Motivațiile ascunse ale vieții cotidiene

Scenariul 1: Să spunem că locuiești într‐un loc unde oamenii nu sunt plătiți să recicleze dozele de suc. Iar într‐o dimineață friguroasă o vezi pe vecina ta cărând la centrul de reciclare o plasă mare, plină de doze.

Scenariul 2: Orașul tău și‐a schimbat strategia. Acum, oamenii primesc o plată de cinci cenți pentru fiecare doză reciclată. Și îți vezi vecina cărând o plasă mare, plină cu doze de suc.

Ce părere ai despre vecina ta din scenariul 1? Dar despre cea din scenariul 2?

raw-materials_beverage-cans

În primul scenariu, probabil vei crede că vecina este ecolo­gistă, un cetățean responsabil care își face datoria față de mediu. Dar imediat ce apare în cadru răsplata financiară, chiar și de numai cinci cenți pe doză, ai putea crede că vecina ta este fie zgârcită, fie cu probleme financiare. Te‐ai putea întreba: De ce s‐ar supune unui asemenea efort pentru o plată atât de mică? E oare o zgârie‐brânză?

De fapt, s‐ar putea ca stimulentul de cinci cenți să fi modificat semnificația acțiunii vecinei tale. Înainte de schimbarea strategiei urbane, reciclarea ei ținea de protejarea mediului. Dar, după schimbare, ea s‐ar putea să‐și dea seama că lasă impresia că e zgârcită sau disperată. Ce urmează? Să caut prin tomberoane? În cazul ăsta, nu merită să reciclez. Pe fondul unei astfel de schimbări a percepției sale, ea ar putea chiar să renunțe la reciclat.

Înainte să te decizi să motivezi pe cineva, ar trebui să te gândești mai întâi dacă stimulentul tău nu va umbri cumva dorința lui de a acționa fără să fie recompensat (să protejeze mediul prin reciclare sau să contribuie la studierea cancerului etc.). Acest efect ar putea apărea fie din cauza unei schimbări în percepția acțiunii în sine, fie pentru că ai insultat persoana pe care încerci s‐o încurajezi sau descurajezi. Când te decizi să aplici strategia stimulentelor, trebuie să te asiguri că stimulentul este suficient de mare pentru a da rezultate.

de-ce_publicaFragment extras din cartea De ce? de Uri Gneezy și John List. Copyright © Publica, 2014, pentru ediția în limba română.

Despre cum reacționăm la stimulente, despre motivele pentru care femeile câștigă mai puțin decât bărbații, despre legătura dintre o societate matriarhală și competiție, despre decalajul performanțelor, despre discriminarea modernă și alte prejudecăți, despre motivele ascunse din spatele donațiilor – în inovativa carte De ce?, carte care adună experimente de teren recente conduse de economiștii John List și Uri Gneezy.

Cei care schimbă jocul. Prefața

La începutul anilor ’90 părinţii mei, oameni educaţi, cu facultate, nu ştiau ce înseamnă un plan de afaceri sau la ce foloseşte un credit. Nici ce este şi cu ce se ocupă un antreprenor. Nu din familie am învăţat toate astea. Deşi aşa ar fi trebuit.

În 1919, Pătru Marcu, un băietan de 14 ani dintr‐o familie săracă din Zlatna, s‐a luat după frate‐său mai mare şi a pornit spre Bucureşti. Îl iubea mult pe „Fratele“ care, pentru a scăpa de pisălogeala celui mic, îi promisese că‐l va lua cu el în America deşi, în realitate, avea de gând să‐l lase la o cunoştinţă din Bucureşti care‐i promisese că‐l va angaja pe puşti într‐o prăvălie. „Fratele“ s‐a îmbarcat pe un vapor în Constanţa şi, de atunci, nimeni din familie nu a mai auzit vreodată ceva despre el. Pătru, lăsat la Bucureşti, a început să cureţe în fiecare dimineaţă la ora 6 trotuarul din faţă, geamurile, duşumelele şi rafturile unuia dintre cele mai şic magazine de îmbrăcăminte din Bucureşti, situat pe Lipscani. Hainele erau aduse direct de la Paris, dar Pătru nu avea voie să stea în magazin atunci când acesta era deschis. El era doar băiatul cu mătura, plătit cu un rând de haine pe an, două perechi de ghete, un pat şi mâncare.

Pătru era un băiat frumuşel care ştia să vorbească cuviincios şi să ţină scara trăsurii atunci când doamnele veneau şi plecau de la magazinul de pe Lipscani. Unele au început să ceară ca Pătru să fie cel care le transportă pachetele de cumpărături acasă. Doi ani după ce fusese adus de „Fratele“ la Bucureşti, Pătru a fost numit băiat de prăvălie, plătit cu două rânduri de haine şi de ghete pe an şi cu dreptul de a păstra pentru sine bacşişul primit de la doamne. Tot doamnele l‐au învăţat câteva cuvinte în franţuzeşte, i‐au arătat cum să joace tenis şi cum să schieze. De la şeful magazinului a învăţat cum să ţină socotelile unei prăvălii, iar de la domnul cel mare, proprietarul, cât de multă apă de colonie e bine să folosească pentru ca doamnele să‐l placă. La 20 de ani ajunsese deja şef de raion.

Banii din comisioane nu i‐a cheltuit niciodată. Îi trimitea spre păstrare într‐o bancă din Zlatna, ţinută de un bătrân şi cumsecade neamţ, deşi surorile lăsate acasă se plângeau cu orice ocazie că cei doi fraţi ai lor nu îşi îngrijesc familia. Unul dispăruse în America, iar cel de la Bucureşti nu trimitea niciun ban acasă.

Căci Pătru avea un plan. În fiecare lună, mai bine de un sfert din rochiile, pălăriile, paltoanele şi desuurile aduse de la Paris rămâneau nevândute. Doamnele cumpărau doar ce apărea în cele mai noi cataloage pariziene. Tot ce rămânea pe stoc era făcut pachet şi trimis înapoi de unde venise, prăvălia permiţându‐şi aceste pierderi datorită preţurilor piperate cu care vindea la Bucureşti hainele comandate din Paris.

La zece ani după ce ajunsese în Bucureşti, Pătru l‐a sunat pe domnul neamţ şi l‐a întrebat dacă din banii strânşi până în acel moment ar putea să‐şi cumpere propria‐i prăvălie în Zlatna. Răspunsul a fost negativ, dar domnul neamţ avea o soluţie bună. Proprietarul singurei prăvălii din Zlatna murise într‐un accident şi văduva lui, o ardeleancă blândă de 28 de ani, rămăsese să conducă singură afacerea. Nu ar dori Pătru să o cunoască?

O săptămână mai târziu, un tânăr de 24 de ani, îmbrăcat ca la Bucureşti şi mirosind tocmai potrivit a colonie, a cerut trei batiste în singura prăvălie din Zlatna care vindea aşa ceva. Când le‐a plătit, i‐a zâmbit ardelencei din spatele tejghelei şi a spus „mulţumesc frumos“ în franceză. Peste o lună, cei doi se căsătoreau.

Pătru Marcu s‐a întors la Bucureşti unde, din postura de proprietar, i‐a propus domnului cel mare care ţinea magazinul de pe Lipscani următoarea înţelegere: toate hainele rămase nevândute să i le trimită lui, la Zlatna, iar câştigul îl vor împărţi pe jumătate. Şi câştigurile au fost bune, căci nimeni nu mai văzuse în prăvăliile din Zlatna, şi pe‐o rază de 100 de kilometri în jur, haine aduse direct de la Paris. În câţiva ani au mai cumpărat o prăvălie, la Brad, şi apoi încă una, la Hunedoara, unde s‐au şi mutat. S‐au extins deschizând o cârciumă, pentru care au cumpărat suficientă vie pe un deal din preajmă, câteva popicării şi primul club de echitaţie din zonă. La 40 de ani, Pătru Marcu domina comerţul cu stofe şi haine din zona Hunedoarei, acolo unde s‐a născut Rodica Paulina, fiica lui, şi mai târziu Rodica Eugenia, nepoata lui. Băiatul de prăvălie de pe Lipscani ajunsese domn mare la el acasă.

Personajul de mai sus este străbunicul meu. Doar că, iniţial, povestea lui nu a ajuns sub această formă la urechile strănepotului. Pentru mine moşu’ Marcu a fost cel bătut de comunişti pentru că nu a vrut să le dea „cocoşeii“ (banii de aur care erau, în vremea războiului, cel mai sigur mod de a‐şi proteja economiile). Pentru mine moşu’ Marcu a fost cel care‐i boscorodea pe puternicii zilei, punându‐se pe sine şi pe ai lui în pericol. Pentru mine moşu’ Marcu a fost cel care s‐a sinucis la bătrâneţe, sătul de viaţa sub comunism. Din motive care ţineau de siguranţa familiei, la mine a ajuns doar povestea înfrângerii lui. Abia târziu, mult mai târziu, am aflat că moşu’ Marcu fusese un tânăr hotărât să‐şi transforme visul în fapt, să construiască o solidă afacere de familie şi să împingă lucrurile înainte până ce va obţine independenţa financiară. Abia târziu, mult prea târziu, am aflat că moşu’ Marcu fusese, în termeni contemporani, un antreprenor pur sânge. Şi abia după ce am aflat adevărata lui poveste mi‐am dat seama cât de mult mi‐a lipsit un astfel de model. Căci procesul învăţării se fundamentează de‐a lungul întregii vieţi pe imitaţie, dar mai ales pe admiraţie.

Suntem un popor care, vreme de jumătate de secol, nu a avut pe cine admira. Orizontul admiraţiei ne‐a fost ocupat, din cauza unui nefericit context istoric, cu personaje dubitabile sau subţiri. Aşa am ajuns să avem un deficit de stimă de sine prea mare. Şi, ca orice complex de inferioritate, el se manifestă fie printr‐o deznădejde indiferentă la orice şi la oricine, fie printr‐o supracompensare camuflată într‐un naţionalism artificial, exaltat şi, la o adică, exploatabil în favoarea unor interese individuale.

Da, în România există astăzi multă corupţie, mitocănie şi mizerie. Dar o problemă şi mai mare este că suntem blocaţi într‐o cultură a diminuării în care tot ce e mic se umflă şi tot ce e marginal devine central. Corupţia se mândreşte, mitocănia ne ţine predici şi mizeria se făloşeşte. Şi, deşi au ajuns centrale, chipul nostru nu e alcătuit doar din defecte. Există încă bucăţi de Românie curată şi serioasă. Nu putem şti exact cât de multe, dar ele există. Nu putem aprecia care este forţa lor de schimbare, dar ea există. Şi dacă nu devenim conştienţi că aceste bucăţi de Românie nu sunt doar cazuri unice, izolate, atunci admiraţia noastră va rămâne în continuare orfană, iar influenţa acestor modele aproape de zero.

Apariţia acestei cărţi, în care sunt adunate o parte din poveştile acelei Românii contemporane demne de admirat, este un gest simplu. Avem cărţi despre cum să ne creştem copiii, cum să ne iubim unii pe alţii, cum să slăbim şi cum să izbândim. Dar nu am avut, cel puţin până astăzi, o carte în care să se vadă limpede acea „Românie severă“ pe care istoricul Alexandru Duţu o descria ca fiind formată din „nişte oameni serioşi care‐şi văd de treabă, îşi fac datoria, îşi asumă obligaţii pe care le duc la bun sfârşit cu discreţie şi îşi împlinesc vocaţia plini de răspundere“. Cred că această Românie există şi e necesar ca ea să se vadă mai bine. E necesar ca ea să reînceapă să ocupe un loc central în lumea noastră. Fără festivisme, fără cele mai mari steaguri şi cele mai tricolore emoţii din lume. Simplu şi firesc. Pentru că merită.

În multe familii din România a existat un moşu’ Marcu. Dar dacă nu‐i cunoaştem povestea şi nu o ducem mai departe, atunci el a existat degeaba.

cei-careTextul de mai sus este semnat de jurnalistul Vlad Mixich și este extras din prefața cărții Cei carte schimbă jocul de Mona Dîrțu și Andreea Roșca. Copyright © 2014 Publica

Joi, 5 iunie 2014, ora 18:00 la Grădina Cărturești Verona va avea loc lansarea oficială a cărții în prezența autoarelor, a antreprenorilor a căror poveste este redată în carte, precum și cu participarea semnatarului prefeței de mai sus, Vlad Mixich.

Top vânzări Publica la Bookfest

S-a încheiat Bookfest 2014. Mulțumim cititorilor noștri pentru vizita de la stand, pentru feedback și pentru achizițiile făcute!
Top bestsellers Publica la Bookfest 2014 adună titluri din Victoria Books – seria de biografii și autobiografii celebre – dar și cărți recent lansate sau cărți de referință științifică:

bfkpublica

  1. Roger Federer. În căutarea perfecțiunii – biografia semnată de René Stauffer ocupă primul loc în preferințele cititorilor care au trecut pe la stand.
  2. Cei care citesc acum Alex Ferguson. Autobiografia au parte de o lectură care îmbină psihologia managementului, fotbalul, caii de cursă și alte pasiuni ale renumitului manager sportiv.
  3. Numărul trei este ocupat de cea mai recentă carte din sfera dezvoltării personale semnată de Sir Ken Robinson, Descoperă-ți Elementul.
  4. Liel Leibovitz, cu biografia Hallelujah. Rock & Roll, izbăvire și viața lui Leonard Cohen
  5. Cei care schimbă jocul de Mona Dîrțu și Andreea Roșca este cartea de business storytelling autohton a cărei lansare oficială va avea loc joi, 5 iunie, ora 18:00 în Grădina Cărturești Verona. Vă așteptăm cu drag la un dialog cu autoarele, antreprenorii menționați în carte și Vlad Mixich!
  6. Gândire rapidă, gândire lentă, semnată de Daniel Kahneman, este una din cele mai importante cărți contemporane și ne bucurăm că este una dintre cărțile căutate de cititorii din România.
  7. Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă de Burkeman
  8. Pe locul opt s-au clasat trei titluri: clasica Gena egoistă de Richard Dawkins, Open – autobiografia lui Agassi și cartea de interviuri Papa Francisc.
  9. Inside Out: o istorie personală a Pink Floyd
  10. Isaac Newton de James Gleick – cea mai bună biografie a unui om de știință.

Ce cititori faini avem, nu :)? O lectură cu multe idei bune tuturor!

Lansarea cărții Cei care schimbă jocul

invitatie lansare cei care

Vă invităm joi, 5 iunie, ora18:00, în Grădina secretă Cărturești Verona(strada Pictor Arthur Verona 13-15) unde va avea loc lansarea cărții Cei care schimbă jocul. Cum gândesc, decid și acționează antreprenorii români care se bat cu multinaționale.

Alături de autoarele cărții – Mona Dîrțu și Andreea Roșca – vor participa antreprenorii al căror parcurs este consemnat în carte, iar discuția va fi moderată de jurnalistul Vlad Mixich.

Cei care schimbă jocul este, după știința noastră, prima carte care vorbește despre mecanismele și procesele de decizie ale primei generații de antreprenori români de după deșertificarea comunistă. Am pornit în acest proiect cu gândul că după cortina de mituri, clișee și judecăți pe informație puțină a crescut, în timp, o promițătoare clasă de antreprenori români. Dar Cei care schimbă jocul nu este, totuși, o carte despre afaceri. E mai degrabă o carte despre câțiva oameni care au decis, la un moment dat al vieții lor, să o pornească pe cont propriu – în ciuda lipsei de direcție, de experiență, de capital de pornire și mai ales în ciuda fricii de eșec. – autoarele Mona Dîrțu și Andreea Roșca.

Cartea scoate la iveală, printr-un business storytelling de calitate, experiențele antreprenorilor Dragoș Petrescu (City Grill, Caru’ cu Bere); Mihai Marcu (MedLife); Vasile Armenean (Betty Ice); Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman); Adrian Mihai, Felix Pătrășcanu și Neculai Mihai (Fan Courier); Dan Șucu (Mobexpert); Florin și Măriuca Talpeș (Bitdefender și Softwin).

Suntem încântați să adăugăm în portofoliul nostru o carte care va inspira mulți tineri în drumul lor spre antreprenoriat, semnată de două nume cu rezonanță în jurnalismul românesc. – Bogdan Ungureanu, director executiv editura Publica.

Vă așteptăm cu drag!