Mouratoglou: ce înseamnă să fii coach?

„Să apelezi la un coach nu înseamnă să recunoști că ai o slăbiciune, ci un potenţial.”

Patrick Mouratoglou, coach-ul Serenei Williams, comentator la Eurosport şi la numeroase alte televiziuni internaţionale, conduce de peste două decenii Mouratoglou Tennis Academy, o academie de tenis recunoscută pe plan mondial.

În Coach-ul, Patrick Mouratoglou vorbește despre pasiunea sa pentru tenis, dar şi despre colaborările cu unii dintre cei mai importanţi tenismeni ai planetei. Sprijinindu-se pe experienţa personală, el explică principiile metodei pe care a omologat-o, pentru a permite fiecăruia dintre noi să-şi exploateze pe deplin potenţialul.

Iată câteva fragmente extrase din cartea lui:

De-a lungul acestor două decenii bogate în experienţe, am înţeles din practica de zi cu zi în ce constă diferenţa esenţială dintre un antrenor și un coach. În limbajul comun, aceşti doi termeni sunt cel mai adesea confundaţi sau, şi mai grav, termenul de coach este degradat. Experienţa ne arată că un antrenor excelent se poate dovedi un coach execrabil, dar şi perspectiva inversă este valabilă. Foarte rar se întâmplă ca unii să fie performanţi în ambele registre. Or, din punctul meu de vedere, capacitatea de a unifica ambele competenţe este factorul ce condiţionează reuşita jucătorului.

Antrenorul este cel care analizează punctele forte şi slăbiciunile elevului său, iar apoi elaborează o strategie pentru dezvoltarea jocului acestuia. Odată elaborată, strategia va fi pusă în practică pe teren zi după zi.

În timpul competiţiilor, antrenorul este obligat să-i cunoască pe adversarii jucătorului său, să descopere calităţile şi slăbiciunile din jocul lor. Înaintea fiecărui meci, el elaborează un plan tactic care va permite exploatarea fiecărei slăbiciuni din jocul adversarului.

Coach este acela care conduce echipa din jurul tenismenului. El este un generalist, care nu e specialist nici în pregătirea fizică, nici în domeniul medical, dar care posedă o înţelegere suficientă în aceste domenii pentru a face apel la ştiinţa tehnicienilor, ghidându-le intervenţiile în raport cu nevoile jucătorului. Un coach ştie să se înconjoare de o echipă potrivită, pe care să o administreze eficient. El interacționează direct cu jucătorul. Stabileşte un loc privilegiat cu elevul său, pătrunzând în lumea acestuia pentru a ajunge la chintesență. El îşi conduce elevul către o mai bună înţelegere a obiectivelor, îi dezvoltă gândirea apelând la instrumentele tehnice şi tactice. (Unul se adresează jucătorului perceput ca o maşinărie de luptă, celălalt, dimensiunii umane a jucătorului.) Datorită percepției sale de o mare finețe, un coach îl va ajuta pe tenismen să-și folosească resursele de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului. Îl învaţă să-şi stăpânească emoţiile, acţionează acele resorturi interioare pentru a-l determina să ia deciziile care-l vor ghida spre victorie.

Însoțindu-l tot anul în competiţii, un coach se asigură că elevul său se găseşte într-o „stare de excelență” şi-l ajută să se  autodepăşească în cele mai importante meciuri din cariera sa.

„Victoria se ascunde în detalii.”

Cei care excelează în coachingul sportiv sunt extrem de atenţi la toţi parametrii care influenţează rezultatele. Ei ştiu că este vital să-i poată controla, pentru că până şi un singur parametru ignorat poate duce la înfrângere. (Aceşti parametri sunt numeroşi şi de diferite grade. Există mii de motive pentru a câştiga meciuri disputate pe parcursul întregului an, dar şi mii de detalii care pot determina pierderea acelor partide.)

Fiecare meci cere cea mai bună pregătire posibilă, pentru ca toate şansele de reuşită să fie la îndemâna tenismenului. Fiecare antrenament se înscrie într-o logică pe termen lung de formare a jucătorului, dar este şi un prilej de a-l determina să iasă din zona lui de confort ca să progreseze.

[…]

Referitor la obstacolele ivite în calea reuşitei jucătorului, ele sunt, probabil, infinite. Pot fi de ordin omenesc, relaţional, comportamental, fizic, tehnic, tactic sau chiar medical. De altfel, cel mai adesea se întâmplă să avem de-a face cu o combinaţie insesizabilă a tuturor acestor parametri, deoarece obstacolele populează fiecare domeniu.

„Fericirea înseamnă să cauţi explicaţii.”

[…]

Jucătorul de tenis reprezintă un mecanism extrem de complex, având tot felul de componente. Obţinerea rezultatelor presupune o înţelegere a ansamblului acestui sistem. Doar coach-ul are toate elementele ce compun acest puzzle. Dar, în plus, e nevoie ca el să găsească şi mijloacele de a le asambla, de a gândi o strategie şi de a interveni în toate domeniile în care crede că e nevoie să o facă pentru a obţine rezultatele dorite. Şi pentru asta trebuie să fie foarte bine pregătit.

„Să scrii înseamnă să te gândeşti de două ori.”

Cultura rezultatului mi-a permis, de-a lungul anilor, să culeg şi să compilez orice informaţie care mi-ar fi putut fi utilă din perspectiva faptului de a determina progresul jucătorului meu sau de a-l face să câştige un număr de partide mai importante.

Am început prin a umple caietele de notiţe. Zeci de caiete îmi burduşesc astăzi dulapurile. Ce este înăuntrul acestora? Planurile de antrenament, analizele asupra adversarilor, impresiile mele, statistici adunate din timpul competiţiilor. Înainte de a începe cu jucătorul meu scurta şedinţă de analiză şi strategie premergătoare meciurilor, am grijă să fac cât mai multe copii ale acestor însemnări, deoarece așa pot să-mi îmbunătăţesc observațiile anterioare pentru a face modificările necesare.

E adevărat: Work rules!

Laszlo Bock a lucrat la Google, unde a condus departamentul de HR (care poartă denumirea de Operațiuni de Personal) și unde a fost responsabil cu atragerea, dezvoltarea, angajarea și bunăstarea angajaților.

În timpul colaborării cu Bock, Google a primit de peste 30 de ori titlul de „Cel mai bun angajator” și peste 100 de premii ca angajator de top. În 2010, revista Human Resources Executive l-a numit „Directorul de Resurse Umane al Anului”.

Iată câteva fragmente din introducerea cărții Work rules!:

M-am născut în 1972, în România, o țară condusă de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu și plină de secrete, minciuni și frică. E greu de conceput în ziua de astăzi, dar România din zilele acelea semăna bine cu Coreea de Nord din prezent. Prietenii și rudele care criticau regimul dispăreau subit. Membrii Partidului Comunist aveau acces la haine elegante, bunuri de lux, fructe și legume din Occident, în vreme ce părinții mei au gustat prima banană după vârsta de 30 de ani. Copiii erau încurajați să-și spioneze părinții, iar ziarele și radioul difuzau aproape numai minciuni despre cât de grozav era guvernul și cât de malefice și de opresive erau Statele Unite. Familia mea a fugit din România în căutarea libertății și a dreptului de a merge unde voia, de a spune și de a gândi ce dorea și de a se asocia cu oricine îi poftea inima.

Ideea de a mă alătura unei companii fondate cu obiectivul de a face informațiile disponibile pentru toată lumea era absolut încântătoare, deoarece libertatea se bazează pe dreptul la exprimare, care, la rândul său, e fundamentat pe accesul la informații și adevăr. Trăisem și muncisem în tot felul de medii și văzusem multe exemple de metode care nu funcționau. Dacă oamenii ăștia vorbeau serios, m-am gândit eu, avea să fie cel mai bun loc de muncă din lume.

De atunci, Google a crescut de la cei 6.000 de angajați din momentul respectiv la aproape 60.000, cu peste 70 de sucursale în mai mult de 40 de țări. Revista Fortune a numit-o „Cel mai bun angajator” de cinci ori în Statele Unite și de mai multe ori în țări precum Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Franța, India, Irlanda, Italia, Japonia, Coreea, Olanda, Polonia, Rusia, Elveția și Marea Britanie. Conform datelor LinkedIn, este compania unde își doresc să lucreze cei mai mulți oameni de pe glob și primim mai mult de 2.000.000 de scrisori de intenție pe an, de la persoane din toate colțurile lumii și cu experiențe dintre cele mai diverse. Dintre acestea, angajăm doar câteva mii pe an, ceea ce ne face de 20 de ori mai selectivi decât Harvard, Yale sau Princeton.

Perioada petrecută de mine la Google a fost o călătorie turbulentă, plină de experimente și de creativitate. Uneori epuizantă, uneori frustrantă, dar întotdeauna plină de libertate, de inventivitate și cu obiective clare. Această carte este despre modul în care ne raportăm la angajații noștri, despre ce am învățat în ultimii cincisprezece ani și despre ce puteți face pentru a pune oamenii pe primul loc și a transforma modul în care trăiți și lucrați.

[…]

În fiecare an, zeci de mii de vizitatori sosesc în campusurile noastre din întreaga lume, inclusiv antreprenori din mediul social sau de afaceri, elevi și studenți, directori și celebrități, șefi de stat sau capete încoronate. Asta pe lângă familiile și prietenii noștri, cărora le face întotdeauna plăcere să treacă pe acolo pentru un prânz gratuit. Cu toții ne întreabă cum conducem acest loc, cum funcționează compania. Care e cultura organizației? Cum reușim să lucrăm totuși cu atâtea surse de stres în jur? De unde vine inovația? E adevărat că oamenii pot face orice doresc în 20% din timp?

Chiar și angajații noștri, „Googlerii” (cum își spun ei înșiși), se întreabă uneori de ce facem lucrurile într-un anumit fel. De ce petrecem atât de mult timp cu recrutarea? De ce oferim anumite avantaje, și nu altele? Work Rules! este încercarea mea de a răspunde la aceste întrebări.

[…]

Oamenii își petrec cea mai mare parte din viață la serviciu, dar munca e o experiență tracasantă pentru majoritatea lor; un mod de a-și câștiga traiul. Dar nu trebuie să fie așa. Nici noi nu avem toate răspunsurile, însă am făcut câteva descoperiri fascinante cu privire la cele mai bune metode de a găsi, a dezvolta și a păstra oamenii într-un mediu caracterizat de libertate, creativitate și joacă. Secretele succesului în materie de politici de personal de la Google poate fi reprodus în organizații mari și mici, de către simpli angajați sau de directori executivi. Nu orice firmă va putea oferi beneficii precum mesele gratuite, dar toate pot aplica principiile care fac din Google o companie extraordinară.

Fiecare capitol al cărții Work rules! are la final o listă de reguli care pot fi aplicate, precum: reguli pentru a deveni fondatori, reguli pentru a crea o cultură organizațională extraordinară, reguli pentru cum să găsești angajații de care ai nevoie, reguli pentru managementul performanței, reguli pentru a crea o instituție care se perfecționează permanent, reguli pentru eficiență, comunitate și inovare.

Iar dacă doriți să creați un mediu plin de libertate, iată, pe scurt, zece pași prezentați de Laszlo Bock care vă vor transforma echipa sau locul de muncă:

  1. Acordaţi o semnificație muncii voastre.
  2. Aveți încredere în angajați.
  3. Angajați doar oameni mai buni decât voi.
  4. Nu confundați dezvoltarea cu managementul performanței.
  5. Concentrați-vă pe cele două extreme.
  6. Fiți economi și generoși.
  7. Plătiți incorect.
  8. Impulsionați.
  9. Gestionați așteptările în creștere.
  10. Bucurați-vă! Apoi reveniți la nr. 1 și luați-o de la capăt.

Work Rules! from Laszlo Bock

BrandMinds: sursa zilnică de inspirație

În cadrul unei conferințe de la Helsinki a fost organizată și o expoziție de artă.

Zeci de lucrări în ulei, care surprindeau era digitală în care trăim.

Mă plimbam, analizam, mai făceam o poză, când, dintr-o dată, am văzut o lucrare dementă.

I gotta have this! mi-am spus.

Excuse me sir, please be kind and tell me how much is this painting?
Curatorul: 2 000 euros. It was made by a young artist. Look, here she is.
Artistul: Hi, how can I help you?
I would like to buy this painting.
Curatorul: It was made with old Flamand techiques.

Mă uitam atent la tablou. Tehnica nu era extraordinară, pânza, neîntinsă bine, iar eu nu colecționam stilul acela, fiind orientat mai mult spre arta contemporană. Fiindcă mă interesa doar ce era reprezentat în tablou, încep negocierea.

Do you ship to Romania? (deja mă imaginam cu tabloul în cala avionului)
Curatorul: Yes. It can be shipped everywhere in the world.
I can give you 1 000 euros.
Discuție în finlandeză, între curator și artist.
Curatorul: 1 200 euros and is yours, sir, shipped to Romania.

Trec două săptămâni și sună curierul că avem un pachet din Finlanda. Super, a venit tabloul! Unde îl punem? Dar nu se potivește… Ne-am apucat să reorganizăm tot biroul pentru un tablou.

Gata, e pe perete. Ne-am adunat toți în fața lui. Pentru câteva momente, biroul a devenit un mic Luvru cu niște creativi care analizau lucrarea din diferite unghiuri. De acum asta va fi sursa noastră zilnică de inspirație.

La noi în birou există acum pe perete o pictură în ulei. O lucrare cumpărată de la o tânără artistă din Helsinki. În tablou îl recunoști pe SETH GODIN! Cel mai apreciat om de marketing din lume. Am considerat că este cea mai simplă metodă de a ne gândi zilnic la cum putem să facem o lume mai creativă și mai bună.

În liceu căutam culegeri de matematică pentru a rezolva probleme. Acum căutăm culegeri de soluții. Sparge tiparele conține sute de idei care curg într-un flow mental bine organizat, pentru a ne oferi o viziune diversă asupra lumii în care trăim.

Bine ai venit în lumea creativității pure!

Avi Cicirean este organizatorul conferințelor BrandMinds. Anul acesta BrandMinds Summit va avea loc în 22 mai la TNB, iar trei invitați sunt autori Publica: Gary Vaynerchuk, Kjell Nordström și Jonas Ridderstråle. Recomandăm cu drag!  

Sparge tiparele de Seth Godin este o carte-manifest recomandată de BrandMinds și face parte din seria de cărți de buzunar Publica Pocket.

Curioși cum arată tabloul? take a look:

Seth Godin: al șaptelea imperativ pentru a fi remarcabil

Primul imperativ este să fii conștient – de ceea ce se întâmplă pe piață, de oportunități, de ceea ce ești.

Al doilea imperativ este să fii educat, ca să înțelegi ceea ce se petrece în jurul tău.

Al treilea imperativ este să fii conectat, ca să prezinți încredere atunci când începi o colaborare.

Al patrulea imperativ este să fii consecvent, în așa fel încât sistemul în care acționezi să știe la ce să se aștepte.

Al cincilea imperativ este să construiești un bun de valoare, ca să ai ce vinde.

Al șaselea imperativ este să fii productiv, ca să poți cere un preț bun.

Chiar dacă bifezi toată lista de mai sus, tot poți da greș. Nu e suficient să ai un loc de muncă. Nu e suficient să existe o fabrică. O profesie nu ajunge. Ajungea pe vremuri, dar acum, nu. Lumea se schimbă prea repede. Fără un dram de inițiativă, tot ce-ți rămâne de făcut este să reacționezi pasiv la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Fără abilitatea de a porni ceva și de a experimenta, ești pur și simplu captiv, nu ai nicio direcție și aștepți să te împingă cineva de la spate.

Îți pot da exemplu de mii de cărți și milioane de memouri despre primele șase imperative. Toate ți-au fost inoculate în școală de nenumărate ori, iar o mulțime de universități și șefi ar fi încântați să te ajute să le aprofundezi. Dar, când vine vorba despre cel de-al șaptelea imperativ, se pare că ești pe cont propriu.

Cel de-al șaptelea imperativ este înspăimântător și, în consecință, ușor de trecut cu vederea sau de ignorat. Cel de-al șaptelea imperativ este despre curajul, dorința și pasiunea de a porni la drum.

[…]

Seth Godin ne oferă un cadou: cartea Sparge tiparele, un manifest despre cum să începi. Cum să începi să lucrezi la un proiect, să faci valuri, să îți asumi un lucru care pare riscant.
Nu este doar despre „o să încep să mă gândesc la asta” sau „urmează să ne vedem pentru a discuta despre asta” și nici despre „am depus o cerere de brevet de invenție”. Este despre cum să începi cu adevărat.

Provocarea nu constă în perfecționarea abilității de a ști când să începi și când să stai deoparte. Provocarea presupune să-ți formezi obiceiul de a începe.

Sparge tiparele este șutul în fund de care ai nevoie ca să îți transformi radical viața.

Seth Godin: