Posturi cu tagurile ‘anything you want’

Pocketbook: 40 de lecții de antreprenoriat

Derek Sivers este un antreprenor atipic, muzician, programator și om care iubește să învețe lucruri noi. În Orice îți dorești. 40 de lecții pentru un altfel de antreprenor Derek ne povestește franc tot ce a învățat din experiența lui.
Cartea este un manifest autentic care adună 10 ani de experiență, într-o lectură de o oră. Ediția în limba română este disponibilă în colecția Publica Pocket.

 

Derek: “Din 1998 și până în 2008, am trecut printr‑o experiență extraordinară: am avut un hobby, l‑am transformat într‑o companie și, în final, am vândut afacerea pentru 22 de milioane de dolari. Prin urmare, acum oamenii vor să afle ce gândesc. Sunt întrebat adesea despre această experiență, așa că povestesc cum a fost pentru mine. Multe dintre poveștile mele sunt despre toate greșelile pe care le‑am făcut, unele dintre ele, imense.

Seth Godin: “Orice îți dorești nu e o carte de business obișnuită. Derek a construit o afacere într-un mod diferit – unul uman. A făcut-o fără investiții și cu o serie de principii aparent nebunești. Dacă lui i-a mers, e posibil să-ți iasă și ție. O carte excelentă.

Iată câteva dintre sfaturile lui Sivers:

Spune NU dacă nu te entuziasmează ceva.

Nu-ți pedepsi toți clienții dacă unul te-a dezamăgit.

Dacă ceva nu merge, schimbă!