Ce e nou la Publica?

Titluri, colecții, proiecte noi

Cele 14 reguli ale lui Johan Cruyff

Johan Cruyff, unul dintre cei mai influenți fotbalişti din toate timpurile, își povesteşte viața în autobiografia Driblingul meu, de la fotbalul jucat pe străzile Amsterdamului, până la aprecieri precum Fotbalistul Mondial al Secolului. Dacă pe teren şi pe banca de rezerve Cruyff a avut un control absolut asupra situaţiei, în afara fotbalului viaţa sa a fost mult mai turbulentă, incluzând o tentativă de răpire şi falimentul personal, despre care vorbeşte în această carte cu şarmul şi onestitatea care l-au caracterizat întotdeauna. Dragostea pentru mișcare și filozofia fotbalului total se conturează citind fiecare pagină a acestei autobiografii.

Cartea face parte din seria de biografii celebre Victoria Books și, comparat cu restul cărților din serie, aceasta are un format special: margini colorate în culoarea copertei.

Moartea lui Cruyff, din martie 2016, a oprit lumea fotbalului în loc şi a generat un val de emoţie fără precedent:

Johan Cruyff a fost un profesor extraordinar şi un analist fără ocolişuri al jocului pe care l-a iubit şi pe care l-a schimbat pentru totdeauna. Driblingul meu e istoria completă a ceea ce a lăsat ca moştenire extraordinară.

#14forever ne-a lăsat, pe lângă povestea lui, un set de reguli:

Cele paisprezece reguli ale mele sunt gândite pentru a fi respectate pe fiecare teren de fotbal și pe fiecare teren de sport de la școală. Ele există pentru a-i învăța pe tineri că sportul și jocurile pot fi transpuse în viața de zi cu zi. Pentru ca totul să funcționeze, nu ai nevoie de matematici superioare, ci trebuie doar să colaborezi cu un coleg; va funcționa de fiecare dată.

1. SPIRIT DE ECHIPĂ – Pentru a realiza un lucru, trebuie să-l faci în echipă.
2. RESPONSABILITATE – Îngrijește-te de lucruri ca și cum ar fi responsabilitatea ta.
3. RESPECT – Respectă-i pe cei din jur.
4. INTEGRARE – Implică-i și pe alții în activitățile tale.
5. INIȚIATIVĂ – Îndrăznește să faci ceva nou.
6. ANTRENAMENT – Ajută-i de fiecare dată pe coechipierii tăi.
7. PERSONALITATE – Fii tu însuți.
8. IMPLICARE SOCIALĂ – Interacțiunea e esențială, atât în sport, cât și în viață.
9. TEHNICĂ – Să cunoști elementele de bază.
10. TACTICĂ– Să știi ce ai de făcut.
11. DEZVOLTARE – Sportul dezvoltă corpul și mintea.
12. ÎNVĂȚĂTURĂ – Încearcă să înveți ceva nou în fiecare zi.
13. COLABORARE – O parte esențială a oricărui joc.
14. CREATIVITATE – Oferă frumusețe sportului.

Rod Laver: autobiografia unei legende

Nu toți am avut ocazia să îl vedem jucând pe Rod Laver, însă știm că atunci când numele lui e menționat, urmează, invariabil „cel mai mare jucător de tenis din istorie” sau „Racheta”.

Autobiografia Rod Laver e o călătorie minunată, înălțătoare și plină de nostalgie, care descrie drumul acestuia către celebritate, de la copilăria petrecută într-un orășel din Queensland-ul anilor ’50, la reușitele din circuitul de amatori și culminând cu înălțimile amețitoare ale victoriilor din turneele de Mare Șlem.

Laver a dominat tenisul mondial timp de aproape două decenii și e singurul jucător din istoria tenisului care a cucerit de două ori Marele Șlem Complet. De asemenea, Laver deține recordul pentru cele mai multe titluri câștigate în istoria tenisului – peste 200 de turnee.

Prefața cărții este semnată de Roger Federer: „Rod iubește tenisul și tot ce ține de acest sport, iar acest lucru reiese din fiecare pagină a cărții. Și poate, după ce veți termina de citit această poveste, veți înțelege mai multe despre sportul pe care îl adorăm.”

Anul acesta Federer a primit cupa Australian Open de la Rod Laver (pe Rod Laver Arena):

 

Business Model Generation

Ești un spirit antreprenorial?
Te gândești mereu la cum ai putea să creezi valoare și să construiești afaceri noi sau la cum să îmbunătățești ori să transformi organizația?
Încerci să descoperi modalități inovatoare de a face afaceri, pentru a le înlocui pe cele vechi, depășite?

Dacă ai răspuns „da” la oricare dintre aceste întrebări, cartea Business Model Generation este pentru tine! Business Model Generation nu este manualul tipic de strategie sau de management; e un manual pentru vizionari, reformatori și pentru cei care se străduiesc să sfideze modelele demodate de afaceri și să proiecteze întreprinderile de mâine; e o carte pentru generația modelului de afaceri.

Informațiile esențiale sunt descrise simplu și într‑un format vizual: exemplele sunt prezentate prin grafică, imagini și ilustrații color, iar conținutul este completat cu exerciții și scenarii pentru activități în cadrul grupurilor de lucru.

Cartea este împărțită în cinci secțiuni:

  1. Tabloul modelului de afaceri – un instrument pentru descrierea, analiza şi proiectarea modelelor de afaceri
  2. Tipare de modele antreprenoriale bazate pe concepte create de gânditorii de top din lumea afacerilor
  3. Tehnici care să te ajute să proiectezi modele de afaceri
  4. Reinterpretarea strategiei
  5. Un proces generic care să te sprijine în procesul de proiectare al modelelor inovatoare de business.

Iată cuprinsul cărții:

Mai multe despre tabloul modelului de afaceri, un instrument de bază al cărții:

O evocatoare carte de memorii

Kaji Yukiko! Am scrisorile tale. Le-am regăsit după toți acești ani. Una este scrisă de mână, atât de curat, atât de îngrijit, cu cerneală albastră. Pe celelalte le-ai dactilografiat la mașina ta de scris portabilă Smith Corona. Hârtia este încă de culoarea untului și moale ca mătasea. Când ți-am citit scrisorile în această după-amiază a fost ca și cum ai fi continuat să-mi vorbești. Puteam să-ți aud vocea – puternică, hotărâtă, motivantă, elegantă. Cred că îți poți da seama după gravitatea din vocea mea cât de emoționant a fost pentru mine acel moment. Ai spus cândva, pe când aveam nouăsprezece ani, că înainte de a o pune la poștă, citeai fiecare scrisoare cu voce tare așa încât, atunci când aveam să deschid plicul, să-ți pot auzi sunetul vocii.

— Voi fi o pasăre ce stă într-un copac, ai spus. Dacă păstrezi scrisorile mele și le citești din nou, o să mă auzi cântând.

Asta se întâmpla în aprilie 1959, în portul Yokosuka, Japonia. Începea lungul sezon ploios. Acum suntem în 2014 și anul se apropie de sfârșit. Este Crăciunul și, ca de obicei, sunt singur. Scrisorile tale sunt împrăștiate pe pat. Le-am citit pe toate, din nou, cu atenție. Ele cer să fie citite cu atenție. Vorbește cu mine, Yuki! Vorbește cu mine, pentru că n-a mai rămas prea mult timp. Am 76 de ani. Tu – dacă mai ești în viață – ai cel puțin 86. Pot să-ți aud clar vocea, însă m-am chinuit să-mi amintesc exact cum arătai când ne-am cunoscut, acum mai bine de o jumătate de secol. Au trecut cel puțin 25 de ani de când ultima fotografie alb-negru pe care o aveam cu tine a fost distrusă când nenorocitul ăla de acoperiș al casei mele din Bisbee, Arizona, a început să picure. Tot ce mai pot să văd acum sunt contururile feței tale. Ale feței tale manciuriene. Liniile dure ale chipului tău, de parcă ar fi fost dăltuit în piatră și neiubit vreodată. Părul negru strălucitor, până la umeri, cu bretonul tăiat drept deasupra ochilor tăi aprinși. Cât de serioasă erai.

Îmi amintesc că te-ai născut în plină iarnă la Harbin, China. Numele tău, Yukiko, înseamnă Copilul Zăpezii. Când cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat și sovieticii au invadat colonia japoneză din nordul înghețat al Chinei, familia ta a fugit spre sud, în încercarea de a găsi un vapor care să vă ducă la adăpost, în Japonia. Ochii îți erau plini de lacrimi când, la White Rose, mi-ai povestit că tatăl tău fusese ucis și frații tăi au murit, după care n-ați mai rămas decât tu și mama ta, încercând să scăpați.

Atunci când nava mea, Shangri-La, a staționat în port, se întunecase deja în barul acela în care ne întâlneam adesea. În obscuritate, erai o umbră înaltă, subțire, așa cum mi te imaginez și acum. Ți se părea foarte amuzant că eram marinar pe un portavion de atac încărcat cu arme nucleare, dar purtând numele unui paradis mitic. Îmi ai spus:

— Când voi fi bătrână o să-mi amintesc de lucrul acesta foarte amuzant.

Poate că acum ești cu nepoții tăi, adusă de spate, aproape în genunchi, cu copiii trăgând de tine. Le-ai povestit că ai petrecut câteva luni cu un tânăr marinar care te-a ajutat la engleză, care a pus stăpânire pe inima ta și căruia i-ai citit poezii? Probabil că nu. Poate că ești în continuare femeia timidă, dar hotărâtă. Sau ai devenit o japoneză disciplinată și docilă? Glumesc! Pur și simplu, tu nu ai cum să fii vreodată supusă sau doar un chip în mulțime. Tu ești femeia care, imediat după ce ne-am întâlnit, pe 15 aprilie 1959, a vorbit cu mine despre poetul Bashō Matsuō. Tu mi-ai râs în față când am vorbit cu naivitate despre Jack Kerouac. Tu ești femeia care a insistat că haikuul era preferabil, și încă foarte mult, fluxului de conștiință din On the Road.

— Haikuurile sunt mai scurte decât scurt, ai spus în engleza ta îngrijită, însă conținutul este profund. Un haiku bun este ca un ghiocel care răsare străpungând gheața. On the Road continuă la nesfârșit. E ca un avion care se prăbușește.

[…]

Corespondent de război și câștigător al Premiului Pulitzer, Paul Brinkley-Rogers a trăit o viață aventuroasă prin toată lumea. Există însă o poveste pe care nu o poate uita: cea a relației obsedante cu o misterioasă japoneză mai în vârstă decât el. Când a întâlnit-o pe Kaji Yukiko, Brinkley-Rogers avea 19 ani și era marinar pe vasul american Shagri-La. O intelectuală pasionată, Yukiko i-a împărtășit lui Paul uluitoarele sale cunoștințe de literatură, film și poezie și l-a încurajat să-și folosească talentul pentru a devenit scriitorul care este astăzi.

Bucurați-vă de fericirea voastră, cea mai recentă carte din seria Narator, străbate deceniile și continentele, invitându-ne pe toți să retrăim acele iubiri din viața noastră, care nu mor niciodată.

Textul de mai sus este un fragment extras din primul capitol al cărții semnate de Paul Brinkley-Rogers. Pentru coperta ediției în limba română am folosit fotografia mamei Tarei Parsons Eggert, fotografie făcută în anul 1959, același an în care Paul a întâlnit-o pe Yukiko. Iată povestea cărții și a copertei, explicată pe scurt de Tara:

34567