Dependența de tehnologie și lumea tech

La un eveniment Apple din ianuarie 2010, Steve Jobs a dezvăluit pentru prima dată iPad‑ul publicului larg:

Ceea ce poate face acest dispozitiv este absolut extraordinar… Vă oferă cea mai plăcută modalitate pentru a naviga pe internet; mult mai plăcut decât de pe un laptop și chiar și mai plăcut decât de pe un smartphone… Este o experiență incredibilă… Este absolut fenomenal pentru accesarea e‑mailului; e de vis să scrii mesaje de pe așa ceva.

Timp de 90 de minute Jobs a explicat de ce iPad‑ul este cea mai bună modalitate pentru a te uita la poze, pentru a asculta muzică, pentru a viziona cursuri pe iTunes U, pentru a naviga pe Facebook, a te juca jocuri și în general pentru a naviga printre mii de alte aplicații. El credea că toată lumea ar trebui să dețină un iPad.

Însă nu și‑a lăsat copiii să folosească dispozitivul.

La sfârșitul lui 2010, Jobs i‑a relatat jurnalistului Nick Bilton de la New York Times că de fapt copiii săi nu folosiseră niciodată iPad‑ul. „Noi limităm acasă accesul copiilor noștri la tehnologie.” Bilton a descoperit că și alte nume sonore din lumea tehnologiei impuneau restricții similare. Chris Anderson, fostul editor de la Wired impunea limite stricte de timp pentru utilizarea fiecărui dispozitiv din casa lui, „pentru că am văzut cu ochii noștri pericolele tehnologiei”. Celor cinci copii ai săi nu li s‑a permis niciodată să aibă ecrane în dormitoarele lor. Evan Williams, unul dintre fondatorii platformelor Blogger, Twitter și Medium, a cumpărat sute de cărți pentru cei doi fii mici ai săi, dar a refuzat să le ia un iPad. Și Lesley Gold, fondatoarea unei companii specializate în analiza datelor online, le‑a impus cu strictețe copiilor săi regula de a nu folosi deloc dispozitive cu ecran în timpul săptămânii. Ea făcea excepții de la regulă doar atunci când copiii aveau nevoie de calculator pentru activitățile legate de școală. Walter Isaacson, care lua frecvent cina cu familia Jobs în timp ce se documenta pentru biografia lui Steve Jobs, i‑a spus lui Bilton că „nimeni nu a scos vreodată un iPad sau vreun calculator. Copiii nu păreau deloc dependenți de aceste dispozitive”.

Părea că cei care făceau produsele tehnologice respectau regula esențială a traficului de droguri: nu te droga niciodată cu marfa ta. Așa ceva este neliniștitor. De ce oare cei mai importanți experți în tehnologie la nivel public din lume sunt și cei mai mari tehnofobi în viețile private? Vă puteți închipui revolta publică față de liderii religioși dacă aceștia ar refuza să le permită copiilor lor să‑și practice religia?

Greg Hochmuth, unul dintre inginerii‑fondatori ai Instagram și‑a dat seama că dezvoltă o adevărată unealtă care dă dependență. „Întotdeauna mai e un hashtag pe care să îl accesezi”, a spus Hochmuth. „Apoi prinde viață, ca un organism, și oamenii pot deveni obsedați.” Instagram, la fel ca multe dintre platformele de tip rețea socială, este infinit. Facebook are un flux nesfârșit; Netflix trece automat la următorul episod dintr‑un serial; Tinder își încurajează utilizatorii să tot dea din degete pentru a descoperi alternative mai bune. Utilizatorii au de câștigat de pe urma folosirii acestor aplicații și site‑uri, dar în același timp se și chinuie să le folosească moderat. Tristan Harris, un „specialist în probleme de etică a designului”, consideră că problema nu este lipsa de voință a oamenilor, ci faptul că „sunt o mie de indivizi de cealaltă parte a ecranului a căror preocupare profesională este să vă distrugă autocontrolul”.

Avem o înțelegere prea limitată a ceea ce înseamnă dependența. Tindem să ne gândim la dependență ca fiind ceva care pur și simplu există în anumiți indivizi – cei pe care îi etichetăm ca fiind dependenți. Dependenți de heroină în case abandonate. Dependenți de nicotină care sudează țigară după țigară. Iubitori de pastile dependenți de substanțe cu regim special. Eticheta presupune că aceștia ar fi diferiți de restul omenirii. Ar putea să își învingă dependența la un moment dat, dar deocamdată aparțin unei categorii aparte.

În realitate, dependența este cauzată în mare parte de mediu și circumstanțe. Steve Jobs știa asta. Și‑a ținut copiii departe de iPad, pentru că, în ciuda avantajelor de care se bucurau și care îi făceau candidați improbabili pentru dependența de substanțe, el știa că puteau ceda în fața farmecelor iPad‑ului. Acești antreprenori știu perfect că instrumentele pe care le promovează – construite să fie irezistibile – vor subjuga utilizatorii fără să facă vreo discriminare.

Nu există o linie clară între dependenți și restul oamenilor. Cu toții suntem la un produs sau o experiență distanță de a ne crea propriile dependențe. Experții în tehnologie ai lui Bilton au descoperit și că mediul și circumstanțele specifice epocii digitale facilitează mult mai mult apariția dependențelor decât orice altceva au mai trăit până acum oamenii de‑a lungul istoriei.

Irezistibil urmărește creșterea incidenței obiceiurilor care provoacă dependență, analizează cum apar, cine le concepe, trucurile psihologice care le fac atât de atractive și cum se pot diminua efectele nocive ale acestor adicții periculoase, precum și reorientarea acelorași mecanisme în scopuri benefice.

În multe privințe, dependența de substanțe și obiceiurile care dau dependență (sau dependența comportamentală) sunt foarte asemănătoare. Activează aceleași regiuni corticale și sunt alimentate de aceleași nevoi umane de bază: interacțiune și sprijin social, stimulare cognitivă și senzația unei reușite. Cu cât sunt aceste nevoi mai puțin satisfăcute, cu atât devin oamenii mai predispuși să dezvolte dependențe atât față de substanțe, cât și la nivel comportamental.

Psihologul și profesorul asociat al catedrei de Marketing și Psihologie de la Universitatea din New York, Adam Alter:

Irezistibil e recomandată în special părinților și profesorilor, marketerilor, celor interesați de psihologia umană, oricui îi pasă de wellbeing și tehnologie, precum și celor care doresc să fie mai productivi. E o lectură excelentă, plină de studii de caz a aplicațiilor și serviciilor pe care majoritatea din noi le folosim.

Mid-summer sale Publica

Alegi 3 cărți, plătești doar două! A treia carte este cadou din partea noastră.
Oferta este valabilă de vineri până luni (28 31 iulie) și se aplică pentru oricare trei cărți disponibile pe publica.ro. Oferta se aplică și celor mai recente titluri publicate, iar cartea cu prețul cel mai mic este cadou.

Câteva recomandări:

Poți alege dintre cărțile care te vor face să privești cu alți ochi obiectele din jurul tău și să spui cele mai captivante povești how it’s made/ how it works: co-lecția de știință.

Poți alege cărțile semnate de doi titani din lumea economiei și a businessului: Adam Smith, cu cea dintâi operă tradusă pentru prima oară în limba română + să aprofundezi cea mai recentă teorie de business marca Clayton Christensen (cel care a introdus termenul de inovație disruptivă acum 20 de  ani).

Sau să înveți două lucruri importante pentru a naviga bine în ziua de azi: cum să creezi hituri și cum să gândești critic în era post-adevăr.

O vară plăcută în continuare și multe lecturi interesante!

Informarea în era post-adevăr

Doar în ultimii cinci ani umanitatea a generat mai multe informații decât în întreaga istorie care i‑a precedat. Alături de lucrurile adevărate, există un număr enorm de lucruri false, pe site‑uri, în filmulețe, cărți și în social media. Nu este doar o problemă nouă, dezinformarea fiind o constantă a vieții omenești de mii de ani și s‑a scris despre ea în vremurile biblice și în Grecia clasică. Problema singulară cu care ne confruntăm în prezent este că dezinformarea a proliferat, iar minciunile pot fi transformate în arme, pentru a servi unor scopuri sociale și politice, de care altfel am fi protejați.

Ghid practic de detectare a minciunilor. Gândirea critică în era post-adevăr este o carte despre cum să reperăm probleme la nivelul datelor citite/ auzite/ văzute, probleme care ne pot face să tragem concluziile greșite.

Gândirea critică nu înseamnă că discredidăm totul; înseamnă că încercăm să distingem între afirmații justificate prin dovezi și afirmații nejustificate. Recunoașterea argumentelor deficitare incluse în articole ne vor ajuta să evaluăm dacă un lanț de raționamente conduce la o concluzie validă sau nu. Alfabetizarea informațională înseamnă să putem recunoaște că există ierarhii în privința calității surselor, că pseudo-datele pot pretinde cu ușurință a fi date veridice, iar preconcepțiile pot distorsiona informațiile pe care suntem rugați să le avem în vedere, conducându‑ne la decizii și rezultate proaste.

Uneori, oamenii care oferă datele speră că vei trage concluzia eronată; alteori nu știu nici ei adevărul. Astăzi, informația este disponibilă aproape instantaneu, pe paginile fiecăruia de social media apar șefi de stat, reportaje „de ultimă oră” atrag atenția zilnic, ba chiar oră de oră; în aceste condiții, când avem timp să stabilim dacă acea nouă informație este plină de pseudo-date, distorsionări și minciuni sfruntate? Avem cu toții nevoie de strategii eficiente pentru a evalua dacă ceea ce ni se spune este demn de încredere.

În cea mai recentă carte a lui Daniel Levitin vom afla despre dezinformarea numerică (modul în care statisticile și graficele eronate ne pot oferi o perspectivă extrem de distorsionată, făcându‑ne să tragem concluzii complet greșite), despre argumentele defectuoase (arătând cât de ușor este să fii convingător, să spui povești care se îndepărtează de fapte, într‑o manieră atrăgătoare și care induce în eroare). Pe parcursul cărții vom afla pașii pe care îi putem face pentru a evalua mai bine știrile, reclamele și reportajele, cu focus pe capacitatea noastră de a determina dacă un lucru este adevărat sau fals (prin metoda științifică).

Profesorul și specialistul în neuroștiință, Daniel Levitin, semnează și bestsellerurile Mintea organizată și This is your brain on music. Fun fact: înainte de a deveni expert în neuroștiințe, Levitin a lucrat ca instrumentist, inginer de sunet și producător muzical și a colaborat cu artiști precum Stevie Wonder sau membrii formației rock americane Blue Öyster Cult; a cântat la saxofon și chitară alături de Sting, Bobby McFerrin, David Byrne și Rodney Crowell!

Daniel Levitin: „Cea mai importantă componentă a celei mai bune gândiri critice care lipsește din societatea noastră este modestia. Este o noțiune simplă, însă profundă: dacă ne dăm seama că nu știm totul, putem învăța. Dacă credem că știm totul, învățarea este imposibilă. Cumva, sistemul nostru educațional și încrederea noastră în internet au dat naștere unei generații de copii care nu știu ce nu știu. Dacă putem accepta acest adevăr, putem educa gândirea, putem redeveni civilizați și putem dezarma excesul de minciuni transformate în arme, care amenință lumea. Este singura cale prin care poate prospera democrația.”

Teoria sentimentelor morale

Echipa Marfin Bank semnează prefața ediției în limba română a cărții semnate de Adam Smith, Teoria sentimentelor morale:

Probabil că Adam Smith este mai cunoscut pentru cea de-a doua sa carte, Avuția națiunilor, care, după mai mult de 300 de ani, a rămas pentru partizanii piețelor libere un must read cu relevanțe contemporane. Teoria sentimentelor morale (prima ediție a apărut în anul 1759; ediția în limba română este traducerea celei de-a șasea ediții originale, cu adăugiri, apărută în anul 1790) este o analiză profundă a naturii comportamentului uman și a teoriei sociale, o carte excepțională în istoria mondială a intelectualității. Ideile sale sunt convergente cu cele ale altor filosofi ai epocii, precum Hume, Bentham, Mill.

În prima sa carte, Adam Smith se concentrează pe etică și binefacere socială, structurând lucrarea în patru părți: drepturi private și libertăți naturale, drepturi familiale (economice) ale statului și libertăți individuale (politice), stabilind deja parametrii pentru Avuția națiunilor. Filosoful și economistul scoțian a încercat și a reușit să ofere o imagine clară a comportamentului uman în diferite situații, subliniind răsplata și pedeapsa, sensul datoriei și impactul mai multor factori sociali și economici asupra comportamentului valorilor morale. Smith găsește interesant rolul compasiunii, al grijii față de binele altora, a căror bucurie poate genera mulțumire proprie. Cu cât omul simte singur, la prima mână, trăirile celorlalți, cu atât compasiunea este mai puternică.

Autorul argumentează profund faptul că valoarea pe care cineva o atribuie unei judecăți nu se bazează pe valoarea/utilitatea judecății, ci pe similaritatea cu propria judecată, astfel atribuindu-se sau nu calitatea de judecată corectă sau justă. De asemenea, emoțiile sociale precum generozitatea, umanitatea, compasiunea sunt luate în considerare în principal dacă nu sunt percepute ca un exces şi dacă sunt aprobate de un spectator imparțial.

Această carte nu își va pierde niciodată valoarea excepțională și caracterul de actualitate în explorarea înțelegerii dorinței specifice naturii umane, de a face bine prin simpatie și pasiune.