Ce e nou la Publica?

Titluri, colecții, proiecte noi

Titluri în pregătire la Publica: final de 2017

Pentru ultimele luni ale acestui an pregătim câteva titluri care ne vor dezvolta cunoștințele și ne vor ajuta să fim mai buni, și despre care abia așteptăm să discutăm :)!

in curand la publica, a doua jumatate a anului 2017

Așadar până la finalul anului în oferta noastră vei găsi:

Și câteva apariții – surpriză pe care le vom dezvălui pe parcurs.

Dar până atunci, așteptăm din tipografie următoarele cărți:

cuprind multimi ed yong, sa exploram diabetul cu bufnite david sedaris, the undoing project michael lewis, in curand la publica

În plus, ne bucurăm că toamna asta vom avea ocazia să întâlnim câțiva autori Publica:

Co-autorul cărții Freedom Inc. – cartea de la baza curentului care a revoluționat culturile organizaționale din Franța – Isaac Getz este unul dintre invitații principali ai conferinței High Future Conference, conferința anuală organizată de HR Club;

Tom French, co-autorul cărții Juniper, este unul dintre invitații conferinței #Closer17 The Power of Storytelling. Cartea, scrisă împreună cu Kelley French, soția lui, ne dezvăluie emoționanta și extraordinara povestei a luptei pentru viață a fiicei lor, Juniper;

Paul Brinkley-Rogers, autorul Bucurați-vă de fericirea voastră, plănuiește să viziteze România în luna octombrie, ocazie cu care vom organiza și o întâlnire cu el la o librărie din București.

Ținem legătura, nu :)?

Dependența de tehnologie și lumea tech

La un eveniment Apple din ianuarie 2010, Steve Jobs a dezvăluit pentru prima dată iPad‑ul publicului larg:

Ceea ce poate face acest dispozitiv este absolut extraordinar… Vă oferă cea mai plăcută modalitate pentru a naviga pe internet; mult mai plăcut decât de pe un laptop și chiar și mai plăcut decât de pe un smartphone… Este o experiență incredibilă… Este absolut fenomenal pentru accesarea e‑mailului; e de vis să scrii mesaje de pe așa ceva.

Timp de 90 de minute Jobs a explicat de ce iPad‑ul este cea mai bună modalitate pentru a te uita la poze, pentru a asculta muzică, pentru a viziona cursuri pe iTunes U, pentru a naviga pe Facebook, a te juca jocuri și în general pentru a naviga printre mii de alte aplicații. El credea că toată lumea ar trebui să dețină un iPad.

Însă nu și‑a lăsat copiii să folosească dispozitivul.

La sfârșitul lui 2010, Jobs i‑a relatat jurnalistului Nick Bilton de la New York Times că de fapt copiii săi nu folosiseră niciodată iPad‑ul. „Noi limităm acasă accesul copiilor noștri la tehnologie.” Bilton a descoperit că și alte nume sonore din lumea tehnologiei impuneau restricții similare. Chris Anderson, fostul editor de la Wired impunea limite stricte de timp pentru utilizarea fiecărui dispozitiv din casa lui, „pentru că am văzut cu ochii noștri pericolele tehnologiei”. Celor cinci copii ai săi nu li s‑a permis niciodată să aibă ecrane în dormitoarele lor. Evan Williams, unul dintre fondatorii platformelor Blogger, Twitter și Medium, a cumpărat sute de cărți pentru cei doi fii mici ai săi, dar a refuzat să le ia un iPad. Și Lesley Gold, fondatoarea unei companii specializate în analiza datelor online, le‑a impus cu strictețe copiilor săi regula de a nu folosi deloc dispozitive cu ecran în timpul săptămânii. Ea făcea excepții de la regulă doar atunci când copiii aveau nevoie de calculator pentru activitățile legate de școală. Walter Isaacson, care lua frecvent cina cu familia Jobs în timp ce se documenta pentru biografia lui Steve Jobs, i‑a spus lui Bilton că „nimeni nu a scos vreodată un iPad sau vreun calculator. Copiii nu păreau deloc dependenți de aceste dispozitive”.

Părea că cei care făceau produsele tehnologice respectau regula esențială a traficului de droguri: nu te droga niciodată cu marfa ta. Așa ceva este neliniștitor. De ce oare cei mai importanți experți în tehnologie la nivel public din lume sunt și cei mai mari tehnofobi în viețile private? Vă puteți închipui revolta publică față de liderii religioși dacă aceștia ar refuza să le permită copiilor lor să‑și practice religia?

Greg Hochmuth, unul dintre inginerii‑fondatori ai Instagram și‑a dat seama că dezvoltă o adevărată unealtă care dă dependență. „Întotdeauna mai e un hashtag pe care să îl accesezi”, a spus Hochmuth. „Apoi prinde viață, ca un organism, și oamenii pot deveni obsedați.” Instagram, la fel ca multe dintre platformele de tip rețea socială, este infinit. Facebook are un flux nesfârșit; Netflix trece automat la următorul episod dintr‑un serial; Tinder își încurajează utilizatorii să tot dea din degete pentru a descoperi alternative mai bune. Utilizatorii au de câștigat de pe urma folosirii acestor aplicații și site‑uri, dar în același timp se și chinuie să le folosească moderat. Tristan Harris, un „specialist în probleme de etică a designului”, consideră că problema nu este lipsa de voință a oamenilor, ci faptul că „sunt o mie de indivizi de cealaltă parte a ecranului a căror preocupare profesională este să vă distrugă autocontrolul”.

Avem o înțelegere prea limitată a ceea ce înseamnă dependența. Tindem să ne gândim la dependență ca fiind ceva care pur și simplu există în anumiți indivizi – cei pe care îi etichetăm ca fiind dependenți. Dependenți de heroină în case abandonate. Dependenți de nicotină care sudează țigară după țigară. Iubitori de pastile dependenți de substanțe cu regim special. Eticheta presupune că aceștia ar fi diferiți de restul omenirii. Ar putea să își învingă dependența la un moment dat, dar deocamdată aparțin unei categorii aparte.

În realitate, dependența este cauzată în mare parte de mediu și circumstanțe. Steve Jobs știa asta. Și‑a ținut copiii departe de iPad, pentru că, în ciuda avantajelor de care se bucurau și care îi făceau candidați improbabili pentru dependența de substanțe, el știa că puteau ceda în fața farmecelor iPad‑ului. Acești antreprenori știu perfect că instrumentele pe care le promovează – construite să fie irezistibile – vor subjuga utilizatorii fără să facă vreo discriminare.

Nu există o linie clară între dependenți și restul oamenilor. Cu toții suntem la un produs sau o experiență distanță de a ne crea propriile dependențe. Experții în tehnologie ai lui Bilton au descoperit și că mediul și circumstanțele specifice epocii digitale facilitează mult mai mult apariția dependențelor decât orice altceva au mai trăit până acum oamenii de‑a lungul istoriei.

Irezistibil urmărește creșterea incidenței obiceiurilor care provoacă dependență, analizează cum apar, cine le concepe, trucurile psihologice care le fac atât de atractive și cum se pot diminua efectele nocive ale acestor adicții periculoase, precum și reorientarea acelorași mecanisme în scopuri benefice.

În multe privințe, dependența de substanțe și obiceiurile care dau dependență (sau dependența comportamentală) sunt foarte asemănătoare. Activează aceleași regiuni corticale și sunt alimentate de aceleași nevoi umane de bază: interacțiune și sprijin social, stimulare cognitivă și senzația unei reușite. Cu cât sunt aceste nevoi mai puțin satisfăcute, cu atât devin oamenii mai predispuși să dezvolte dependențe atât față de substanțe, cât și la nivel comportamental.

Psihologul și profesorul asociat al catedrei de Marketing și Psihologie de la Universitatea din New York, Adam Alter:

Irezistibil e recomandată în special părinților și profesorilor, marketerilor, celor interesați de psihologia umană, oricui îi pasă de wellbeing și tehnologie, precum și celor care doresc să fie mai productivi. E o lectură excelentă, plină de studii de caz a aplicațiilor și serviciilor pe care majoritatea din noi le folosim.

Informarea în era post-adevăr

Doar în ultimii cinci ani umanitatea a generat mai multe informații decât în întreaga istorie care i‑a precedat. Alături de lucrurile adevărate, există un număr enorm de lucruri false, pe site‑uri, în filmulețe, cărți și în social media. Nu este doar o problemă nouă, dezinformarea fiind o constantă a vieții omenești de mii de ani și s‑a scris despre ea în vremurile biblice și în Grecia clasică. Problema singulară cu care ne confruntăm în prezent este că dezinformarea a proliferat, iar minciunile pot fi transformate în arme, pentru a servi unor scopuri sociale și politice, de care altfel am fi protejați.

Ghid practic de detectare a minciunilor. Gândirea critică în era post-adevăr este o carte despre cum să reperăm probleme la nivelul datelor citite/ auzite/ văzute, probleme care ne pot face să tragem concluziile greșite.

Gândirea critică nu înseamnă că discredidăm totul; înseamnă că încercăm să distingem între afirmații justificate prin dovezi și afirmații nejustificate. Recunoașterea argumentelor deficitare incluse în articole ne vor ajuta să evaluăm dacă un lanț de raționamente conduce la o concluzie validă sau nu. Alfabetizarea informațională înseamnă să putem recunoaște că există ierarhii în privința calității surselor, că pseudo-datele pot pretinde cu ușurință a fi date veridice, iar preconcepțiile pot distorsiona informațiile pe care suntem rugați să le avem în vedere, conducându‑ne la decizii și rezultate proaste.

Uneori, oamenii care oferă datele speră că vei trage concluzia eronată; alteori nu știu nici ei adevărul. Astăzi, informația este disponibilă aproape instantaneu, pe paginile fiecăruia de social media apar șefi de stat, reportaje „de ultimă oră” atrag atenția zilnic, ba chiar oră de oră; în aceste condiții, când avem timp să stabilim dacă acea nouă informație este plină de pseudo-date, distorsionări și minciuni sfruntate? Avem cu toții nevoie de strategii eficiente pentru a evalua dacă ceea ce ni se spune este demn de încredere.

În cea mai recentă carte a lui Daniel Levitin vom afla despre dezinformarea numerică (modul în care statisticile și graficele eronate ne pot oferi o perspectivă extrem de distorsionată, făcându‑ne să tragem concluzii complet greșite), despre argumentele defectuoase (arătând cât de ușor este să fii convingător, să spui povești care se îndepărtează de fapte, într‑o manieră atrăgătoare și care induce în eroare). Pe parcursul cărții vom afla pașii pe care îi putem face pentru a evalua mai bine știrile, reclamele și reportajele, cu focus pe capacitatea noastră de a determina dacă un lucru este adevărat sau fals (prin metoda științifică).

 

Profesorul și specialistul în neuroștiință, Daniel Levitin, semnează și bestsellerurile Mintea organizată și This is your brain on music. Fun fact: înainte de a deveni expert în neuroștiințe, Levitin a lucrat ca instrumentist, inginer de sunet și producător muzical și a colaborat cu artiști precum Stevie Wonder sau membrii formației rock americane Blue Öyster Cult; a cântat la saxofon și chitară alături de Sting, Bobby McFerrin, David Byrne și Rodney Crowell!

Daniel Levitin: „Cea mai importantă componentă a celei mai bune gândiri critice care lipsește din societatea noastră este modestia. Este o noțiune simplă, însă profundă: dacă ne dăm seama că nu știm totul, putem învăța. Dacă credem că știm totul, învățarea este imposibilă. Cumva, sistemul nostru educațional și încrederea noastră în internet au dat naștere unei generații de copii care nu știu ce nu știu. Dacă putem accepta acest adevăr, putem educa gândirea, putem redeveni civilizați și putem dezarma excesul de minciuni transformate în arme, care amenință lumea. Este singura cale prin care poate prospera democrația.”

 

Ce fac bine creatorii de hituri

Care este secretul creării de produse care le plac oamenilor în muzică, cinematografie, televiziune, cărți, jocuri, aplicații, jurnalism – în vastul peisaj al culturii? De ce unele produse dau rateu pe aceste piețe, în timp ce idei similare prind la public și devin hituri uriașe?

Produsele se schimbă, trendurile apar și dispar. Atenția lumii se mută de la conținutul ocazional, de mari dimensiuni și difuzat în masă (de exemplu, milioane de oameni care se duc la cinema o dată pe săptămână), la conținutul frecvent, de mici dimensiuni și social (miliardele de oameni care își verifică la fiecare câteva minute fluxul de știri din social media, pe ecranele lor din sticlă și pixeli). Dar arhitectura minții omenești este străveche, iar nevoile umane de bază – a aparține, a evada, a aspira, a înțelege, a fi înțeles – sunt eterne.

 

Creatorii de hituri spune povestea acelor puține produse și idei care ating o popularitate extraordinară și un succes comercial în presa și cultura pop. De la începuturile artei impresioniste până la viitorul Facebook, de la micii designeri de pe Etsy până la originile Star Wars, Derek Thompson, senior editor la The Atlantic, nu lasă nimic necercetat, pentru a ne spune povestea fascinantă a modului în care funcționează cultura și a motivelor pentru care unele produse au priză la public.

Derek Thompson:

12345