit să vă înseninăm ziua cu un fragment în care Agassi relatează cum a devenit Gilbert antrenorul lui:

 

În noua lui calitate de manager al meu, prima sarcină a lui Perry e să‐mi găsească un nou antrenor, cineva care să‐l înlocuiască pe Nick. Alcătuieşte o listă scurtă de candidaţi, iar în vârful ei e un tip care tocmai a scris o carte despre tenis: Câştigă urât. Perry îmi dă cartea, mă îndeamnă să o citesc. Îi arunc o privire urâtă.
— Mulţumesc, nu mulţumesc. Nu‐mi mai trebuie şcoală.
În plus, n‐am nevoie să citesc cartea. Îl ştiu pe autor, Brad Gilbert. E şi el jucător. Am jucat cu el de multe ori, inclusiv acum câteva săptămâni. Jocul lui e opusul celui al meu. E un ţepar, combină vitezele, foloseşte schimbări de ritm, direcţii înşelătoare, şiretlicuri. Are calităţi limitate şi e în mod clar mândru de acest lucru. Dacă eu sunt cazul clasic de om care evoluează sub aşteptări, el e cel care depăşeşte în mod constant aşteptările. Mai degrabă decât să îi învingă pe adversari, îi frustrează, se aruncă pe defectele lor. S‐a aruncat pe mine de multe ori. Sunt intrigat, dar nu se poate. Brad încă joacă. De fapt, din cauza operaţiei şi a perioadei în care am stat departe de teren, e mai sus decât mine în clasament.
— Nu, spune Perry, Brad se apropie de sfârşitul carierei. Are treizeci şi doi de ani şi poate că e dispus să antreneze. Perry insistă că e profund impresionat de cartea lui Brad şi crede că are în ea tipul de înţelepciune practică de care am nevoie.
În martie 1994, când suntem cu toţii la Key Biscayne pentru turneu, Perry îl invită pe Brad la cină la un restaurant italian de pe Fisher Island, Café Porte Chervo. Direct pe apă. Unul dintre preferatele noastre.
Seara abia începe. Soarele tocmai dispare în spatele catargelor şi pânzelor vaselor de pe doc. Perry şi cu mine ajungem mai devreme, Brad chiar la ora stabilită. Am uitat ce înfăţişare ieşită din comun are. Întunecat, robust, e cu siguranţă chipeş, dar nu în sensul clasic. Trăsăturile lui nu sunt cioplite; par turnate. Nu pot să mă dezbar de ideea că Brad arată ca omul primitiv, că tocmai a ieşit dintr‐o maşină a timpului, un pic epuizat pentru că a descoperit focul. Poate că părul lui mă face să gândesc aşa. Capul, braţele, bicepşii, umerii şi faţa îi sunt acoperite de păr negru. Brad are atâta păr, încât sunt în acelaşi timp îngrozit şi invidios. Genele lui sunt fascinante. Mă gândesc: „Aş putea să fac o perucă frumoasă doar din geana dreaptă“. Citește mai mult