Cărti de vizită? Ce facem cu ele.

Recent am vorbit cu un prieten – New Business Director – care este printre altele și un avid cititor de cărți de afaceri; imi spunea că el preferă ca în timpul în care așteaptă ca partenerul să ajungă la întâlnire să mai lectureze puțin. Cartea fiind între ei, au deja un subiect de discuție, așa că small-talk-ul care urmează nu e fără sens și e, evident, pe placul lui.

De multe ori, pentru cineva care lucrează în vânzări sau new business, nu e de ajuns să aibă o atitudine deschisă și proactivă. Varianta eficientă de a ajunge să porți o discuție cu cineva e prin intermediul cunoștințelor comune, a recomandărilor.

BNI (Business Network International) este organizația care s-a gândit să reducă din frustrarea dată de mailurile fără răspuns, oferind o structură profesională, un sistem de pregătire continuă, și evenimente care facilitează relațiile de afaceri. Acestea sunt doar beneficiile generale, BNI oferind membrilor săi interesați să devină mai buni în ceea ce fac, multe alte avantaje.

Așadar dacă vrei să-ți mărești cercul de cunoștințe din lumea business-ului, trebuie să rezervi de pe acum prima parte a zilei de 4 Octombrie!
Mai multe detalii găsești aici. Vom fi și noi acolo cu niște cărți bune, iar fiindcă cineva ne-a spus că evenimentele BNI sunt foarte interactive, vă invităm să vedem ce putem face după ce schimbăm cartea de vizită!