Sub semnul poveștilor

Irina Tacu este reporter DoR și semnează prefața cărții Juniper:

Nu m-am zbătut niciodată între viață și moarte, dar am cunoscut o fetiță care a făcut acest lucru. Am întâlnit‑o și pe mama ei, care i-a stat alături. Erica avea trei ani, se născuse cu intestin scurt și trăia fără transplant. Mihaela, mama ei, locuia cu fetița în spital de când se născuse aceasta; știa totul despre boala ei, despre secția de terapie intensivă neonatală; cunoștea povestea fiecărui copil și a fiecărui părinte și învățase să facă munca asistentelor. În „boxa” lor de câțiva metri pătrați, mama și fiica își creaseră propriul univers și îl întrețineau cu povești, muzică și multă răbdare.

Când am început să citesc Juniper, nu am făcut-o cu povestea aceasta în gând (ea mi-a revenit printre amintiri mult mai târziu), ci cu bucuria cufundării într-o poveste universală, dezarmant de bine spusă; o poveste nu doar despre părinții care fac totul ca să-și vadă copiii bine – deși cartea vorbește foarte mult și despre asta –, ci despre nenumăratele lucruri mici pe care le facem în fiecare zi fără să știm dacă vom obține ceea ce ne dorim, dar sperând până la capăt, cu toată forța și încăpățânarea, că se va întâmpla așa. Despre narațiunile care ne vindecă și ne ghidează spre lumină.

Kelley Benham și Thomas French explorează povestea familiei lor, de la adolescență și primele întâlniri, până la lupta surprinzătoare pentru viața fetiței lor. După mai mult de patru ani de încercări și tratamente eșuate, Kelley rămâne însărcinată în urma unei fertilizări in vitro, folosind ovulul soției unui prieten și coleg. Însă momentul nașterii apare prematur, la 23 de săptămâni și 6 zile, în „zona zero”, cum e numită de medici, sau la limita posibilității științei de a menține fătul în viață. Realitatea lui Juniper îi confruntă pe Kelley și pe Tom cu următoarea întrebare: care ar fi cel mai mare act de iubire? Să o lase să trăiască sau să o lase să moară?

Nimic nu este complet format la Juniper când se naște: ochii sunt lipiți, pielea este atât de transparentă încât părinții pot să-i vadă inima bătând, nu poate fi luată în brațe decât de asistente și este hrănită numai prin perfuzii. Existența ei e un miracol și ceva extrem de nesigur. Fiecare zi devine o luptă cu moartea pe care fetița o duce în incubator, iar părinții, în jurul ei, așa cum știu mai bine: vorbind cu ea, citindu-i povești și încercând să înțeleagă cât mai bine ce i se întâmplă – fiecare procedură medicală, fiecare operație riscantă, fiecare urgență care apare, fiecare asistentă care intră în contact cu fetița și o îngrijește.

„În întunericul din salonul lui Junebug şi în lumina a tot ce exista dincolo de ea, poveştile erau cea mai bună apărare pe care o aveam eu împotriva aleatoriului. Dacă lumea era definită de tensiunea dintre ordine şi haos, atunci vieţile noastre se desfăşurau între curenţi nesfârșiți de sens şi lipsă de sens. (…) Cântecele pe care le cântam, cărţile pe care le citeam – toate ne ţineau familia pe linia de plutire. Ne calmau, ne inspirau, ne ajutau să rezistăm lunilor nesfârșite, în care nu ştiam dacă povestea fiicei noastre avea să se sfârşească.”

Pe măsură ce citești, știi că Juniper va fi bine. Știi că va supraviețui. Ce te ține cu cartea în mână nu este gândul că o să apară ceva prea tragic, ci că vrei să știi cum se întâmplă totul, cum ajunge fetița care s-a născut prea devreme să fie în regulă, să iasă din întuneric, să-și ia normalitatea înapoi. În lunile petrecute de Juniper în secția de terapie intensivă neonatală, Kelley și Tom pun totul pe foaie cu o precizie factuală și cu o sete pentru adevăr și detalii uneori dureroasă. Capitolele sunt scrise alternativ de cei doi autori și te lasă cu nevoia de a afla ce se întâmplă mai departe, de a ști ce aduce nou în poveste fiecare zi.

Fie că se întâmplă într-un spital din St. Petersburg, Florida, fie în unul din București, povestea părinților care dau tot ce pot pentru copilul lor este una universală. Kelley și Tom o spun pe a lor cu o dragoste molipsitoare pentru cuvinte și scriitură și cu încrederea că poveștile bune ne salvează. În noaptea cea mai rea, când intestinele lui Juniper se perforează și cei doi părinți sunt chemați de urgență la spital, Tom alege din bibliotecă o carte – primul volum din seria Harry Potter – pe care să i-o citească fetiței. La spital, după ce medicii o operează, Tom se așază lângă incubator, cu cartea în mână. O deschide și începe să citească primul capitol: „Băiatul care a scăpat cu viață”. „Pur şi simplu nu vreau să fie singură”, spune el. „Vreau să ştie că nu e singură.”

În mod clar, cartea Juniper ar trebui citită de fiecare părinte. În mod clar, oricine nu e părinte și o citește se va simți norocos că a făcut-o. La final va fi un pic mai bun. Și mai sigur că poveștile bune ne fac să ne simțim mai puțin singuri pe drum, chiar dacă nu pot salva pe cineva de la moarte.

Nobelul în Economie 2017: Richard Thaler

Autorul cărții Comportament inadecvat și co-autor al bestsellerului Nudge, Richard H. Thaler este laureatul Premiului Nobel în Economie al anului 2017! Premiul a fost acordat pentru contribuția adusă domeniului economiei comportamentale, pentru integrarea psihologiei umane în teoria economică și folosirea rezultatelor cercetărilor sale pentru îmbunătățirea politicilor publice.

nudge, comportament inadecvat, nobel economie 2017, economie comportamentala, behavioral economics

Thaler este profesor de Știinţe Comportamentale şi Economie la Universitatea din Chicago şi ocupă funcția de preşedinte al Asociaţiei Economice Americane. A studiat de-a lungul întregii cariere ideea conform căreia agenţii centrali în economie sunt oamenii: indivizi previzibili, supuşi greşelii.

Pentru că vrem să sărbătorim cu toții această realizare, astăzi, 10 octombrie, beneficiezi de 25% discount la achiziția celor două cărți semnate de Richard Thaler.

Știai că…

… Pe lângă distincția oferită, Richard Thaler va primi 9 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1 milion de euro). Întrebat ce va face cu banii, a replicat cu umor: „O să încerc să îi cheltuiesc cât mai irațional posibil!

richard thaler, nobel economie 2017, Anne Ryan via Reuters, economie comportamentala, behavioral economics

… Thaler a avut un rol cameo în filmul nominalizat la Oscar, The Big Short (scenariu adaptat și recompensat cu un Oscar după cartea The Big Short)? El a explicat pe înțelesul tuturor, alături de Selena Gomez, instrumentele financiare complexe menționate în film:

… Thaler a fost primul mare economist interesat de cercetările lui Daniel Kahneman și Amos Tversky, așa că pe aceștia îi leagă o lungă prietenie. Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie (2002) şi autor al cărţii Gândire rapidă, gândire lentă, a spus despre Thaler: „Geniul creativ care a inventat domeniul economiei comportamentale este, de asemenea, un povestitor cu har şi un om foarte amuzant.”

Richard Thaler: «Cel mai bun lucru la Thaler, ceea ce-l face cu adevărat special, este că e leneş.» Până în ziua de azi, Danny Kahneman insistă că mi-a făcut un mare compliment. Lenea mea, susţine el, înseamnă că nu lucrez decât la lucruri suficient de interesante încât să învingă această tendinţă înnăscută de a scăpa de muncă. Doar Danny putea să-mi transforme lenea într-un lucru pozitiv. „Comportament inadecvat” a fost scrisă de un leneş cu acte în regulă. Partea bună este că, după Danny, nu voi scrie decât lucruri interesante, cel puţin pentru mine.

… Dacă te interesează domeniul (și ar trebui în ziua de azi), alege și alte titluri excelente de economie comportamentală.

… În episodul How to Win a Nobel Prize al podcastului Freakonomics Radio de anul trecut, Stephen Dubner a prezis că la un moment dat ar trebui ca Thaler să primească acest premiu. Un fragment preferat, povestit de co-autorul lui Dubner, Steven Levitt: The way I know it’s Nobel season is that around Chicago, a lot of people tend to get haircuts in the few days leading up to the announcement of the prize. And so if I see all my colleagues with really short and well-maintained hair, I know that the prize must be somewhere right about the corner.”

Credit foto Richard Thaler: Anne Ryan via Reuters.

Lansarea cărții Juniper

Juniper French s-a născut la 23 de săptămâni. Cântărea 570 de grame, iar trupul ei subţirel era de lungimea unei păpuşi Barbie. Capul ei era mai mic decât o minge de tenis, avea pielea aproape transparentă, iar prin piept i se vedea inima care abia pâlpâia. Bebeluşii precum Juniper, născuţi la limita viabilităţii, ridică o întrebare crucială: care este cea mai mare dovadă de dragoste – să îi salvezi sau să îi laşi să se stingă?

Părinții și scriitorii Kelley şi Thomas French au ales să lupte pentru viaţa lui Juniper, iar biografia îţi frânge inima pe o pagină şi, câteva paragrafe mai încolo, te face să-ţi doreşti să arunci pumnul în aer în semn de victorie. O carte profund emoţionantă.

lansare carte, juniper, thomas french, kelley french, prematur

Vă invităm cu drag marți, 17 octombrie, @lansarea ediției în limba română a cărții Juniper, scrisă de Kelley și Tom French. Lansarea cărții, în prezența lui Tom French, va avea loc la Palatul Universul. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile; cei cu badge-uri de festival The Power of Storytelling vor avea prioritate. Poți confirma prezența pe facebook: Lansare Juniper.

Eveniment este organizat în cadrul The Power of Storytelling: The Festival.

Thomas French este jurnalist, câștigător (1998) al Premiul Pulitzer pentru seria de articole „Angels & Demons”, în prezent fiind şeful catedrei de jurnalism la Universitatea Indiana. Este autorul cărţilor „Unanswered Cries”, „South of Heaven” şi a bestsellerului New York Times, „Zoo Story”. Kelley Benham French este profesor de jurnalism la Universitatea Indiana. Fost reporter şi editor la Tampa Bay Times, a fost finalistă la Premiile Pulitzer din 2013 pentru seria de articole „Never Let Go”, despre supravieţuirea lui Juniper.

The Power of Storytelling este cea mai mare conferință anuală de storytelling din Europa de Est, ajunsă în 2017 la cea de-a șaptea ediție. An de an, la eveniment sunt sunt invitați vorbitori internaționali, multipremiați în domeniile lor, care ne învață să spunem povești mai bune și mai de impact în orice domeniu: de la marketing, la presă scrisă, radio, ilustrație sau muzică. Tema acestui an este Closer, iar vorbitorii ne vor împărtăși cum gestionează realitățile tulburătoare care ne înconjoară azi, cum le putem da o voce celor care nu sunt auziți și cum ne putem reafirma umanitatea prin povești.

Încrederea în angajați generează performanță și inovație

ceo carrefour romania, freedom inc.

Ianuarie 2004, ESCP Europe Business School, Paris, Franța. Atunci și acolo l-am întâlnit pe Isaac. La vremea respectivă, el era profesor. Eu eram student și aveam 22 de ani. Și nu ascultam de nimeni și nimic! Atunci femeia visurilor mele, prietenii, petrecerile, sportul, muzica, filmele etc. erau mult mai atractive. Dar, în ciuda tuturor eforturilor, urechile mele n-au reușit să ignore unele dintre mesajele transmise de profesorul meu de la acea vreme.

Isaac ținea două cursuri foarte populare printre studenți. Primul era despre cum să devii un manager de succes: să fii aproape de angajați, să iei în seamă feedback-ul lor, să te angajezi să răspunzi atunci când ai promis că o vei face, să faci și nu doar să spui că vei face, să mergi tu în biroul lor și nu să-i chemi pe ei în biroul tău… Pe scurt, informațiile de bază a ceea ce aș numi în prezent leadership centrat pe angajați, pe care și eu l-am pus în practică încă de la începutul carierei mele profesionale.

Cel de-al doilea curs era despre idei și management creativ. Ipoteza era una simplă: cu cât ai mai multe idei, cu atât cresc șansele ca una dintre ele să se dovedească bună. Scopul cursului era să furnizeze metode prin care să sporească numărul de idei bune.

Prima dată când am auzit de ipoteza de tipul „mai multe idei = mai multe șanse de succes” eram în liceu și studiam „Teoria numerelor mari a lui Bernoulli, introducere în matematică și teoria probabilităților”. Această ipoteză – care stă la baza multor afaceri, de la industria muzicală și cinematografică, până la fonduri de hedging și la incubatoarele și acceleratoarele de start-upuri tech – este simplă: găsește, prezintă și încearcă cât mai multe concepte și idei. Cu cât faci asta mai des, cu atât sporesc șansele ca unul/una dintre ele să fie revoluționar/ă și să genereze venituri care vor cântări mai mult decât ideile care nu au prins niciodată formă sau care au eșuat. Cu alte cuvinte, este doar o problemă legată de modul în care gestionezi riscul.

În timp ce unele companii au reușit să-și dezvolte afacerea pe baza acestui principiu al probabilităților, din păcate multe dintre corporațiile tradiționale nu au ajuns la aceeași performanță. Într-o companie cu 10, 50, 500, 10 000 sau peste 100 000 de oameni există ocazia extraordinară de pune în practică nenumărate idei și, astfel, de a mări șansele de succes. Dar intuiția îmi spune că acest lucru nu se întâmplă decât foarte rar. Am fost curios să aflu care sunt motivele și am început să fac cercetări.

Și în ziua de astăzi răspunsul meu este același: acest lucru nu a fost o prioritate. Mai mult, nu a fost considerat un factor cheie în drumul spre succes. Este un lucru știut că, până de curând, mecanismul din lumea afacerilor era următorul: veneai cu o idee, găseai un public care să o testeze, investeai în marketing ca să treci de hopul incipient și să devii o afacere mainstream, făceai bani din această afacere și, în final, îi investeai într-un proiect nou. Dacă totul era făcut așa cum trebuia, apăreau și clienții. În acea lume, cel mai important subiect era eficiența: cu cât mai clar este întreg procesul și cu cât mai lin se derula, cu atât implica mai puține costuri pentru a crea un produs și cu atât mai mari erau profiturile. Așadar important nu era să vii cu idei bune, ci să fii eficient. Acest lucru a generat cele mai bune proceduri și metode de lucru, standarde, raportări și analize sofisticate. Cu alte cuvinte, trebuia să te concentrezi doar pe modul de lucru și să-l ții sub control. Această stare de fapt a dus la rezultate excelente, pentru că mereu apăreau clienți noi… Până într-o zi în care nu au mai apărut. Clienții aveau deja alte opțiuni, pentru că nimeni nu a luat în calcul viteza cu care avansa tehnologia (internetul, telefoanele smart, inteligența artificială, Internet of Things, tehnologia Blockchain etc.). Această dezvoltare a tehnologiei a generat apariția unor produse care au rezolvat problemele clienților, probleme pe care multe companii nici nu le cunoșteau. Așa au devenit dintr-o dată norocoasele proprietare ale unei mașinării perfect unse,  care genera un produs sau un serviciu de care nu mai avea nimeni nevoie.

În aceste condiții, dacă eficiența era cheia acelei lumi previzibile, ar putea fi inovația cheia unei lumi pe care unii o numesc în prezent VUCA: Instabilitate, Incertitudine, Complexitate și Ambiguitate (Engleză în original: Volatility, Uncertainty, Complexity and Ambiguity)? Și dacă eficiența a generat proceduri și control, ce va genera inovația? Aceasta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o când lumea mi-a dat un indiciu sub forma Freedom Inc., cartea primită de la fostul meu profesor.

Toată lumea pare să se concentreze pe întrebarea „Cum?”, dar ce ați zice să ne întrebăm și „De ce?”. Înainte să punem controlul pe primul plan, ce ați zice să ne bazăm mai întâi pe încredere? Oare oamenii sunt doar niște bunuri sau sunt… oameni? Ființe adulte, care iau decizii grele în fiecare zi în viața personală doar dacă cineva le acordă încredere? Cum credeți că ar arăta o companie care s-ar ghida după aceste principii? Cum ar arăta o companie care ar crea un mediu de lucru în care inteligența colectivă, încrederea, complementaritatea și un scop revoluționar, care să fie împărtășit în masă, ar fi pilonii? Care ar fi profilul liderului unei astfel de companii? Cu ce ar fi diferit acesta/aceasta față de mentalul colectiv?

După părerea mea, acesta este subiectul cărții pe care o țineți în mână. În timp ce o veți citi, s-ar putea să fiți dezamăgiți. În definitiv, nu oferă soluții, proceduri sau vreun sistem care să pună lucrurile în mișcare. Dar ridică unele întrebări, iar cele mai multe încep cu „De ce?”. Și, pornind de la aceste întrebări care, la rândul lor, au generat alte întrebări, compania care a fost îndeajuns de amabilă să mă primească în interiorul ei în ultimii cinci ani, a pornit într-o călătorie lungă și neașteptată. Unele etape sunt vizibile pentru noi, altele sunt vizibile pentru clienții noștri, dar majoritatea lucrurilor se desfășoară dincolo de ochii lumii și se dezvoltă în ritmul lor natural, asemenea unui bambus chinezesc care mai întâi se dezvoltă sub pământ vreme de cinci ani.

A fost o plăcere să citesc această carte și să aplic principiile pe care le prezintă. Versiunea în limba română este o bucurie pentru noi și atât eu cât și compania pe care o reprezint suntem onorați să o punem la dispoziția cititorilor români. Cine știe? În paginile ei poate vor găsi drumul care îi va duce într-o călătorie neașteptată.

Textul de mai sus este Cuvântul-înainte al ediției în limba română a cărții Freedom Inc. și e semnat de Jean-Baptiste Dernoncourt (foto sus), CEO Carrefour România. Mai multe informații despre lumea Carrefour aici.

Freedom Inc. a câștigat în Franța premiul pentru cel mai bun volum de business, a fost o carte dezbătută în/ de multe publicaţii importante și a fost subiectul unui documentar TV de 90 de minute, care a bătut toate recordurile de popularitate.