Invitat pe blog

Guest blogger, citate, interviuri

Baba și mulțimile din noi

Baba nu clipește. Este complet placid față de mulțimea de copii surescitați care s‑a adunat în jurul lui. Nu este perturbat nici de canicula verii californiene. Nu‑l deranjează tampoanele de bumbac care‑i mângâie fața, corpul și lăbuțele. E firesc să fie nonșalant, dat fiind că trăiește în siguranță și răsfăț. Trăiește în Grădina Zoologică din San Diego, poartă o armură impenetrabilă și în această clipă atârnă agățat de centura unui îngrijitor. Baba este un pangolin cu burtă albă – un animal drăgălaș care arată ca o încrucișare între un furnicar și un con de brad. E cam cât o pisică mică. Ochii lui negri au un aer jalnic și firele de păr care‑i încadrează obrazul arată ca niște favoriți răzvrătiți. Fețișoara sa rozalie se termină într‑un bot fără dinți, special adaptat pentru ingurgitarea de furnici și termite. Picioarele din față, mici și îndesate, au la capete gheruțe lungi și curbate cu care se agață de copaci și sapă în cuiburi de insecte, corpul terminându‑i‑se cu o codiță lungă cu care atârnă de ramurile copacilor (sau de îngrijitorii zoo prietenoși).

Dar cea mai distinctivă trăsătură a sa ar fi, de departe, solzii. Capul, corpul, membrele și coada sunt acoperite de ei – mici discuri suprapuse, de un oranj‑pal, care formează un strat protector extrem de dur și care sunt alcătuite din același material ca și unghiile voastre, cheratină. Și, pe bune, chiar arată și se simt ca o mulțime de unghii suprapuse, chiar dacă supradimensionate, date cu ojă și tocite rău. Solzii, deși se mișcă flexibil, sunt ferm prinși pe corp, așa că se ridică și coboară pe măsură ce‑i trec mâna pe spinare. Dacă l‑aș mângâia în sens opus, probabil că m‑aș tăia – mulți solzi sunt ascuțiți ca o lamă de ras. Neprotejate sunt doar fața, pântecele și lăbuțele lui Baba, pe care, dacă ar vrea sau ar fi nevoie, le‑ar putea apăra făcându‑se ghem. Asta‑i și abilitatea care dă numele speciei sale: pangolin se trage din cuvântul malaysian pengguling, care înseamnă „ceva care se face sul”.

Baba este unul dintre animalele‑ambasador ale grădinii zoologice – creaturi excepțional de docile și de bine dresate care iau parte la activitățile dedicate publicului larg. Îngrijitorii îi duc frecvent în aziluri de bătrâni și în spitale de copii pentru a mai însenina zilele oamenilor în suferință și pentru a le prezenta animale neobișnuite. Dar astăzi e ziua lui liberă. Șade atârnat de centura îngrijitorului său, precum cel mai ciudat brâu din lume, în timp ce Rob Knight îi freacă ușor un tampon de bumbac pe față. „Aceasta este una dintre speciile care m‑au fascinat din copilărie – prin simplul fapt că așa ceva poate să existe”, spune el.

Knight, un neozeelandez înalt, subțirel și tuns scurt, este un savant al lumii microscopice, un cunoscător al invizibilului. Studiază bacterii și alte organisme microscopice – microbi – și este fermecat îndeosebi de cele care trăiesc în interiorul sau în exteriorul organismelor animalelor. Pentru a le studia, trebuie mai întâi să le colecteze. Colecționarii de fluturi folosesc plase și borcane; unealta preferată a lui Knight este tamponul de bumbac. Apucă unul mic și îl freacă de nasul lui Baba vreo două secunde, suficient cât să‑l infuzeze cu bacteriile pangolinului. Mii, dacă nu milioane, de celule microscopice sunt acum prinse în vălătucul alb. Knight se poartă delicat, pentru a nu deranja pangolinul. Baba n‑ar fi putut părea mai puțin deranjat nici dacă s‑ar fi străduit. Am senzația că, dacă o bombă ar fi explodat lângă el, singura sa reacție ar fi fost să se foiască un pic.

Baba nu este doar un pangolin. Este și o masă colcăitoare de microbi. Unii dintre aceștia trăiesc în interiorul lui, preponderent în intestine. Alții trăiesc la suprafață, pe cap, pe abdomen, pe lăbuțe, pe gheare și pe solzi. Knight tamponează pe rând fiecare dintre aceste locuri. Și‑a tamponat și toate părțile corpului său cel puțin o dată, întrucât și el găzduiește propria‑i comunitate de microbi. La fel și eu. La fel și fiecare fiară din grădina zoologică. La fel și fiecare creatură de pe planetă, cu excepția câtorva animale de laborator create special de cercetători să fie sterile.

Cu toții posedăm o foarte bogată „menajerie” microscopică, numită generic microbiotă sau microbiom. Aceste organisme trăiesc la suprafața corpului, în interiorul lui și uneori chiar în interiorul celulelor noastre. Majoritatea sunt bacterii, dar și alte mici vietăți incluzând fungii (cum ar fi drojdiile) și archaea, un grup misterios cu care vom face cunoștință mai târziu. Există, de asemenea, și virusuri, într‑un număr greu de imaginat – un virom care infectează toți ceilalți microbi și, ocazional, celulele gazdei. Cu ochiul liber nu putem vedea nicio astfel de vietate minusculă. Dar, dacă ar fi ca toate celulele unui organism să dispară în mod misterios, ar fi probabil detectabile ca o fantomatică licărire microbiană, conturând un nucleu animal de‑acum dispărut.

[…]

Orson Welles a spus că „ne naștem singuri, trăim singuri, murim singuri”; se înșela. Nu suntem niciodată singuri – nici când suntem pe deplin singuri. Ființăm în simbioză – un termen minunat care descrie organisme diferite trăind împreună. Unele animale sunt colonizate de microbi încă din stadiul de ouă nefecundate; altele capătă primii parteneri în momentul nașterii. Apoi continuăm să ne trăim viața în compania lor. Când mâncăm, mănâncă și ei. Când călătorim, vin și ei cu noi. Când murim, ne consumă rămășițele. Fiecare dintre noi este o grădină zoologică în toată puterea cuvântului – o colonie încapsulată într‑un singur corp. Un colectiv de specii. O lume întreagă.

[…]

Zoologia în ansamblu este, de fapt, ecologie. Nu putem înțelege deplin viața animală fără a ne înțelege microbii și simbioza cu ei. Și nu ne putem aprecia pe deplin microbiomurile proprii fără a aprecia felul în care cele ale speciilor care ne întovărășesc le îmbogățesc și le influențează viața. Ar trebui să lărgim lentilele pentru a privi în ansamblu întregul regn animal, apoi să focalizăm pentru a vedea ecosistemele ascunse care există în fiecare creatură. Când ne uităm la cărăbuși și elefanți, la scoici și râme, la părinți și prieteni, vedem indivizi croindu‑și calea prin viață ca o adunătură de celule într‑un singur corp, antrenați de un singur creier și operând cu un singur genom. Dar asta‑i doar o ficțiune plăcută. De fapt, suntem mulțimi, cu toții. Întotdeauna „noi” și niciodată „eu”. Uitați de Orson Welles și urmați‑l pe Walt Whitman: „Sunt mare, cuprind mulțimi”.

Fragmentul de mai sus este semnat de Ed Yong și reprezintă o parte din introducerea excelentei cărți din Co-lecția de știință – Cuprind mulțimi. Miliardele de microbi din noi și felul în care ne modelează viața.

Bill Gates și recomandările lui de lectură

recomandari de carte bill gates

Atunci când nu se ocupă de proiecte filantropice, Bill Gates citește. Iată câteva dintre recomandările lui din ultimii ani, care se găsesc și în portofoliul editurii noastre:

Shoe Dog

Memoriile lui Phil Knight ne arată că drumul spre succes nu e întotdeauna floare la ureche. E o călătorie haotică, plină de greșeli, încercări și sacrificii nesfârșite. Cred că intenția lui Knight nu a fost să învețe cititorul ceva; nu veți găsi sfaturi și liste de bifat. În schimb reușește ceva mai mult: își spune povestea cât se poate de onest. E o poveste incredibilă. E reală. Și vei înțelege de ce, în ultimele pagini, în ciuda tuturor greutăților experimentate, Knight spune: Doamne, cum aș vrea să retrăiesc totul!

Zece materiale minune și poveștile lor incredibile

După cum explică în cartea sa, obsesia personală și profesională a lui Mark Miodownik e pentru materialele de bază pe care de cele mai multe ori nici nu le observăm, dar și pentru super-materialele care vor schimba lumea în perioada următoare. Sunt fericit să declar că Miodownik e un scriitor deștept și cu simțul umorului, cu un talent special de a împărtăși pasiunea lui pentru acest subiect. Zece materiale minune e o lectură accesibilă și amuzantă.

O hiperbolă și jumătate

Cartea o vei parcurge în 3 ore, maxim. Dar îți vei dori să dureze mai mult, pentru că e foarte amuzantă și deșteaptă. Cred că am întrerupt-o de nenumărate ori pe soția mea, Melinda, pentru a-i citi pasajele care m-au făcut să râd în gura mare… În ciuda titlului cărții, istorisirile lui Allie sunt incredibil, și uneori brutal, de reale. Nu e o hiperbolă să spun că ador modul ei de a vedea și de a descrie situații cu spiritul de observație al unui om de știință, cu creativitatea unui artist și cu hazul unui comedian.

What if?

Subtitlul cărții e Răspunsuri ştiinţifice serioase la întrebări ipotetice absurde, și chiar despre asta e vorba! Oamenii îi trimit lui Munroe întrebări din diverse domenii: fizică, chimie, biologie. Întrebări precum De la ce înălțime ar trebui să dai drumul unei bucăți de carne ca să fie friptă numa’ bine când atinge pământul? Explicațiile lui Munroe sunt amuzante, dar știința care stă la baza răspunsurilor lui e precisă. E o lectură amuzantă și, pe parcurs, vei învăța câte ceva despre ADN, oceane, atmosferă, viteza orbitală și multe altele.

Dincolo de frumusețea perenă

Katherine Boo a petrecut trei ani în Annawadi, o mahala de lângă aeroportul celui mai mare oraș din India. Cartea ei e un memento puternic despre câtă muncă mai trebuie depusă pentru a reduce inegalitatea din această lume. Dar e în același timp o poveste înălțătoare despre oamenii care se luptă pentru viitorul lor și, în felul lor propriu, sunt inovativi și cu spirit antreprenorial. Am vizitat multe periferii urbane și e întotdeauna dificil să le explici oamenilor de acasă cât de mohorât e totul, așa că dacă vrei să citești o carte genuină despre realitatea unei lumi, o recomand.

Excepționalii

E o carte interesantă care se focusează pe oamenii care devin high-achievers. Disclaimer: sunt menționat în carte.

Open

Mi-a făcut plăcere să citesc autobiografia lui Agassi, și am apreciat în special candoarea cu care a împărtășit povestea vieții lui.

SuperFreakonomics

Steven Levitt și Stephen Dubner acoperă teme diverse și actuale. Recomand această carte tuturor celor care citesc nonficțiune; e foarte bine scrisă și plină de informații interesante.

Alte cărți apreciate de Bill Gates:

Diavolul din orașul alb

Gândire rapidă, gândire lentă

Steve Jobs de Walter Isaacson

Change by Design

De unde vin ideile bune?

Semnalul și zgomotul

Și în final două recomandări de titluri a căror ediție în limba română e în curs de apariție (septembrie): I Contain Multitudes și How Not to Be Wrong.

How Not to be Wrong
Ellenberg, matematician și scriitor, ne arată cum matematica joacă un rol important în viețile noastre de zi cu zi, iar noi nici nu realizăm. Fiecare capitol începe cu un subiect care pare destul de simplu, și ajungem să citim despre cum e implicată matematica. În unele locuri matematica devine puțin mai complicată, dar întotdeauna sfârșește prin a se convinge că încă îl înțelegem.

Și un dialog între Bill Gates și Ed Yong, autorul cărții I Contain Multitudes | Conțin mulțimi:

 

Teoria sentimentelor morale

Echipa Marfin Bank semnează prefața ediției în limba română a cărții semnate de Adam Smith, Teoria sentimentelor morale:

Probabil că Adam Smith este mai cunoscut pentru cea de-a doua sa carte, Avuția națiunilor, care, după mai mult de 300 de ani, a rămas pentru partizanii piețelor libere un must read cu relevanțe contemporane. Teoria sentimentelor morale (prima ediție a apărut în anul 1759; ediția în limba română este traducerea celei de-a șasea ediții originale, cu adăugiri, apărută în anul 1790) este o analiză profundă a naturii comportamentului uman și a teoriei sociale, o carte excepțională în istoria mondială a intelectualității. Ideile sale sunt convergente cu cele ale altor filosofi ai epocii, precum Hume, Bentham, Mill.

În prima sa carte, Adam Smith se concentrează pe etică și binefacere socială, structurând lucrarea în patru părți: drepturi private și libertăți naturale, drepturi familiale (economice) ale statului și libertăți individuale (politice), stabilind deja parametrii pentru Avuția națiunilor. Filosoful și economistul scoțian a încercat și a reușit să ofere o imagine clară a comportamentului uman în diferite situații, subliniind răsplata și pedeapsa, sensul datoriei și impactul mai multor factori sociali și economici asupra comportamentului valorilor morale. Smith găsește interesant rolul compasiunii, al grijii față de binele altora, a căror bucurie poate genera mulțumire proprie. Cu cât omul simte singur, la prima mână, trăirile celorlalți, cu atât compasiunea este mai puternică.

Autorul argumentează profund faptul că valoarea pe care cineva o atribuie unei judecăți nu se bazează pe valoarea/utilitatea judecății, ci pe similaritatea cu propria judecată, astfel atribuindu-se sau nu calitatea de judecată corectă sau justă. De asemenea, emoțiile sociale precum generozitatea, umanitatea, compasiunea sunt luate în considerare în principal dacă nu sunt percepute ca un exces şi dacă sunt aprobate de un spectator imparțial.

Această carte nu își va pierde niciodată valoarea excepțională și caracterul de actualitate în explorarea înțelegerii dorinței specifice naturii umane, de a face bine prin simpatie și pasiune.

Prima traducere a celei dintâi opere semnate de Adam Smith. Cuvântul traducătorului

Ediția publicată în limba română este cea de-a șasea a cărții, și e o ediție care cuprinde completările lui Adam Smith; în original a apărut în anul 1790.

Dan Crăciun este traducătorul cărții semnate de Adam Smith, iar fragmentul de mai jos este extras din Cuvântul traducătorului de la începutul cărții Teoria sentimentelor morale. Dan Crăciun este Profesor Universitar Doctor la Academia de Studii Economice, Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine; predă Business Ethics, Social Psychology, Behavioural Economics.

Deloc învechită, limba în care Adam Smith expune teoria sa despre sentimentele morale are totuși savoarea unui text din secolul al XVIII-lea, în care, alături de termeni cât se poate de actuali – precum virtute, morală, sentiment, motiv, spectator imparțial, aprobare etc. –, care nu pun traducătorului nicio problemă, există și cuvinte, sintagme sau expresii pe care le putem înțelege și astăzi fără mari dificultăți în traducere literală, dar pe care, în firescul limbii române de astăzi, am fi tentați să le înlocuim cu altele.

Unii dintre acești termeni nu sunt esențiali în expunerea eticii lui Smith, dar pun traducătorul în fața unei importante opțiuni stilistice, având de ales între actualizarea textului original, spre a nu contraria deprinderile lingvistice ale cititorului din zilele noastre, și păstrarea izului ușor vetust al expresiilor originale, spre a nu-i răpi cititorului contemporan plăcerea de a parcurge o operă majoră de filosofie morală, încă grăitoare în principiile și argumentele sale, dar scrisă cu peste două secole și jumătate în urmă. De exemplu, foarte des utilizatul termen proper, pe care, în limba cultă de astăzi, l-am traduce mai degrabă prin „adecvat” sau „corespunzător”, am preferat să-l traducem de cele mai multe ori fie prin cuvântul „potrivit”, fie, atunci când contextul o sugera limpede, prin termenul „cuvenit”. Uneori, am evitat traducerea literală a unor expresii care ar fi contrariat cititorul, întrucât aceeași idee sau sugestie metaforică are, în limba română, alte forme familiare. De pildă, un concept esențial în sentimentalismul lui Smith este „spectatorul imparțial”, pe care foarte frecvent autorul îl mai numește și that inmate in our breast – literal, „acel locatar/chiriaș/deținut/intern din piept”; am socotit că este mai potrivit să ne referim la „acel locuitor din adâncul inimii”, fiindcă, în limba noastră, nu pieptul, ci inima este sălașul (metaforic) al sentimentelor; cât despre inmate, oricare dintre traducerile uzuale sună strident și neverosimil.

Problemele cu adevărat majore sunt legate însă chiar de termenii centrali ai eticii lui Smith. Primul în ordinea apariției, a frecvenței și a importanței este propriety. Având de ales între decență, justețe, conformitate sau corectitudine și dorind să păstrăm parfumul textului original, nu am avut multe ezitări în a alege varianta „bună-cuviință”.

Un alt termen central în etica lui Smith care ne-a pus de multe ori în fața unei alegeri dificile este benevolence, având și forma alternativă good will. După îndelungi ezitări, am decis să traducem cel mai adesea good will prin „bunăvoință”, iar benevolence fie prin „mărinimie”, fie, în anumite contexte, prin „altruism”. Ori de câte ori ni s-a părut că redarea fidelă a sensului nu are nimic de suferit, am preferat termenul mărinimie, pentru a păstra tonul textului original. Sunt însă și fragmente unde am socotit că se impune termenul altruism, întrucât Smith se referă în mod explicit la dorința permanentă a agentului moral de a lua decizii menite să promoveze fericirea celorlalți și de a acționa în conformitate cu ele. Mărinimia sau generozitatea (Smith utilizând pe alocuri și termenul generosity) poate fi părtinitoare; pot fi mărinimos cu prietenii foarte apropiați, dar nu foarte darnic cu necunoscuții sau cu niște relații nu îndestul de apropiate; pot fi extrem de generos față de copiii mei, dar nu și față de tovarășii lor de joacă. Altruismul este o mărinimie principială, care își face din fericirea meritată a celorlalți, oricine ar fi ei, o preocupare constantă și un criteriu de moralitate. Lui Smith îi lipsește acest termen, fiindcă el nu întrebuințează niciodată cuvântul egoism – conceptul opus altruismului, în locul căruia preferă fără excepție selfishness, fapt oarecum surprinzător dacă avem în vedere că Smith avea solide cunoștințe de limba latină, din care provine și termenul benevolence. Evident, noi am tradus peste tot selfishness prin „egoism”, ceea ce, în versiunea românească, face ca „altruismul” să aibă o rezonanță câtuși de puțin neașteptată și stridentă.

Folosirea termenului „altruism” nu este singura abatere de la intenția noastră de a evita, pe cât posibil, orice actualizare a textului original. O altă încălcare deliberată a regulii pe care ne-am impus-o a fost traducerea unei expresii arhaice a lui Smith – fellow-feeling – literal, „simțire-împreună” sau „simțire-pereche”, cu sensul de sentiment împărtășit cu altul, prin termenul consacrat mult mai târziu de „empatie”. Din fericire, nu este un concept-cheie și Smith nu recurge la el decât rareori pe parcursul întregii opere. În afara câtorva excepții de acest gen, în rest ne-am străduit să nu apelăm la termeni din limba cultă actuală, neuzitați pe vremea lui Adam Smith.

Dar și în această privință ne-am confruntat cu o problemă. Pe alocuri, traducerea textului original evocă scrierile cronicarilor noștri, precum Grigore Ureche sau Miron Costin, ori pe cele ale mai recentului Nicolae Bălcescu. Ici și colo apar însă termeni disonanți prin actualitatea lor, făcându-l, poate, pe cititor să-l suspecteze pe traducător de superficialitate și lipsă de consecvență, odată ce strecoară printre cuvintele și expresiile venerabile ale scriiturii din vremi îndepărtate anumiți termeni și unele sintagme supărător de actuale. Așa ar fi în contextul scrierilor românești la care ne-am referit, dar limba engleză din secolul al XVIII-lea, în care se exprimă Adam Smith, este mai emancipată și, în acest sens, mai actuală decât limba cronicarilor noștri. Frecvent apar în textul original termeni precum system, standard, interconnected, to promote, intelligible, incomprehensible, incompatible, superstructure și alții asemenea, pe care am socotit că nu este cazul să-i înlocuim cu arhaisme sau „neaoșisme” românești, numai de dragul consecvenței stilistice – deși am luat în calcul și această opțiune, fără a-i găsi însă argumente suficient de temeinice. Am făcut, poate, o singură excepție: ori de câte ori Smith folosește expresiile self-control ori self-government, cel mai adesea am preferat să traducem prin „stăpânire de sine”, și nu prin autocontrol sau autoguvernare.

[…]

Dar cele mai serioase provocări ale textului original nu sunt legate de termenii pe care-i folosește Adam Smith, ci de lungimea neobișnuită a frazelor, care se întind, nu de puține ori, pe aproape jumătate de pagină. Refăcând, nu de puține ori, topica întregii fraze, sperăm să-i fi fost de ajutor cititorului român în efortul său de a urmări sensul frazei până la capăt. Un efort care merită făcut, căci Teoria sentimentelor morale este o operă marcantă în istoria eticii, care explorează mai departe decât oricare alta o cărare mai puțin bătută de filosofii moralei, majoritatea considerând că facultatea privilegiată a deciziei și acțiunii morale este rațiunea sau credința, menite să domine și să cumințească dinamismul anarhic și incoerent al sentimentelor.

 

12345