Business Model Generation

Ești un spirit antreprenorial?
Te gândești mereu la cum ai putea să creezi valoare și să construiești afaceri noi sau la cum să îmbunătățești ori să transformi organizația?
Încerci să descoperi modalități inovatoare de a face afaceri, pentru a le înlocui pe cele vechi, depășite?

Dacă ai răspuns „da” la oricare dintre aceste întrebări, cartea Business Model Generation este pentru tine! Business Model Generation nu este manualul tipic de strategie sau de management; e un manual pentru vizionari, reformatori și pentru cei care se străduiesc să sfideze modelele demodate de afaceri și să proiecteze întreprinderile de mâine; e o carte pentru generația modelului de afaceri.

Informațiile esențiale sunt descrise simplu și într‑un format vizual: exemplele sunt prezentate prin grafică, imagini și ilustrații color, iar conținutul este completat cu exerciții și scenarii pentru activități în cadrul grupurilor de lucru.

Cartea este împărțită în cinci secțiuni:

  1. Tabloul modelului de afaceri – un instrument pentru descrierea, analiza şi proiectarea modelelor de afaceri
  2. Tipare de modele antreprenoriale bazate pe concepte create de gânditorii de top din lumea afacerilor
  3. Tehnici care să te ajute să proiectezi modele de afaceri
  4. Reinterpretarea strategiei
  5. Un proces generic care să te sprijine în procesul de proiectare al modelelor inovatoare de business.

Iată cuprinsul cărții:

Mai multe despre tabloul modelului de afaceri, un instrument de bază al cărții:

Limbajul comun al inovării

Bogdan Ion, Country Managing Partner EY Romania & Moldova, semnează Cuvântul înainte al cărții Business Model Generation:

Într‑o perioadă în care industrii vechi se prăbușesc în timp ce altele de‑abia se nasc, este nevoie ca modelele de afaceri să fie schimbate, pentru a putea supraviețui pe termen lung. Business Model Generation nu oferă soluții, ci este un ghid detaliat pentru a crea modele inovatoare de afaceri. Spre deosebire de alte manuale de management, volumul semnat de Alexander Osterwalder și Yves Pigneur propune o „hartă” a unei organizații clădite pe nouă piloni (printre care segmentele de clienți, propunerea de valoare, canalele, resursele‑cheie) – o construcție dinamică, la care lucrează reprezentanți din mai multe departamente, nu doar directorii executivi.

Abordarea vizuală a conținutului facilitează lectura și stimulează imaginația. Fotografiile din sesiunile de brainstorming ale unei echipe și desenele prototipurilor sunt exemplificări ale felului în care se poate crea tabloul unui model de afaceri. În plus, volumul conține exerciții practice și povești de succes – modelele unor afaceri care au revoluționat lumea în care trăim, printre care Apple (cu iPod și iTunes), Google, Facebook.

Limbajul simplu, dar nu simplist, și la obiect este probabil cel mai important atu al cărții, foarte utilă celor care aspiră să devină antreprenori, dar și profesioniștilor din diverse domenii, care doresc să afle mai multe despre modelele de afaceri. În fond, pentru a putea reinterpreta sau inova strategii de afaceri, avem nevoie să pornim de la un limbaj comun.

O evocatoare carte de memorii

Kaji Yukiko! Am scrisorile tale. Le-am regăsit după toți acești ani. Una este scrisă de mână, atât de curat, atât de îngrijit, cu cerneală albastră. Pe celelalte le-ai dactilografiat la mașina ta de scris portabilă Smith Corona. Hârtia este încă de culoarea untului și moale ca mătasea. Când ți-am citit scrisorile în această după-amiază a fost ca și cum ai fi continuat să-mi vorbești. Puteam să-ți aud vocea – puternică, hotărâtă, motivantă, elegantă. Cred că îți poți da seama după gravitatea din vocea mea cât de emoționant a fost pentru mine acel moment. Ai spus cândva, pe când aveam nouăsprezece ani, că înainte de a o pune la poștă, citeai fiecare scrisoare cu voce tare așa încât, atunci când aveam să deschid plicul, să-ți pot auzi sunetul vocii.

— Voi fi o pasăre ce stă într-un copac, ai spus. Dacă păstrezi scrisorile mele și le citești din nou, o să mă auzi cântând.

Asta se întâmpla în aprilie 1959, în portul Yokosuka, Japonia. Începea lungul sezon ploios. Acum suntem în 2014 și anul se apropie de sfârșit. Este Crăciunul și, ca de obicei, sunt singur. Scrisorile tale sunt împrăștiate pe pat. Le-am citit pe toate, din nou, cu atenție. Ele cer să fie citite cu atenție. Vorbește cu mine, Yuki! Vorbește cu mine, pentru că n-a mai rămas prea mult timp. Am 76 de ani. Tu – dacă mai ești în viață – ai cel puțin 86. Pot să-ți aud clar vocea, însă m-am chinuit să-mi amintesc exact cum arătai când ne-am cunoscut, acum mai bine de o jumătate de secol. Au trecut cel puțin 25 de ani de când ultima fotografie alb-negru pe care o aveam cu tine a fost distrusă când nenorocitul ăla de acoperiș al casei mele din Bisbee, Arizona, a început să picure. Tot ce mai pot să văd acum sunt contururile feței tale. Ale feței tale manciuriene. Liniile dure ale chipului tău, de parcă ar fi fost dăltuit în piatră și neiubit vreodată. Părul negru strălucitor, până la umeri, cu bretonul tăiat drept deasupra ochilor tăi aprinși. Cât de serioasă erai.

Îmi amintesc că te-ai născut în plină iarnă la Harbin, China. Numele tău, Yukiko, înseamnă Copilul Zăpezii. Când cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat și sovieticii au invadat colonia japoneză din nordul înghețat al Chinei, familia ta a fugit spre sud, în încercarea de a găsi un vapor care să vă ducă la adăpost, în Japonia. Ochii îți erau plini de lacrimi când, la White Rose, mi-ai povestit că tatăl tău fusese ucis și frații tăi au murit, după care n-ați mai rămas decât tu și mama ta, încercând să scăpați.

Atunci când nava mea, Shangri-La, a staționat în port, se întunecase deja în barul acela în care ne întâlneam adesea. În obscuritate, erai o umbră înaltă, subțire, așa cum mi te imaginez și acum. Ți se părea foarte amuzant că eram marinar pe un portavion de atac încărcat cu arme nucleare, dar purtând numele unui paradis mitic. Îmi ai spus:

— Când voi fi bătrână o să-mi amintesc de lucrul acesta foarte amuzant.

Poate că acum ești cu nepoții tăi, adusă de spate, aproape în genunchi, cu copiii trăgând de tine. Le-ai povestit că ai petrecut câteva luni cu un tânăr marinar care te-a ajutat la engleză, care a pus stăpânire pe inima ta și căruia i-ai citit poezii? Probabil că nu. Poate că ești în continuare femeia timidă, dar hotărâtă. Sau ai devenit o japoneză disciplinată și docilă? Glumesc! Pur și simplu, tu nu ai cum să fii vreodată supusă sau doar un chip în mulțime. Tu ești femeia care, imediat după ce ne-am întâlnit, pe 15 aprilie 1959, a vorbit cu mine despre poetul Bashō Matsuō. Tu mi-ai râs în față când am vorbit cu naivitate despre Jack Kerouac. Tu ești femeia care a insistat că haikuul era preferabil, și încă foarte mult, fluxului de conștiință din On the Road.

— Haikuurile sunt mai scurte decât scurt, ai spus în engleza ta îngrijită, însă conținutul este profund. Un haiku bun este ca un ghiocel care răsare străpungând gheața. On the Road continuă la nesfârșit. E ca un avion care se prăbușește.

[…]

Corespondent de război și câștigător al Premiului Pulitzer, Paul Brinkley-Rogers a trăit o viață aventuroasă prin toată lumea. Există însă o poveste pe care nu o poate uita: cea a relației obsedante cu o misterioasă japoneză mai în vârstă decât el. Când a întâlnit-o pe Kaji Yukiko, Brinkley-Rogers avea 19 ani și era marinar pe vasul american Shagri-La. O intelectuală pasionată, Yukiko i-a împărtășit lui Paul uluitoarele sale cunoștințe de literatură, film și poezie și l-a încurajat să-și folosească talentul pentru a devenit scriitorul care este astăzi.

Bucurați-vă de fericirea voastră, cea mai recentă carte din seria Narator, străbate deceniile și continentele, invitându-ne pe toți să retrăim acele iubiri din viața noastră, care nu mor niciodată.

Textul de mai sus este un fragment extras din primul capitol al cărții semnate de Paul Brinkley-Rogers. Pentru coperta ediției în limba română am folosit fotografia mamei Tarei Parsons Eggert, fotografie făcută în anul 1959, același an în care Paul a întâlnit-o pe Yukiko. Iată povestea cărții și a copertei, explicată pe scurt de Tara:

Alege să fii inconfundabil

Srinivas Rao este fondatorul și gazda podcastului Unmistakable Creative, în care a intervievat peste 500 de oameni extrem de creativi care și-au bătătorit propriile căi precum Seth Godin, Tim Ferris, Gretchen Rubin, Simon Sinek, Adam Grant, Nancy Duarte sau Jocelyn Glei. Povestea lui, precum și concluziile interviurilor, au inspirat ideea cărții Inconfundabil: nu-ți propune să fii cel mai bun – propune-ți să fii unicul.

Când ești inconfundabil, competiția devine irelevantă. Nu ești cea mai bună opțiune; ești singura opțiune. Când ești singura opțiune oamenii nu compară, nu caută cea mai bună ofertă. Când ești singura opțiune, oamenii așteaptă să fii disponibil și pentru ei – indiferent dacă vinzi un produs sau un serviciu.

Cartea Inconfundabil îți va oferi inspirație, te va încuraja și te va pregăti pentru a schimba lumea: istorisirile sunt intense și sfaturile, excelente.

Srini Rao:

Când începusem să învăț cum să fac surf, întotdeauna intram în apă cu teamă și nu reușeam să-mi țin echilibrul, pentru că habar n-aveam ce făceam, iar placa mea mare și albastră simboliza, practic, faptul că eram un kook (argou al surferilor pentru „incompetent”). În fiecare dimineață, mă uitam la prognoza de vreme pentru surf cu speranța că valurile nu urmau să fie prea mari. Val după val, nenumărate ore petrecute în apă și șapte ani mai târziu eu încă învăț să fac surf. În unele zile încă mă intimidez. Niciodată nu te oprești cu adevărat din a învăța cum să faci surf.

Traiectoria mea de învățare a acestui sport a semănat mult cu cea a unui artist sau a unui creator. A fost un proces în care am renunțat la frică, la dubii, la așteptări și la imperativul de a fi perfect. A fost un proces de asumare a unui angajament, a unor riscuri și de acceptare a posibilității de a fi înghițit. Și de fiecare dată când merg puțin mai departe de granițele zonei mele de confort sunt capabil să-mi asum și mai multe riscuri, să mă avânt curajos către valuri mai mari. Fiecare val mic mă pregătește pentru unul mai mare. Încă mă înghit destule valuri, dar am învățat o lecție esențială: teama de a fi înghițit nu dispare niciodată până când nu te-ai avântat serios spre un val, iar căderea nu e aproape niciodată pe cât de rea ți-ai închipuit-o.

În mod inevitabil, surful trebuia să fie principiul în jurul căruia se organizează această carte, pentru că acest exercițiu de a urmări valurile mi-a definit viața și mi-a deschis calea spre a deveni inconfundabil. De la statul pe mal la înot pe placă, de la stăpânirea valului perfect la a fi înghițit de apă, surful oglindește orice demers artistic, antreprenorial sau ambițios. Fie că tânjești să îți schimbi cariera sau să începi propria afacere, să renunți la școală sau să te întorci la cursuri, să îți definești mediul artistic sau să îți rafinezi arta, eu sper că aceste pagini te vor ajuta să devii inconfundabil.

În orice demers creativ sau de urmărire a unui scop apar obstacole. Uneori, atingi acele scopuri rapid, iar în alte cazuri îți ia mai mult timp decât ai vrea. Poți citi, te poți pregăti și poți studia până când ești „pregătit”. Dar „pregătit” este o iluzie. Nu vei ști cu adevărat ce e de făcut până când nu intri în apă. Oportunitățile sunt ca valurile. Te poți avânta spre ele sau poți să le tot lași să treacă pe lângă tine. Dar cu cât mai devreme te avânți spre un val, cu atât mai repede va începe călătoria ta. Asemenea fiecărui val pe care am fost vreodată, drumul fiecărei persoane este diferit. Va avea propriul set de provocări, circumstanțe, propriul ritm de desfășurare. A face surf nu se rezumă doar la a merge pe val; este vorba despre senzația absolută de zen și trăirile asociate, ceea ce în argoul de surf se numește „lovitura”. Frumusețea loviturii este că nu poate fi măsurată sau cuantificată, pentru că este un dar nemărginit. Atunci când creația devine propria sa recompensă, te vei depăși pe tine. Vei fi pe cale de a deveni inconfundabil.

Scopul meu este să te fac să te ridici de pe plajă și să te avânți spre valuri citind despre ceea ce îi face pe alții inconfundabili. Derek Sivers spune că „primul om care îl urmează îl transformă pe nebunul singuratic într-un lider”. Toți ne începem drumul spre inconfundabil ca nebuni singuratici. Dar călătoria nu se rezumă la noi, la produse ori servicii; scopul este crearea unei inițiative făcând ceva de care inevitabil oamenii vor fi interesați, ceva din care vor vrea să facă parte.