Angela Duckworth: despre Grit

În copilărie şi în adolescenţă am auzit foarte des cuvântul geniu.
Tata era cel care îl aducea mereu în discuţie. Îi plăcea să spună, fără prea mare legătură cu contextul: „Ştii, nu eşti vreun geniu!“. Această sentinţă putea fi pronunţată în timp ce luam cina, în mijlocul unei pauze de reclame sau după ce se tolănea pe canapea, cu Wall Street Journal în mână.

Nu-mi amintesc cum îi răspundeam. Poate pretindeam că nici nu îl auzeam.

Gândurile tatălui meu se îndreptau frecvent către geniu, talent şi către persoanele mai înzestrate decât altele. Îl preocupa extrem de mult cât de inteligent era el. Îl preocupa extrem de mult cât de inteligentă era familia lui.

Iar eu nu eram singura problemă. Tata era de părere că nici fratele meu, nici sora mea nu erau tocmai genii. După standardele lui, niciunul dintre noi nu se putea compara cu Einstein. Aparent, asta era o mare dezamăgire. Tata se temea că acest handicap intelectual avea să ne limiteze reuşita în viaţă.

În urmă cu doi ani, am fost suficient de norocoasă încât să mi se acorde Premiul MacArthur, cunoscut şi sub numele de „bursa geniilor“. Pentru această bursă nu depui cerere. Nu îi rogi pe prieteni sau pe colegi să te nominalizeze. În schimb, o comisie secretă, care include oameni de top din domeniul tău, decide că faci o muncă importantă şi creativă.

Când am primit telefonul neaşteptat care mi-a comunicat această veste, prima mea reacţie a fost una de recunoştinţă şi uimire. Apoi m-am gândit la tata şi la diagnosticul lui simplist privind potenţialul meu intelectual. Nu greşise; nu am câştigat Premiul MacArthur pentru că am fost cu mult mai deşteaptă decât colegii mei psihologi. În schimb, el avea răspunsul corect („Nu, nu este.“) la întrebarea greşită („Este ea un geniu?“).

Între telefonul primit de la MacArthur şi anunţul oficial a trecut aproape o lună. În afară de soţul meu, nu am avut voie să spun nimănui. Asta mi-a dat răgazul să meditez la ironia situaţiei. O fată căreia i s-a tot repetat că nu este genială a sfârşit prin a primi un premiu exact pentru genialitate. Premiul i s-a acordat pentru că a descoperit că realizările noastre s-ar putea să depindă mai mult de pasiune şi de perseverenţă decât de talentul înnăscut. Între timp, ea a strâns titluri academice de la câteva şcoli destul de pretențioase, chiar dacă în clasa a III-a nu obţinuse rezultate suficient de bune pentru a fi selecţionată în programul pentru copiii talentaţi şi supradotaţi. Părinţii ei sunt imigranţi chinezi, dar nu i-au ţinut predici despre salvarea venită din munca asiduă. Contrar stereotipurilor, habar nu are să cânte la pian sau la vioară.

În dimineaţa când s-a făcut anunţul oficial despre bursa MacArthur, m-am dus acasă la părinţii mei. Mama şi tata auziseră deja ştirea şi vorbeau la telefon cu mai multe „mătuşici“ care sunau încontinuu să-i felicite. Într-un final, când telefonul s-a oprit din ţârâit, tata s-a întors către mine şi mi-a spus: „Sunt mândru de tine“.

Aş fi avut atâtea să-i răspund, dar m-am limitat să îi spun: „Mulţumesc, tati“. N-avea rost să răscolesc trecutul. De altfel, ştiam că el chiar era mândru de mine.

Şi totuşi o parte din mine îşi dorea să călătorească înapoi în trecut, pe vremea când eram mică. Aş fi avut atâtea să-i răspund. Mi-ar fi plăcut să-i spun: „Tati, tu spui că nu sunt genială. Nu te contrazic. Cunoşti o grămadă de oameni mai deştepţi decât mine“. Îmi imaginez cum ar fi dat din cap cu seriozitate. „Dar lasă-mă să-ţi explic ceva. Când voi fi mare, îmi voi iubi munca aşa cum ţi-o iubeşti şi tu pe-a ta. Nu voi avea doar o meserie; voi avea o vocaţie. Voi încerca să mă autodepăşesc în fiecare zi. Când voi fi înfrântă, o voi lua de la capăt. Poate că nu sunt cea mai inteligentă persoană din încăpere, dar mă voi strădui să fiu cea mai determinată.“

Şi, dacă el m-ar fi ascultat în continuare, aş fi adăugat: Pe termen lung, tati, grit s-ar putea să conteze mai mult decât talentul. Mulţi ani mai târziu, am adunat dovezile ştiinţifice ca să-mi susţin viziunea. Mai mult, ştiu că grit este o trăsătură variabilă, nu fixă, iar cercetările mi-au oferit idei revelatoare despre cum poate fi cultivată.

Grit este un termen psihologic care reprezintă contribuţia ştiinţifică a autoarei: o combinaţie fericită între pasiune şi perseverenţă.

Angela Lee Duckworth a absolvit Universitatea Harvard cu o diplomă în neurobiologie. Ulterior, a făcut un master în neuroștiințe la Oxford și un doctorat în psihologie la Universitatea din Pennsylvania. În 2013, a câştigat premiul MacArthur, cunoscut şi ca „bursa geniilor”. În prezent este profesor de psihologie la Universitatea din Pennsylvania şi fondator și director științific al Character Lab, o organizaţie nonprofit a cărei misiune principală este să analizeze progresele înregistrate în ştiinţa şi practica dezvoltării caracterului la copii. A fost consilier pentru Casa Albă, Banca Mondială, echipe din NBA şi NFL, precum şi pentru preşedinţii unor companii din topul Fortune. Grit: Puterea pasiunii și a perseverenței este prima sa carte.

Angela explică în câteva minute în TED talk-ul de mai jos conceptul grit și de ce contează:

Cartea Grit: Puterea pasiunii și a perseverenței detaliază rezultatele cercetărilor autoarei pe care le menționează în clipul de mai sus, ne testează cât de gritty suntem, dar și cum putem dezvolta și cultiva această calitate în noi sau copiii noștri.

Grit_edituraPublicaLink-uri a-sortate:

Începând cu luna mai, data lansării cărții în original, Grit se menține pe locul 1 în top New York Times bestsellers – secțiunea business!

Ascult-o pe Angela în podcastul lui Stephen Dubner, Freakonomics Radio: How to Get More Grit in Your Life

Interviu CBS This Morning: Don’t Follow, Foster Your Passion

O conversație între Amy Cuddy, autoarea cărții Prezență, și Angela Duckworth: video sau text

O recenzie animată a cărții

Opinie: despre eficiența în comunicare

Poza Adrian Paraschiv 450x450Fragmentul de mai jos reprezintă prefața cărții Arată și spune o poveste și este semnat de Adrian Paraschiv, Senior Partner Stand for Development – The Agile Knowledge Transfer Company:

Zilnic suntem puși în situația de a ne convinge colegii, de a mobiliza echipe, de a schimba credințele limitative sau, uneori, chiar de a face o prezentare de impact a unui raport plictisitor sau a unei informații tehnice. Și probabil că fiecare dintre noi a simțit măcar o dată (sau de mai multe ori!) că „vorbește cu pereții”, că „patinează în gol” sau că nu reușește să implice audiența.

Timpul s-a scurtat, viteza a crescut și fereastra de atenție pentru a deveni „relevant” pentru cei ce ne privesc a devenit extrem de mică. Și ne putem întreba: oare cum să definesc și să livrez o comunicare, o prezentare, astfel încât să fie scurtă, la obiect, atractivă și… să producă schimbarea sau învățarea dorită?

Situațiile sunt multiple: speech în fața a zeci de oameni din diverse departamente,  interacțiuni de management, întâlniri de proiect, relații comerciale, management informal, mentoring, coaching, inițiative inter-departamentale, raportări către top management sau… modul în care îl pot convinge pe copil să-și strângă jucăriile.

Azi mai mult ca oricând, timpul consumat și rezultatele obținute depind de eficiența în comunicare.

Ne-am asociat numele cu această carte pentru că cele prezentate sunt situații reale cu care noi ne întâlnim zilnic din postura noastră de traineri, coachi și consultanți în dezvoltare/training. În fiecare an, venim în contact cu mii de participanți middle și top management. Este un privilegiu și o datorie deopotrivă și asta pentru că suntem mereu întrebați care sunt cele mai noi (și de impact) metode de a comunica eficient. Și clienții noștri, și noi suntem într-o permanentă căutare. După care dezbatem împreună. Noi însă avem un privilegiu… și o datorie. Metodele, tehnicile și structurile pe care concepute de noi sunt puse imediat în practică prin facilitarea grafică (no slides) pe care o folosim în livrarea de training, în sedințele de coaching, în speech-urile motivaționale, în prezentările de final de program. Pentru că, în definitiv, idei sunt multe, dar practica este cea care le valideaza pe cele bune.

Încă un aspect important se arată la orizont și se apropie cu pași repezi.  Odată cu apariția noilor generații, nevoile audienței se schimbă. Sunt generații crescute într-o lume vizuală, creativă, colorată. Mai mult decât atât, acceptarea ideilor nu mai are legătură cu puterea formală a celui care vorbește. Spre exemplu, puterea formală a managerului devine irelevantă. Membrii echipei  vor cumpăra exclusiv ideile în care „văd” valoare pentru ei și nu doar pentru că au fost „spuse” de managerul lor. Cu alte cuvinte „a  spune” nu mai se potrivește cu contextul. „A arăta”, „ a propune/vinde” ideile devin o competență esențială.

Va exista în continuare și varianta „a spune de mai multe ori” sau „a spune mai tare” și, cumva, revine în sarcina fiecăruia să decidă câtă energie consumă sau ce este mai eficient. Oamenii îi vor urma pe acei lideri cu care se conectează, care îi inspiră, care le prezintă opțiunile sale, care îi invită să aleagă și care, mai apoi, le arată cum se poate face.

Cartea Arată și spune o poveste a lui Dan Roam „a venit către noi” în cel mai bun moment și este o resursă extraordinară pentru cei ce vor să deprindă metode, tehnici și structuri noi privind comunicarea de impact, adaptată zilelor noastre, noilor generații.

Este un ghid vizual de prezentări cu focus pe rezultat și eficiență, un ghid structurat despre cum să faci designul unei idei și să o livrezi în funcție de tipul de prezentare și de obiectiv. Ne arată puterea poveștilor vizuale și modul în care se face conectarea la nivel subconștient. Este o carte care excelează prin simplitate. Este simplă, dar nu simplistă, și se observă munca de sinteză a celor mai complexe situații posibile.

arataȘi poate că după câtva timp, după ce vom citi această carte, vom spune:  „Dacă nu s-ar fi povestit, nu ar fi existat”. Ideile sunt transmise între oameni abia după ce aceștia se conectează.

Dan Roam ne arată cum să ramâi autentic, cum să desenezi povestea care conectează audiența cu subiectul și cum să hrănești, mai apoi, și raționalul cu date și informații de o manieră grafică. Ne arată cum se construiește vizual congruența Inimă-Creier.

Cine învață, cine adaptează la propriul stil și, ulterior, aplică variantele și ideile din această carte, va vedea rezultele imediat și va deprinde o abilitate-cheie, de viitor.

Închei cu o expresie inspirată de interacțiunile cu participanții la diversele programe de dezvoltare, cu implementare post-training de tip Agile:  În contextul în care totul se schimbă în jurul nostru cu o viteză uluitoare, numai o competență se dezvoltă singură, fără niciun effort: incompetența. Restul este muncă: auto-observare, căutare continuă, preocupare pentru învățare și, evident, implementarea celor învățate… pas cu pas.

Vă invit să vă bucurați și voi de această carte. Priviți-o pe îndelete…

showandtell

Despre inegalitatea socială și economică

Fragmentele de mai jos sunt extrase din cartea Despre inegalitate: teoria inegalității economice pe înțelesul tuturor. Economistul american James K. Galbraith explică într-un limbaj simplu și clar conceptul inegalității și aduce în actualitate una dintre cele mai aprinse dezbateri economice și politice ale generației noastre.

InegalitateOrganizată într-un format ușor de citit și înțeles, cartea răspunde concis tuturor întrebărilor legate de tema inegalității: de la originile filosofice și teoretice ale acestui termen, până la varietatea de concepte folosite pe scară largă, la indicatorii empirici, precum și avantajele și dezavantajele acestora. Autorul nu se oprește aici, ci avansează teorii moderne despre cauzele și efectele creșterii inegalității din întreaga lume și propune o serie de măsuri politice în acest sens.

Iată două fragmente din carte:

Care sunt efectele migrației asupra inegalității?

Imigranții sunt adesea blamați pentru declinul salariilor muncitorilor necalificați; argumentul este, din nou, unul simplu de tipul cerere‑ofertă, în care o ofertă în creștere de non‑nativi dornici să muncească pentru salarii mai mici duce la scăderea salariului de echilibru în acele segmente ale pieței muncii în care imigranții pot ocupa posturi ce necesită calificare. Acestea pot include munca în ferme, în construcții, hoteluri și restaurante, pază și treburi casnice și slujbele de jos din fabrici, mai ales în sectorul de procesare a alimentelor. În trecut, puterea acestui argument era suficientă pentru a motiva sindicatele să preia o poziție puternică împotriva imigrației, având interesul protejării propriilor salarii.

Și în acest caz, există totuși un contraargument plauzibil, care constă în faptul că muncitorii neorganizați au o influență mai mică asupra salariilor lor și care ia, de asemenea, notă de faptul că Statele Unite au un venit federal minim, cu minime la nivel statal și municipal care sunt, în multe cazuri, cumva mai mari (de exemplu, în timp ce minimul federal a fost fixat la 7,25 dolari pe oră, California a stabilit un venit minim de zece dolari pe oră, iar Los Angeles a votat ca acesta să ajungă, gradual, la cincisprezece dolari pe oră).

Ideea alternativă este că salariile mici, în special salariul minim, sunt profitabile pentru angajatori în căutarea muncitorilor imigranți. Motivul este simplu: atunci când salariul minim este foarte mic, este foarte greu să găsești muncitori indigeni competenți și care să–și dorească această slujbă, cu excepția, probabil, câtorva medii de lucru atent supervizate pentru adolescenți și (din ce în ce mai mult) tineri adulți, cum ar fi cafenele și restaurante fast‑food. Prin urmare, angajatorii sunt în căutarea angajaților migratori și a celor imigranți – adesea fără documente legale –, care vor accepta slujba și nu vor cauza probleme, din moment ce vor fi întotdeauna îngrijorați în legătură cu posibilitatea încarcerării sau deportării. Invers, un salariu minim mult mai mare va face slujbele proaste mai
atractive pentru cetățeni și, prin urmare, va reduce imigrația (în special pe cea ilegală).

Duce imigrația la scăderea salariilor sau este determinată de salariile mici? Nu este ușor să deosebești cele două modele în mod clar, dar există câteva metode. Cu câțiva ani în urmă, într‑un schimb de scrisori cu profesorul Christopher Jencks publicate în The New York Review of Books, autorul a remarcat că orașul Cambridge din Massachussetts are două universități majore, Harvard și MIT, aflate la aproximativ 20 de minute de mers pe jos una de cealaltă. Dacă piața muncii ar funcționa așa cum sugerează teoria economică clasică, ele nu ar trebui să aibă salarii diferite de încadrare pentru personalul administrativ. Și totuși au: deși Harvard este o instituție mult mai bogată, salariul de încadrare pentru personalul administrativ de la MIT este mai mare cu aproape șase dolari pe oră. O predicție a teoriei alternative ar fi aceea că Harvard ar angaja forță de muncă mai vulnerabilă, mai ușor de administrat – în mare parte, constituită din imigranți – decât ar face‑o MIT, deși, în mod sigur, și MIT ar fi putut să aibă acces la aceeași forță de muncă ieftină dacă ar fi dorit să aibă un avantaj. Nu am putut să verific această predicție decât prin intermediul observărilor ocazionale făcute de colegi la ambele instituții.

[…]

Care este legătura dintre inegalitate și creșterea productivității?

La începutul anilor 1950, doi economiști suedezi specializați în studiul sindicatelor, Rudolf Meidner și Gösta Rehn, au formulat o teorie a structurilor salariale egalitare care a ghidat politica social‑democrată de la jumătatea anilor 1930 pentru o perioadă de aproximativ 30 de ani.

Argumentul lui Meidner și al lui Rehn s‑a bazat pe faptul că în toate industriile și în majoritatea altor sectoare economice există un spectru disponibil de grade de eficiență și productivitate, de la cele mai bune practici, trecând prin cele progresive și ajungând la cele retrograde și inferioare. Firește, cu cât mai productivă este o firmă, cu atât mai puțină muncă pe unitatea de produs este folosită și cu atât mai mari pot fi salariile plătite și viceversa.

Prin urmare, au dedus ei, politica salarială trebuie să interzică plata salariilor mici, din cauză că acest lucru va forța firmele neperformante să se îmbunătățească și va da firmelor avangardiste un avantaj competitiv puternic. De‑a lungul timpului, firmele mai avansate vor avea o pondere mai mare din economia națională, reacționarii incorigibili vor fi puși la zid, iar productivitatea și standardele de viață se vor îmbunătăți. Acest proces este compatibil cu liberul schimb – într‑adevăr, nu poate funcționa dacă există bariere protecționiste și necesită doar recalificarea muncitorilor concediați (de către stat), dacă aceștia nu se pot adapta sectoarelor avansate.

Se poate susține că acest model „scandinav” sau „LO” a jucat un rol important în transformarea Suediei dintr‑o țară cu un venit echivalent venitului mediu european, foarte dependentă de cherestea, fier și alte resurse naturale, într‑o putere inginerească, aeronautică și auto. Totuși, ne putem întreba dacă acest principiu poate funcționa într‑o țară mare, care nu‑și poate transforma atât de eficace toate industriile sale în performeri mondiali și care trebuie să accepte o combinație între foarte competitivitatea ridicată și cea aproape de medie – și, prin urmare, o combinație de salarii mari și mici.

Motivația optimă: noua știință a motivării

rares manolescuInvitat pe blog este Rareș Manolescu, consulting partner Human Invest & Master Trainer Blanchard International România. În prezent livrează sesiuni de leadership, facilitează sesiuni de team coaching și workshopuri cu echipe de management și lucrează în sesiuni de coaching unu-la-unu cu manageri care au nevoie de el.

Rareș semnează cuvântul înainte al cărții Noua știință a motivării. Cum să conduci, să energizezi și să implici prin metoda Motivației Optime de Susan Fowler:

 

În urmă cu aproape zece ani, dacă începeai o conversație despre motivație, aveai șansa să primești următoarele răspunsuri: Doar banii motivează cu adevărat sau Motivarea fără bani reprezintă o utopie. Într‑o oarecare măsură, același lucru se întâmplă și în prezent. Este fascinant cât de mulți oameni cred încă în aceste idei învechite, lansate acum mai bine de 50 de ani, și cum iau decizii în viață exclusiv în baza acestora.

Sunt mai bine de zece ani de când o cunosc pe Susan Fowler și, de‑a lungul timpului, am avut multe sute de ore de conversații despre știința motivației, despre motivele care îi determină pe oameni să „facă click”, despre modul în care te poți menține pe linia de plutire când ești provocat de mediul din jurul tău, despre cum să știi încotro te îndrepti sau despre cum să îi ajuți pe alții să se simtă energizați și plini de vitalitate și să aibă o stare de bine.

motivarea optima_publicaNoua știință a motivării este cea mai bună exemplificare a acestui model, respectiv a metodei de lucru cu tine însuți sau cu cei din jurul tău, și este plină de exemple, tehnici și argumente științifice. Vei regăsi în paginile cărții energia și spiritul pragmatic al lui Susan, ce reflectă, de fapt, motivația sa de a studia și de a contribui la înțelegerea motivației umane prin intermediul cărților, articolelor sau cursurilor.

Ceea ce vei citi în această carte funcționează. Știu acest lucru nu doar pentru că vorbim despre o bază științifica solidă – cercetări și validări ale principiilor propuse, pe toate continentele, în ultimii 40 de ani, de către mii de experți în psihologie –, ci pentru că le‑am testat și eu și le‑am aplicat în România sau în țările în care țin cursuri frecvent.

Îmi aduc aminte că primul rezultat palpabil s‑a văzut când am ținut pentru prima data în România cursul „Motivația Optimă”: o parte dintre participanți au reușit să se automotiveze chiar acolo, în sala de curs, ca urmare a aplicării principiilor pe care le vei citi în această carte. Fără să fie păcăliți sau manipulați, ci doar descoperind singuri motivele pentru care făceau ceea ce făceau și modul în care își puteau păstra energia.

În ultimii patru ani, am avut ocazia să lucrez cu mii de oameni pe această temă în Europa, Africa, Asia sau America și să îi ajut să își schimbe perspectiva motivațională în termen de zile, ore sau minute. Fie că am lucrat cu manageri seniori, cu team leaderi sau cu angajați fără funcție managerială, rezultatele au fost aceleași: oamenii au văzut ce însemna, de fapt, adevărata motivație și au reușit să‑și schimbe perspectiva motivațională. Și acest lucru s‑a întâmplat indiferent de rasă, limbă sau cultură, pentru că motivația este universală.

Pe lângă diversele companii cu care am colaborat, am decis să testez și să lucrez cu aceste principii și în domeniul dezvoltării personale, în cadrul unor seminarii publice sau sesiuni de coaching individual și am observat că funcționează. Împreună cu soția mea, expert în parenting, am decis să introducem aceste principii și în programele și cursurile dezvoltate de ea. Miile de părinți care au participat anual au confirmat același lucru: de zeci de ani ne uităm în direcția greșită, iar principiile prezentate în această carte sunt practice și aplicabile.

Îmi este clar că motivația reprezintă o abilitate care poate fi deprinsă și aplicată, și nu doar o stare prin care trecem fără să știm de ce. Și îmi este la fel de clar că putem să preluăm controlul asupra lucrurilor care ni se întâmplă, pentru a avea o stare de bine și pentru a fi plini de vitalitate și energie. Odată ce vei înțelege modelul și principiile din această carte, vei vedea că a fi motivat fără bani nu este o utopie, ci o realitate. Vei descoperi modul în care poți să te automotivezi sau să îi ajuți pe alții să se automotiveze, astfel încât motivația să reziste în timp și să fie o sursă de energie pentru ceea ce faceți tu sau oamenii pe care vrei să îi ajuți.

Te invit, așadar, să descoperi principiile și modelul de lucru pe care Susan Fowler ni le dezvăluie în această carte și să observi modul în care lucrurile despre care vei citi se aplică în toate domeniile vieții: în relații profesionale sau personale, în organizații sau echipe, în creșterea copiilor, în comunicarea dintre oameni, în organizarea personală a timpului și a priorităților sau în momentele în care vrei să faci o schimbare la propria persoană sau la echipa pe care o conduci.

Cartea Noua știință a motivării este disponibilă pe site-ul editurii, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să se găsească și în librării.